Advertisement

ANRE
Home Piaţa auto Flotă verde O nouă sesiune Rabla şi Rabla Plus. Câte maşini verzi cumpără companiile de leasing operaţional

O nouă sesiune Rabla şi Rabla Plus. Câte maşini verzi cumpără companiile de leasing operaţional

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a publicat liste noi cu persoanele juridice acceptate în programele Rabla şi Rabla Plus. Pentru trei companii de leasing operaţional, au fost aprobate finanţări de 1,57 milioane de lei pentru 46 de maşini verzi.

În etapa derulată în data de 27 mai 2019, pentru Programul Rabla Plus au fost acceptate 91 dosare pentru 201 autovehicule, dintre care 44 electrice hibride şi 157 pur electrice.

Între companiile participante se remarcă trei finanţatori în leasing operaţional, Business Lease, LeasePlan şi AWR Lease (Timiş), care au primit, în total finanţări de 1,57 milioane de lei pentru achiziţia a 46 de maşini verzi.

Astfel, Business Lease va achiziţiona, pentru clienţii săi, 10 maşini pur electrice şi 10 hibride, finanţarea obţinută fiind de 650.000 de lei.

LeasePlan va cumpăra 11 maşini pur electrice şi 5 hibride, finanţarea obţinută fiind de 595.000 de lei.

La rândul său, AWR Lease îşi va mări flota verde cu 5 vehicule electrice şi 5 hibride, valoarea eco-tichetelor primite fiind de 325.000 de lei.

Pe de altă parte, în etapa din 27 mai 2019, pentru Programul Rabla au fost acceptate 123 dosare pentru 250 autovehicule.

Între companiile care au solicitat finanţare se remarcă Marathon Distribution Group din Bucureşti, care a casat 40 de vehicule, valoarea primelor obţinute fiind de 300.000 de lei.

Reamintim că listele persoanelor juridice care au fost acceptate în cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul AFM, (www.afm.ro), la secţiunile aferente Programelor Rabla şi Rabla Plus.

Persoanele juridice care au fost acceptate se pot adresa producătorilor/dealerilor auto validaţi, listele acestora fiind disponibile pe site-ul instituţiei.

Sesiunea de depunere a dosarelor de către persoanele juridice, atât pentru Programul Rabla, cât şi pentru Programul Rabla Plus, se desfăşoară până la data de 30 septembrie 2019.

 

CITEŞTE ŞI:

Pleci cu maşina în Slovenia? Când te costă vinieta sau, în lipsa ei, amenda

Cum poţi ştii dacă partenerul este implicat în frauda de TVA

Noile bancnote de 100 euro şi 200 euro au fost puse în circulaţie

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

CAFE
Analize de piațăFlotă verde

Standardul CAFE. Franța se opune sancționării cu miliarde de euro a producătorilor auto

Ministru francez al Economiei, Finanțelor și Industriei, Antoine Armand, a sugerat sectorului...

ALD Automotive
InterviuriLeasing operaţional

Cum va dezvolta Ayvens piața de leasing operațional din România

Interviu cu Shane Dowling, Country Managing Director Ayvens în România

Moov Leasing
Leasing operaţional

Moov Leasing își majorează capitalul social și ajunge la o evaluare de 50 mil. euro

Moov Leasing,companie de leasing operațional care se concentrează pe nevoile clienților individuali...

Luca de Meo
Flotă verde

Luca de Meo, Renault: „Este urgent să fie oprite reglementările CAFE în 2025”

Cu ocazia Salonului Auto de la Paris, șeful Grupului Renault și președintele...