Luni, 30 iunie 2025, de la ora 17.00, va fi deschisă circulația pe Lotul 3 Joița – Bragadiru (18 km), parte din semi-inelul de sud al Autostrăzii de Centură București A0. Astfel, se va putea circula de la Constanța la Curtea de Argeș în regim de autostradă (A2 – A0 – A1).
Construcția Lotului 3 Bragadiru – A1, parte din A0 Sud, a fost realizată de Asocierea Aktor – Euroconstruct Trading, valoarea totală a contractului fiind de 853,4 milioane de lei fără TVA. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în luna octombrie 2021, iar traficul rutier ar fi trebuit deschis în luna septembrie 2023. Cu alte cuvinte, s-a acumulat o întârziere de aproape 2 ani.
”Lotul 3 al A0 Sud este crucial pentru conectarea în regim de autostradă între A1 și A2, pe coridorul 4 Pan-european, în proximitatea Bucureștiului”, a afirmat directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.
Traseul acestui lot începe după nodul rutier cu DN 6, trecând la sud-vest de localităţile Clinceni şi Domneşti. La kilometrul 93, traversează CF 900 Bucureşti – Craiova, apoi râul Sabar la vest de Dârvari şi canalul de aducţiune Argeş. La vest de Ciorogârla, autostrada traversează pădurea Berceni, intersectează DJ 601, trece peste pârâul Ciorogârla şi DJ 602 şi se termină până la intersecţia cu Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti.
Practic, Lotul 3 Sud conectează DN 6, în zona Bragadiru – Cornetu, cu Autostrada A1, în zona Ciorogârla – Dragomirești Vale, iar construcția sa cuprinde și nodul rutier dintre autostrăzile A0 și A1.
CITEȘTE ȘI:
Dacia Bigster, selectată în competiția Car of the Year 2026
La mulți ani, Alfa Romeo: 115 ani definiți de sportivitatea italiană




Comentați?