Porsche a părăsit pool-ul de emisii CO₂ al grupului Volkswagen din Uniunea Europeană și își va uni, în schimb, înmatriculările de mașini noi cu cele ale producătorului chinez de vehicule electrice Xpeng pentru anii 2026 și 2027. Acest acord ar putea genera credite de reglementare valoroase pentru Xpeng, pe măsură ce vânzările sale pe piața europeană continuă să crească.
Conform documentelor oficiale ale Comisiei Europene, Porsche s-a retras din pool-ul de emisii al companiei-mamă Volkswagen în urmă cu doar câteva zile. Normele europene permit constructorilor auto să cumuleze emisiile propriilor mărci cu cele ale concurenților prin intermediul unui proces numit „pooling”, cu scopul de a se încadra în limitele impuse de UE. Un document oficial al UE datat 5 august 2026 confirmă această schimbare radicală de strategie din partea Porsche pentru îndeplinirea obiectivelor de flotă.
Reamintim că un pool de emisii (sau o alianță de emisii) este un mecanism juridic și economic prin care mai mulți producători auto independenți își unesc oficial flotele de vehicule pentru a fi evaluați la comun de către Comisia Europeană în privința emisiilor de CO₂. În loc ca fiecare constructor să fie verificat individual, Uniunea Europeană calculează o medie ponderată a emisiilor pentru toate mașinile înmatriculate de membrii acelui pool. Astfel, un constructor care produce mașini sport sau SUV-uri mari cu emisii mari (cum este Porsche) se asociază cu altul care vinde doar mașini electrice cu emisii zero (cum este Xpeng). Emisiile mari ale primului sunt „anulate” în acte de emisiile zero ale celui de-al doilea, aducând media finală a grupului sub limita legală impusă de UE .Dar această asociere nu este gratuită. Constructorul poluator plătește sume uriașe de bani constructorului de mașini electrice pentru a-i cumpăra „creditele de CO₂”. Amenzile UE pentru depășirea limitelor de CO₂ sunt uriașe (95 de euro pentru fiecare gram depășit, înmulțit cu numărul total de mașini vândute). Pooling-ul este adesea mai ieftin decât amenda.
În baza noului acord, producătorul german de mașini sport va forma un pool deschis cu Xpeng pentru perioada 2026-2027. Grupul Volkswagen deține deja o participație de 5% din acțiunile constructorului chinez de vehicule electrice, aflat în plină expansiune pe piața europeană.
Nici oficialii din Zuffenhausen (Porsche), nici cei din Wolfsburg (Volkswagen) nu au oferit explicații detaliate pentru această mutare. Totuși, Porsche a confirmat parteneriatul de pooling cu Xpeng pentru publicația Handelsblatt, precizând că această măsură oferă „flexibilitate în tranziția către mobilitatea electrică”, fără a schimba strategia pe termen lung a mărcii. „Continuăm să investim în transformarea companiei noastre, în electrificarea vehiculelor și în tehnologii inovatoare pentru a ne reduce emisiile în mod sustenabil, prin eforturi proprii”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.
Xpeng a livrat aproape 20.000 de vehicule în Europa Occidentală în prima jumătate a anului 2026, conform datelor oferite de Schmidt Automotive Research. Analiștii estimează că producătorul se va apropia de 50.000 de livrări în regiune pe parcursul întregului an, evoluție impulsionată de lansarea modelului de volum L03. Acest avans ar putea permite Xpeng să depășească Polestar la numărul de înmatriculări din Europa Occidentală până la sfârșitul acestui an.
Ca regulă generală, constructorii auto nu sunt obligați să limiteze pool-urile de CO₂ la mărcile din cadrul aceluiași grup. Aceștia pot forma alianțe cu producători externi și pot negocia termenii comerciali în mod direct. Conform reglementărilor UE, aceste acorduri de pooling deschis trebuie să fie transparente și justificate din punct de vedere economic.
Retragerea flotei Porsche, care are emisii comparativ mai ridicate, din pool-ul Volkswagen va reduce presiunea emisiilor asupra celorlalte mărci rămase în grupul VW. În final, concernul german trebuie să atingă media cerută pe trei ani pentru a evita penalitățile de neconformitate sau costurile suplimentare de pooling la sfârșitul anului 2027.
CITEȘTE ȘI:
Cât câștigă, în realitate, producătorii auto atunci când cumpărăm o mașină?
Cum combate IA criza de personal din service-urile auto americane prin ochelari inteligenți




Comentați?