Advertisement

Acordul comercial
Home Administrare flote Juridic PE a aprobat în mod oficial Acordul comercial dintre UE și Regatul Unit

PE a aprobat în mod oficial Acordul comercial dintre UE și Regatul Unit

Parlamentul European (PE) a aprobat, cu o largă majoritate, Acordul comercial și de colaborare dintre UE și Regatul Unit, ce stabilește cadrul viitoarelor relații dintre cele două părți.

Decizia de aprobare a fost adoptată cu 660 de voturi pentru, 5 împotrivă și 32 abțineri. Rezoluția care prezintă evaluarea și așteptările Parlamentului cu privire la acord a fost adoptată cu 578 de voturi pentru, 51 împotrivă și 68 abțineri. Votul a avut loc marți, iar rezultatele au fost anunțate miercuri dimineață.

La 24 decembrie 2020, negociatorii UE și ai Regatului Unit au convenit asupra Acordului comercial și de cooperare ce stabilește condițiile pentru viitoarea cooperare dintre UE și Regatul Unit. Pentru a reduce la minimum perturbările, acordul a fost aplicat cu titlu provizoriu începând cu 1 ianuarie 2021. Aprobarea Parlamentului este necesară pentru ca acordul să intre în vigoare în mod permanent înainte de 30 aprilie 2021.

Retragerea este o „greșeală istorică”, dar acordul este binevenit

În rezoluția pregătită de Grupul de coordonare pentru Regatul Unit și de Conferința președinților, Parlamentul salută călduros Acordul comercial și de cooperare dintre UE și Regatul Unit. Acordul limitează consecințele negative ale retragerii Regatului Unit din UE, considerată o „greșeală istorică” deoarece nicio țară terță nu poate beneficia de aceleași avantaje ca un membru al UE.

Eurodeputații consideră stabilirea de contingente și tarife la cota zero un aspect pozitiv al acordului comercial UE și Regatul Unit. Garanțiile privind normele de concurență loială ar putea servi drept model pentru viitoarele acorduri comerciale, adaugă deputații. Parlamentul este de acord cu dispozițiile privind, printre altele, pescuitul, consumatorii, traficul aerian, energia și protecția datelor.

Cu toate acestea, eurodeputații regretă faptul că Regatul Unit nu a dorit ca acordul să se extindă la politicile externe, de securitate și de dezvoltare și nu a dorit să participe la programul Erasmus+.

Subliniind că menținerea păcii pe insula Irlanda a fost unul dintre obiectivele principale ale Parlamentului în ceea ce privește convenirea viitoarei relații, eurodeputații condamnă recentele acțiuni unilaterale ale Regatului Unit care încalcă Acordul de retragere. Aceștia solicită guvernului Regatului Unit „să acționeze cu bună-credință și să pună în aplicare pe deplin termenii acordurilor pe care le-a semnat”, inclusiv Protocolul privind Irlanda și Irlanda de Nord, și să le aplice pe baza unui calendar stabilit împreună cu Comisia Europeană.

Deputații subliniază că Parlamentul trebuie să joace un rol deplin în monitorizarea modului în care se aplică acordul, inclusiv prin implicarea în deciziile adoptate în legătură cu orice acțiune unilaterală a UE în temeiul acordului și prin luarea în considerare a opiniilor sale.

Tratamentul discriminatoriu în domeniul vizelor este criticat

Rezoluția salută, de asemenea, clauza de nediscriminare din textul acordului și „condamnă tratamentul discriminatoriu aplicat cetățenilor din unele țări ale UE” (Bulgaria, Estonia, Lituania, România și Slovenia), care nu beneficiază de aceeași taxă pentru vize ca aceea aplicată de Regatul Unit cetățenilor din celelalte 22 de state membre ale UE în ceea ce privește taxele pentru vize de muncă și certificatele de garanție.

Cu aprobarea Parlamentului, acordul va intra în vigoare după finalizarea procesului de către Consiliu înainte de 30 aprilie.

 

CITEȘTE ȘI:

ETSC solicită suplimentarea informațiior înregistrate de ”cutiile negre” ale vehiculelor

Acord pentru Drumul Expres Piatra Neamț – Bacău între CJ Neamț și CNAIR

Leasing operaţional. Beneficiile externalizării sau cum „plăteşti cât utilizezi”

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Săptămâna de muncă de 4 zile
Juridic

Săptămâna de muncă de 4 zile în România: cum se aplică și ce avantaje are

În domeniul dinamic al forței de muncă, căutarea echilibrului între viața profesională...

permisele de conducere
Juridic

Șoferii sunt anunțați prin SMS și e-mail când le expiră permisele de conducere

Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculari a lansat, în luna iulie...

2035
Flotă verdeJuridic

Comisia Europeană menține 2035 ca termen limită pentru interzicerea vânzărilor de mașini termice noi

După realegerea sa în funcția de președinte al Comisiei Europene, Ursula von...