satu mare
Home Infrastructură Noi promisiuni pentru autostrada Sibiu – Piteşti

Noi promisiuni pentru autostrada Sibiu – Piteşti

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat că are în plan, în acest an, semnarea contractului de proiectare şi execuţie a autostrăzii Sibiu – Piteşti, obiectiv pe care îl consideră la fel de important ca Ploieşti – Braşov.

În acest moment sunt lansate pentru proiectare şi execuţie sectoarele 1 şi 5, iar pentru secţiunile 2, 3 şi 4 se lucrează la documentaţie.

„Ştiţi bine că am avut o firmă care trebuia să facă studiul de fezabilitate. Termenul de predare era undeva în luna august, dar nu ni s-a livrat această documentaţie. Nu s-a mai prelungit contractul. Eu mi-am asumat ca acest proiect să fie scos anul acesta spre proiectare şi execuţie, şi aşa intenţionez să se şi întâmple”, a spus Răzvan Cuc.

La jumătatea lunii noiembrie 2016, CNAIR a avizat traseul pentru ultimele două secţiuni ale autostrăzii Sibiu – Piteşti.

Traseul întreg al Autostrăzii Sibiu-Piteşti, în lungime de circa 123 de kilometri, cuprinde:

  • Secţiunea 1, Sibiu-Boiţa, de la km 0 la km 15+000, asigură legătura între DN 7 (defileul Văii Oltului) prin continuarea autostrăzii existente;
  • Secţiunea 2, Boiţa-Racoviţă, de la km 15+000 la km 43+000, leagă localitatea Boiţa cu localitatea Racoviţă;
  • Secţiunea 3, Racoviţă-Văleni, de la km 43+000 la km 72+000, asigură continuitatea autostrăzii prin Valea Baiaşului, făcând conexiunea dintre Defileul Oltului şi Defileul Văii Topologului;
  • Secţiunea 4, Văleni – Curtea de Argeş, de la km 72+000 la km 90+000, traversează Valea Topologului, face legătură cu localitatea Curtea de Argeş;
  • Secţiunea 5, Curtea de Argeş-Piteşti, de la km 90+000 la km 123+037, leagă localitatea Curtea de Argeş cu oraşul Piteşti şi autostrada existentă, prin Valea Argeşului,
  • Secţiunea 6, care constă în reabilitarea a 14 km drum naţional, respectiv DN 73C, fiind drum de legătură între nodul rutier Tigveni şi Râmnicu Vâlcea, precum şi construcţia a 2,5 km de drum nou.

Master Planul General de Transport prevede pentru realizarea autostrăzii Sibiu-Piteşti o sumă estimată de 1,6 miliarde de euro.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

e-Mobility
Infrastructură

Autostrăzi cu stații de încărcare, panouri fotovoltaice și baterii. Ghidul e-Mobility RO Submăsura 2, în dezbatere publică

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a lansat în dezbatere publică Ghidul Solicitantului pentru...

Autostrada
Infrastructură

Autostrada de Centură București A0. Lucrările pe ultimul lot aflat în construcție au ajuns la 85%

Pe Autostrada de Centură București A0, lucrările pe lotul Joița – Corbeanca,...

Râmnicu Vâlcea
Infrastructură

MTI a avizat studiul de prefezabilitate pentru drumul care va conecta Rm. Vâlcea de A1 și DEx12

Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a avizat studiul de...

puncte de încărcare
Infrastructură

30 de puncte de încărcare, inclusiv pentru camioane, vor fi instalate pe Autostrada Moldovei

Companiile PPC Blue România și Oscar Downstream au semnat contractul pentru instalarea...