Ola Källenius
Home Piaţa auto Industrie auto Ola Källenius, ACEA: Omenirea nu a înlocuit trăsurile cu mașinile pentru că i-a impus statul, ci pentu că i-au îmbunătățit viața

Ola Källenius, ACEA: Omenirea nu a înlocuit trăsurile cu mașinile pentru că i-a impus statul, ci pentu că i-au îmbunătățit viața

Mașina nu a înlocuit trăsura trasă de cai pentru că a fost impusă de stat, ci pentru că a fost pur și simplu soluția mai bună, una care a îmbunătățit profund calitatea vieții umane, spune Ola Källenius, președintele ACEA și CEO Mercedes-Benz, adăugând că acest principiu se aplică și provocărilor de astăzi din industria auto europeană.

”Anul acesta marcăm cea de-a 140-a aniversare a automobilului – o invenție care a apărut în Europa și care a schimbat lumea. Mașina nu a înlocuit trăsura trasă de cai pentru că a fost impusă de stat, ci pentru că a fost pur și simplu soluția mai bună – una care a îmbunătățit profund calitatea vieții umane. Cred cu tărie că același principiu se aplică provocărilor noastre actuale: producătorii europeni pot câștiga prin crearea de produse pe care clienții le aleg pentru că sunt superioare”, spune Ola Källenius într-o scrisoarea adresată liderilor europeni și în care prezintă trei priorități esențiale pentru a asigura viitorul industrial al Europei: inovație, piețe deschise și o politică de decarboniazare pragmatică.

1) Consolidarea rezilienței și gestionarea dependențelor critice prin crearea de mai multă valoare în Europa și prevenirea dezindustrializării, construind în același timp parteneriate pragmatice care să consolideze capacitățile și să accelereze dezvoltarea tehnologiilor cheie

Potrivit președintelui ACEA, acordurile de liber schimb, cum ar fi cele cu India și Mercosur, ar trebui aprobate rapid de Parlamentul European și de statele membre ale UE și implementate fără întârziere.

În opinia sa, ăoliticile de stimulare a producției și a investițiilor în Europa ar trebui să fie bazate pe stimulente și să se încadreze într-un efort mai amplu de reindustrializare: autorizare mai rapidă și mai simplă, costuri energetice industriale mai mici, productivitate a muncii mai mare, sprijin previzibil pentru investițiile inițiale și costurile de operare continue, în special pentru a extinde producția de baterii pentru vehicule electrice.

2) Urmărirea unei căi pragmatice de decarbonizare „cu trei benzi” pentru autoturisme, autoutilitare și autobuze și camioane, cu obiective ambițioase, care să rămână flexibile și neutre din punct de vedere tehnologic pentru a rezista șocurilor și constrângerilor externe

Șeful ACEA consideră că propunerea Comisiei de modificare a regulamentului privind CO2 pentru autoturisme și autoutilitare nu este suficientă. Acesta propune ca scutirea de obligații de conformitate pentru 2030 să fie consolidată, solicită măsuri suplimentare pentru autoutilitare și consideră că nu este nevoie de amânarea mecanismului de compensare până în 2035, deoarece o aplicare anterioară ar accelera dezvoltarea pieței pentru combustibili durabili și materiale ecologice avansate. În paralel, este de părere că modificarea specifică care acordă producătorilor de camioane o mai mare flexibilitate pentru a genera mai multe credite de emisii și a facilita respectarea obiectivelor pentru 2030 ar trebui adoptată rapid.

Atingerea acestor obiective va necesita stimulente consecvente pentru cerere în toate statele membre, prețuri mai mici la energie electrică și o implementare mai rapidă a infrastructurii de încărcare.

3) Inversarea declinului producției de vehicule în Europa

Având în vedere flotele îmbătrânite și cerințele de reglementare în continuă expansiune – în special în segmentul entry level, ceea ce face din ce în ce mai neviabilă producerea de mașini accesibile în Europa – producția din UE stagnează. Ola Källenius pledează pentru accelerarea reînnoirii flotei europene, pentru a face din simplificare o parte constantă a elaborării politicilor (de exemplu, Euro 7 pentru vehiculele grele necesită o raționalizare radicală pentru a permite investiții în electrificare) și pentru „pachete” de reglementare aliniate cu ciclurile de dezvoltare a vehiculelor, mai degrabă decât o elaborare constantă de reglementări.

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

De ce doar 55% dintre șoferi aleg Sistemele Avansate de Asistență a Șoferului (ADAS)?

 

PE a creat un cadru echilibrat pentru examinarea propunerii privind ”Înverzirea flotelor corporative”

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Kia
Industrie auto

Kia se pregătește să revoluționeze segmentul de micro-mașini începând cu 2028

Producătorul auto sud-coreesn Kia va lansa micro-mașina electrică EV1 în 2028, cu...

Stellantis
BusinessIndustrie auto

Stellantis va produce vehiculele electrice de lux Voyah ale Dongfeng, la uzina din Rennes

Stellantis urmează să producă vehicule electrice sub marca chineză de lux Dongfeng...

Mazda
Flotă verdeIndustrie auto

Mazda amână pentru a doua oară lansarea de vehicule electrice bazate pe platforma proprie

Producătorul auto japonez Mazda a amânat, până în 2029, debutul primului său...