Cernavodă
Home Infrastructură Podul de la Cernavodă a fost redeschis complet traficului

Podul de la Cernavodă a fost redeschis complet traficului

Podul de la Cernavodă a fost redeschis complet traficului, miercuri, 20 aprilie 2022, începând cu ora 13.00, cu o zi mai devreme, conform calendarului asumat, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Astfel, potrivit CNAIR, prima etapă din acest an a lucrărilor de reabilitare a Podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2 (între km 155+415 – km 161+479), programată în intervalul 15 februarie 2022 – 21 aprilie 2022, a fost realizată.

CNAIR precizează că termenul de finalizare al contractului de execuție este data de 12 februarie 2023.

Lucrările de reabilitare a Podului de la Cernavodă sunt realizate de compania Maristar Com și includ:

  • înlocuirea hidroizolației și a căii pe partea carosabilă și trotuare,
  • înlocuirea sistem rutier,
  • înlocuirea parapetului pietonal și directional,
  • înlocuirea rosturilor de dilatație,
  • lucrări de reparații cu betoane speciale la placa de suprabetonare a viaductelor de acces și la pile,
  • lucrări de refacere a protecției anticorozive la structura metalică, atât pe podul principal, cât și pe viaductele de acces.

Podul de la Cernavodă, în lungime de 1.596 m este un pod combinat de cale ferată și șosea, care împreună cu podul similar peste brațul Borcea, în lungime de 970 m, traversează fluviul Dunărea și conectează orașele Fetești și Cernavodă, între regiunile Muntenia și Dobrogea.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau accesând prima pagină în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/.

 

Sursa foto: CNAIR

 

CITEȘTE ȘI:

Atenţionare de călătorie. Timpi mari de aşteptare la punctele de trecere a frontierei în Turcia

A fost publicată lista proiectelor admise pentru finanțare în programul Electric Up

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse
Infrastructură

Noi restricții de circulație pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse

În perioada 28.10.2026 – 04.12.2026, vor fi impuse restricţii de circulaţie pe...

Sibiu - Făgăraș
Infrastructură

Cristian Pistol, CNAIR: Autostrada Sibiu – Făgăraș va fi realizată complet în 2028

Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu – Făgăraș au ajuns...

parcare
Infrastructură

Parcare SMART de tip Puzzle în sectorul 6 al Capitalei. Cum funcționează?

Zona Valea Roșie – Prelungirea Ghencea din sectorul 6 al Capitalei va...

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...