Home Administrare flote Anvelope Nokian Tyres vrea să extindă verificarea digitală a anvelopelor la nivel internaţional

Nokian Tyres vrea să extindă verificarea digitală a anvelopelor la nivel internaţional

Din punct de vedere al siguranţei, anvelopele sunt unul dintre cele mai importante accesorii ale unui vehicul, însă acestea sunt atât de sigure pe cât le permite starea în care se află. Serviciul digital SnapSkan, dezvoltat de producătorul de anvelope Nokian Tyres în colaborare cu lanţul său de distribuţie şi service de anvelope, Vianor, simplifică verificarea şi monitorizarea stării anvelopelor, în mod rapid şi fără costuri suplimentare.

Nokian Tyres anunţă introducerea acestui serviciu în cinci noi puncte de verificarea din ţările nordice, propunându-şi să extindă disponibilitatea acestuia la nivel internaţional.

SnapSkan în detaliu

Sistemul SnapSkan facilitează şi eficientizează măsurarea adâncimii benzii de rulare a anvelopei utilizând cea mai recentă tehnologie de scanare 3D. Scanerele SnapSkan sunt amplasate la intrările sau ieşirile din parcări. Conducătorii auto trec cu roţile autoturismului peste rampa de scanare când intră sau ies din parcare, iar sistemul SnapSkan scanează în mod automat anvelopele. Înainte sau după scanare, şoferul poate opta să primească fie prin SMS, fie online, raportul digital al stării anvelopelor sale. Dacă nu se optează pentru niciuna dintre cele două modalităţi de primire a raportului, toate informaţiile centralizate de sistemul SnapSkan despre vehiculul respectiv vor fi şterse definitiv în termen de o săptămână. Dacă se optează pentru primirea raportului digital, acesta va fi trimis către dispozitivul mobil al şoferului fără a se percepe vreun cost. Raportul include măsurători ale benzii de rulare a anvelopelor, cât şi un cod de discount pentru achiziţionarea de anvelope noi, care poate fi utilizat într-o serie de magazine selecţionate.

Dezvoltarea sistemului SnapSkan a fost realizată de către Nokian Tyres din grija pentru clienţii săi. SnapSkan este primul serviciu de scanare a anvelopelor din lume, complet automat, fiind disponibil în locaţii publice pentru a fi utilizat de către oricine. Obiectivul sistemului SnapSkan este acela de a îmbunătăţi, în viitor, siguranţa rutieră, pentru milioane de oameni.

„Grija şi siguranţa se află în centrul întregii noastre activităţi. SnapSkan este un serviciu unic, destinat consumatorilor şi este unul dintre aspectele care ne diferenţiază de ceilalţi producători de anvelope. Sistemul SnapSkan ne permite să comunicăm conducătorilor auto nu numai starea în care se află anvelopele acestora, dar şi impactul pe care îl are aceasta asupra siguranţei rutiere în general,” a afirmat Hille Korhonen, preşedinte şi CEO, Nokian Tyres.

Un serviciu gratuit

Serviciul gratuit SnapSkan facilitează conducătorilor auto monitorizarea stării anvelopelor lor, în mod eficient. SnapSkan măsoară adâncimea benzii de rulare a anvelopelor autoturismului, utilizând un scaner de tip drive-over, trimiţând apoi informaţiile direct pe dispozitivul inteligent al şoferului. Sistemul este amplasat în locaţii prin care conducătorii auto trec în mod obişnuit, eliminând astfel nevoia unei opriri separate sau a deplasării la staţia de verificare. SnapSkan poate măsura anvelopele oricărui autoturism, indiferent de producător.

„Am primit un număr foarte mare de reacţii pozitive din partea clienţilor în ceea ce priveşte sistemul SnapSkan. 80% dintre persoanele pe care le-am intervievat au spus că serviciul este uşor de utilizat şi l-ar recomanda şi altora. Un rezultat şi mai important este acela că 70% dintre cei intervievaţi consideră că serviciul îmbunătăţeşte siguranţa rutieră, ” a declarat Ville Nikkola, managerul de program responsabil de serviciul SnapSkan, Nokian Tyres.

O experienţă de utilizare simplificată

SnapSkan a fost prezentat pentru prima dată în anul 2016, la evenimentul dedicat tehnologiei şi startup-urilor, Slush. Un prototip al acestui serviciu a fost pus în uz într-o parcare cu mai multe etaje din Helsinki, iar primul punct de verificare a fost deschis pentru utilizatori în iunie 2017, într-o parcare din Turku, Finlanda. Feedback-ul clienţilor care au utilizat sistemul în aceste prime două puncte a fost folosit în dezvoltarea şi perfecţionarea serviciului SnapSkan, destinat publicului larg.

„Am realizat îmbunătăţiri importante ale acestui serviciu pentru a fi şi mai uşor de utilizat, de la scanare şi până la raportare. Considerăm că acum se ală în stadiul în care poate deveni disponibil pentru un număr şi mai mare de conducători auto,” afirmă Nikkola.

În această săptămână, se vor inaugura patru puncte noi în care va fi disponibil serviciul SnapSkan, în cadrul parcărilor din diverse locaţii din Finlanda. SnapSkan îşi extinde, de asemenea, disponibilitatea în afara ţării prin inaugurarea unui nou punct de verificare în Oslo, Norvegia. Acesta este primul punct de verificare SnapSkan din afara Finlandei.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

ZF LIFETEC
Siguranţă rutieră

ZF redenumește Divizia de Sisteme de Siguranță Pasivă în ZF LIFETEC

ZF a anunțat rebrandingul Diviziei Sisteme de Siguranță Pasivă în „ZF LIFETEC”,...

semnalizarea rutieră
JuridicSiguranţă rutieră

Codul Rutier, completat cu noi reglementări privind semnalizarea pe șosele

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea pentru modificarea OUG privind circulaţia pe...

Circulaţia rutieră
Siguranţă rutieră

Circulația rutieră va fi închisă pe DN 1, marți și miercuri, în zona localității Câmpina

În perioada 19.03.2024, ora 00.00 – 20.03.2024, ora 24.00, circulația rutieră va...

siguranța rutieră
Siguranţă rutieră

Curtea de Conturi Europeană: Progresele UE privind siguranța rutieră au stagnat în ultimii ani

Dacă nu fac eforturi mai mari, UE și statele sale membre riscă...