Germania
Home Business Financiar Numărul de taxe pentru companii se reduce la 40

Numărul de taxe pentru companii se reduce la 40

Începând cu 1 ianuarie 2018, numărul de taxe, tarife şi comisioane va fi de maxim 50, din care 10 pentru populaţie şi 40 pentru companii.

Conform noului Program de Guvernare, pentru populaţie vor exista cel mult 10 taxe, dintre care CASS, CAS, impozitul pe venit, impozitul pe teren, impozitul pe bunuri imobil, impozitul pe maşină, contribuţia de solidaritate, vignieta. Toate celelalte taxe, tarife şi comisioane vor fi eliminate.

Pentru agenţii economici, numărul taxelor fiscale şi nefiscale va fi de maxim 40.

Pentru a reuşi ducerea la îndeplinire a acestor măsuri Guvernul va prezenta public, cel târziu la 1 septembrie 2017, nomenclatorul taxelor din România. Totodată, se vor prezenta la acea dată şi care sunt taxele, tarifele şi comisioanele ce vor fi eliminate.

Pe de altă parte, va fi înfiinţată o direcţie în subordinea prim-ministrului, care va urmări, pe de o parte, reducerea numărului agenţiilor şi instituţiilor aflate în subordinea Guvernului, iar pe de altă parte, impunerea şi urmărirea aplicării unei prevederi legislative prin care, începând cu 1 ianuarie 2019, să nu mai existe nicio taxă care să nu poată fi plătită online.

„Până la 1 ianuarie 2018, vor fi făcute publice strategia de reorganizare a instituţiilor statului şi calendarul de implementare a acestei strategii. Aşadar, informatizarea sistemului public al instituţiilor din România şi inter-operabilitatea sa vor fi prioritare în următorul an, pentru a atinge dezideratul de mai sus, care include şi interzicerea posibilităţii unei instituţii publice de a cere cetăţeanului sau persoanei juridice un act sau un document pe care o altă instituţie publică îl are deja. Pentru ca acest lucru să se realizeze, Guvernul va prezenta, până la 1 ianuarie 2018, calendarul şi modul de implementare al sistemului informatic integrat pentru toată administraţia publică din România”, se precizează în Programul de guvernare.

Introducerea obligativităţii pentru autorităţile statului de a oferi posibilitatea plăţii online a taxelor va fi însoţită şi de obligativitatea acceptării tuturor documentelor care sunt transmise online de către contribuabili, dar şi de reducerea numărului de formulare ce trebuie depuse de către aceştia. Vor exista un formular pe an pentru cei care au venituri independente şi 5 formulare pe an pentru IMM-uri începând din 1 ianuarie 2018.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

InAfaceri
Financiar

InAfaceri.ro, portal de verificare a eligibilității pentru programe de finanțare

Companiile care analizează oportunități de finanțare pot verifica online, prin noul portal...

Mercedes-Benz
Financiar

Mercedes-Benz își reduce prognoza de profit pentru 2026 sub presiunea pieței din China și a costurilor în creștere

Grupul Mercedes-Benz a revizuit în scădere estimările de profit pentru anul financiar...

Audi
Financiar

Profitul operațional al Audi a scăzut cu 26% în primele 9 luni. Constructorul german își revizuiește prognozele anuale

Confruntat cu un mediu economic degradat, grupul Audi a înregistrat o scădere...

Hyundai Motor
Financiar

În trimestrul al treilea, profitul net al Hyundai Motor a scăzut cu 24,2%, însă profitul operațional a urcat cu 5,5%

Producătorul auto Hyundai Motor a raportat un profit net de 1.930 de...