cora pantelimon
Home Infrastructură Când va fi inaugurată parcarea etajată de la Cora Pantelimon

Când va fi inaugurată parcarea etajată de la Cora Pantelimon

Parcarea etajată Park&Ride Cora Pantelimon ar putea fi inaugurată în toamna acestui an. Zona va fi transformată într-un un nod intermodal care include tramvaie, autobuze şi peroane pentru microbuze. De asemenea, este pregătit terenul şi pentru viitoarea staţie de metrou.

”Park&Ride Cora Pantelimon, doar o groapă în urmă cu patru ani, va fi gata în această toamnă, după şapte ani de blocaje. În acest moment, lucrările complicate au fost terminate. Au fost finalizate fundaţia parcării şi fundaţiile rampelor, au fost montaţi peste 30 dintre stâlpii metalici, iar acum se montează traversele metalice”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

Aceasta a menționat că pentru realizarea parcării a fost schimbată soluţia tehnică.

„Nu era posibilă construirea unei parcări subterane, aşa cum s-a dorit iniţial de fosta administraţie a Capitalei. Noua soluţie tehnică, o parcare supraterană cu 500 de locuri cu terminal STB, a fost realizată prin întocmirea unui PUZ, aprobat la nivelul CGMB”, a spus primarul general.

cora pantelimon

Firea a afirmat că prin acest obiectiv de investiţii se reconfigurează, practic, toată zona.

„Nu construim doar o simplă parcare etajată, ci un nod intermodal care include tramvaie, autobuze şi peroane pentru microbuze private. De asemenea, este pregătit terenul şi pentru viitoarea staţie de metrou din zonă. Astfel, şoferii care vin din afara Capitalei îşi vor putea lăsa maşinile în parcare şi de acolo să circule spre centrul oraşului folosind mijloacele de transport în comun. Anul trecut am semnat contractul de execuţie, au fost obţinute toate avizele, inclusiv autorizaţia de construire şi s-a emis ordinul de începere a lucrărilor. Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 21 de milioane de euro”, a adăugat primarul general.

 

CITEȘTE ȘI:

Românii au rezervat 10.000 de locuri pe Litoral de la 1 iunie. 4 reguli de stat la plajă pentru turiști

14 reguli pentru redeschiderea teraselor de la 1 iunie

Guvernul stimulează angajarea tinerilor şi a persoanelor de peste 50 de ani. Plăteşte 50% din salariu

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

A13
Infrastructură

Autostrada A13 Brașov – Bacău. Consiliul Județean Brașov a emis Certificatul de Urbanism

Consiliului Județean Brașov a emis Certificatul de Urbanism pentru Autostrada A13 Brașov...

Autostrada Unirii
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. Pot începe lucrările pe loturile Joseni – Ditrău și Ditrău – Grințieș

Compania Națională de Investiții Rutiere, prin supervizorii desemnați, a pus, miercuri, la...

avrig
Infrastructură

Autostrada Sibiu – Făgăraş. Tronsonul 2 Avrig – Arpaşu de Jos a ajuns la un progres fizic de 21%

Tronsonul de aproximativ 20 de km, dintre Avrig şi Arpaşu de Jos,...

Autostrada de Centură București
Infrastructură

Autostrada de Centură București A0. Când se va circula între A2 – A3 – DN 1?

Pasajul de pe DN 3 peste Autostrada de Centură București A0 reprezintă...