Memorandum pentru dezvoltarea tuturor modurilor de transport în Portul Constanţa

Ministerul Transporturilor a semnat un Memorandum de înţelegere cu compania guvernamentală Ports Customs and Free Zone Corporation din Dubai pentru dezvoltarea tuturor modurilor de transport în Portul Constanţa, a anunțat ministrul Sorin Grindeanu.



Portul Constanţa

„Dorim să continuăm şi să întărim relaţiile de colaborare deja existente între companiile din statele noastre. În prezent, compania emirateză DP World are un parteneriat cu Portul Constanţa pe care dorim să îl dezvoltăm pe toate modurile de transport. Operaţiunile acestei importante companii de logistică din Emiratele Arabe Unite au deja tradiţie în Portul românesc de la Marea Neagră şi au sprijinul autorităţilor române pentru proiectele destinate dezvoltării sectorului de logistică şi de transport”, a mai arătat minsitrul Transporturilor.

Acesta a adăugat că și conducerea Abu Dhabi Ports Group şi-a manifestat interesul pentru derularea unor investiţii în Portul Constanţa.

”În cadrul întâlnirii, pe care am avut-o la Abu Dhabi, reprezentanţii acestui grup au transmis că vor să dezvolte proiecte în zona molurilor 3 şi 4 din Port. Am stabilit să înfiinţăm un grup comun de lucru care să discute despre încheierea unui Memorandum de Înţelegere între Portul Constanţa şi AD Ports Group. I-am invitat pe reprezentanţii AD Ports Group să viziteze Portul Constanţa pentru a stabili termenii colaborării, inclusiv în contextul interesului manifestat de aceştia pentru investiţii în ceea ce priveşte insula artificială din port”, a precizat Sorin Grindeanu.

Potrivit acestuia, Portul Constanţa, situat la intersecţia rutelor care leagă Europa de Asia Centrală, Sud-Estul Mării Mediterane şi Orientul Îndepărtat, oferă o serie de avantaje logistice importante pentru investitori: adâncimi naturale mari, proximitatea Canalului Dunăre-Marea Neagră şi a sectorului fluvio-maritim, precum și conexiuni de transport multimodale.

 

 

CITEȘTE ȘI:

Croația ”îngheață” prețurile carburanților timp de două săptămâni

Germania nu va fi de acord cu interzicerea motoarelor cu ardere internă (ministrul german de Finanțe)

 

Adaugati comentariu