Înverzirea flotelor corporative
Home Administrare flote Juridic PE a creat un cadru echilibrat pentru examinarea propunerii privind ”Înverzirea flotelor corporative”

PE a creat un cadru echilibrat pentru examinarea propunerii privind ”Înverzirea flotelor corporative”

În urma publicării de către Comisia Europeană, în decembrie 2025, a propunerii privind ”Înverzirea flotelor corporative”, Parlamentul European (PE) va trimite inițiativa pentru examinare și la Comisia pentru Transport (TRAN), nu numai la Comisia pentru mediu (ENVI), date fiind consecințele operaționale profunde ale proiectului pentru companiile din domeniu. Implicarea TRAN în analizarea documentului a fost făcută la solicitarea IRU.


Deși propunerea privind ”Înverzirea flotelor corporative”, parte a Pachetului auto, este ghidată de obiective de mediu, aceasta va avea implicații structurale semnificative pentru ecosistemul transportului rutier și, prin urmare, necesită o analiză echilibrată atât a impactului asupra mediului, cât și a consecințelor asupra politicii de transport, consideră Uniunea Internațională a Transportului Rutier (IRU).

„Europa numără aproximativ 35 de milioane de vehicule utilitare ușoare, multe dintre ele aparținând IMM-urilor. Chiar și în cazul în care anumiți operatori sunt în afara domeniului de aplicare direct al propunerii, efectele în cascadă de-a lungul lanțurilor de aprovizionare și al structurilor de subcontractare înseamnă că aceștia vor fi afectați direct sau indirect. Acest lucru face ca un control specific sectorului să fie indispensabil”, a precizat directorul IRU pentru relația cu UE, Raluca Marian.

Aceasta a mai arătat că atribuirea inițială a proiectului exclusiv Comisiei pentru mediu nu a reflectat consecințele operaționale profunde ale propunerii pentru companiile de transport.

Într-o scrisoare către președintele Parlamentului European, IRU a subliniat că deciziile care afectează achiziționarea de flote, investițiile în spații logistice, implementarea infrastructurii de încărcare și modelele de afaceri necesită cunoștințe tehnice în domeniul transporturilor. Diversitatea sectorului impune o evaluare atentă a condițiilor favorabile, a fezabilității infrastructurii și a realităților IMM-urilor.

„Condiția fundamentală de bază pentru un rezultat bun este ca problema să fie tratată acolo unde există expertiza. Inițiativa privind ”Înverzirea flotelor corporative” este o propunere care ar avea implicații profunde pentru companiile de transport. Acest lucru nu se poate realiza fără Comisia pentru Transport”, a declarat Raluca Marian.

IRU este pregătită să colaboreze îndeaproape la acest proiect și să furnizeze datele și expertiza sectorială necesare din perspectiva operatorilor de transport rutier din Europa.

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Care vor fi primele vehicule „fabricate în Europa” ale producătorului auto chinez BYD?

 

Chery va lansa producția în Spania în 2026, la fosta fabrică Nissan din Barcelona

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

fuziunea
Juridic

La Bruxelles, o singură voce va reprezenta interesele dealerilor, service-urilor și furnizorilor de servicii de mobilitate

Fuziunea dintre Automotive Mobility Europe și European Council for Motor Trades and...

etichetarea auto
Juridic

UE actualizează etichetarea auto. Vor fi incluse mașinile electrice, dar și autoturismele și utilitarele ușoare second hand

Cumpărarea unei mașini este o decizie importantă, inlcusiv pentru managerii de flote....

permisele auto
Juridic

Germania digitalizează permisele auto. Șoferii le vor prezenta, pentru control, pe telefonul mobil

Șoferii germani nu vor mai fi obligați să aibă asupra lor permisul...

inflația
Juridic

Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală

Soluția favorabilă definitivă obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații readuce în prim-plan...