rutiere
Home Transporturi Poșta Română va livra, în continuare, permisele auto şi certificatele de înmatriculare

Poșta Română va livra, în continuare, permisele auto şi certificatele de înmatriculare

Compania Naţională Poşta Română a câştigat un contract de peste 27 milioane de lei cu Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) în baza căruia va livra, la domiciliul titularilor, permisele auto şi certificatele de înmatriculare ale autovehiculelor, în următorii doi ani.

În baza contractului pentru permisele auto și certificatele de înmatriculare, estimat la 27,31 milioane lei, compania va livra aproximativ 4,8 milioane de trimiteri pe toată durata acestuia, respectiv 2,4 milioane de trimiteri pe an.

Anterior, furnizorul RAAPPS a fost tot Poşta Română, care a câştigat, în anul 2017, un contract în urma unei licitaţii la care a participat şi una dintre cele mai importante firme de curierat din România.

La procedura de anul acesta s-au înscris aceleaşi două companii, principalii jucători locali de pe piaţa de profil, iar Poşta Română a avut, din nou, oferta câştigătoare, a precizat Poşta Română.

Dacă, în 2017, criteriul de atribuire a fost preţul cel mai scăzut, anul acesta, accentul s-a pus pe cel mai bun raport calitate-preţ.

„Dacă, în anii anteriori, preţul ofertat făcea diferenţa între Poşta Română şi companiile concurente, de data aceasta compania a câştigat contractul obţinând cel mai bun punctaj la factorii de evaluare calitativi şi financiari. Este a doua oară când câştigăm în faţa celei mai mari firme de curierat din ţară, ceea ce demonstrează că Poşta Română este din ce în ce mai pregătită să concureze, de la egal la egal, cu orice furnizor de servicii de curierat”, a precizat Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române.

 

CITEȘTE ȘI:

Cum se analizează opţiunea de utilizare a maşinilor „verzi”

Traficul rutier a fost deschis pe Varianta de Ocolire Rădăuți

Fonduri europene pentru construcţia Podului peste Tisa, inclusiv a unui nou punct de frontieră

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Afacerile din transporturi
Transporturi

Afacerile din transporturi, în scădere cu 2,1% în primele 8 luni din 2026

Afacerile din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor au scăzut, în...

smart Cities
Transporturi

Smart Cities 2026: Care sunt atuurile și restanțele Bucureștiului la mobilitate urbană?

Orașele analizate din Europa Centrală și de Est au pus bazele strategice...

bolt
Transporturi

Vin zile grele pentru Bolt și Uber la Londra. Electrificare forțată și licențiere înăsprită

Compania de transport a municipalității din Londra (Transport for London, TfL) a...

Transportul rutier
Transporturi

INS: Transportul rutier rămâne principalul mod utilizat pentru mobilitatea persoanelor

În trimestrul II 2026, în transportul interurban şi internaţional au fost transportaţi...