Ministrul Economiei
Home Piaţa auto Industrie auto Ministrul Economiei: Europa trebuie să se aplece asupra dezvoltării unui ecosistem al bateriilor

Ministrul Economiei: Europa trebuie să se aplece asupra dezvoltării unui ecosistem al bateriilor

Europa trebuie să se aplece asupra dezvoltării unui ecosistem al bateriilor pentru potenţarea lanţului valoric şi respectarea principiilor economiei circulare, a declarat miercuri ministrul Economiei, Florin Spătaru, la cea de-a VII-a Reuniune la nivel înalt a Alianţei europene pentru baterii care se desfăşoară la Bruxelles.

„Nivelul ridicat de dependenţă a Uniunii Europene (UE) de importuri ar putea expune industria la costuri şi riscuri ridicate în lanţul de aprovizionare, iar extinderea pieţei de vehicule electrice va creşte considerabil cererea pentru materiile prime în următorul deceniu. UE trebuie să-şi utilizeze pe deplin politica comercială pentru a asigura o ofertă durabilă şi sigură în vederea trecerii la o economie circulară prin recuperare, reutilizare şi reciclare”, a declarat ministrul Economiei.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, împreună cu comisarul european pentru piaţă internă,Thierry Breton, au găzduit miercuri Reuniunea la nivel înalt cu statele membre, cu scopul de a discuta următoarele etape decisive pentru promovarea mobilităţii curate şi pentru depăşirea dependenţei de energie şi materii prime de la nivelul UE.

În acest sens, au fost elaborate o serie de documente strategice care ajută statele membre, regiunile şi industria europeană să elaboreze proiecte inovatoare şi competitive pentru producţia de baterii în UE.

„Pentru România, producerea de baterii este un obiectiv către tranziţia la o energie curată. Acest aspect va stimula crearea de locuri de muncă şi creştere economică, va impulsiona cercetarea şi inovarea la nivelul industriei româneşti. Ministerului Economiei are ca prioritate accelerarea integrării României în lanţul valoric al bateriilor la nivel european. Ţara noastră participă activ la realizarea cadrului optim de dezvoltare pentru electromobilitate, parte a obiectivelor Green Deal”, a conchis ministrul Economiei, Florin Spătaru.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

Contract pentru modernizarea DJ 102I Valea Doftanei – Brădet, alternativă la DN 1 și DN 1A

CE propune introducerea unui permis de conducere digital valabil în întreaga UE

 

 

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Stellantis
Industrie auto

Leapmotor B10 intră pe liniile de producție ale Stellantis din Spania

Stellantis și Leapmotor au început oficial producția de serie a modelului Leapmotor...

dacia
CompaniiIndustrie auto

Miniștrii propuși ai Economiei și Energiei merg de urgență la Dacia

Miniștrii propuși Daniel Zamfir (Economie, Digitalizare, Antreprenoriat și Turism) și Dumitru Chisăliță...

bmw
Industrie auto

Grupul BMW dă startul producției de baterii de înaltă tensiune în China

Grupul BMW a început producția de serie a bateriilor sale de înaltă...

tesla
Industrie auto

Planurile Tesla pentru extinderea uzinei din Germania prind contur

Planurile privind extinderea uzinei deținute de Tesla în localitatea germană Grünheide, aflată...