Focşani
Home Infrastructură Licitații pentru construcția a două tronsoane din Autostrada Buzău – Focşani, parte din A7

Licitații pentru construcția a două tronsoane din Autostrada Buzău – Focşani, parte din A7

Anunțul de participare la licitațiile pentru construcția tronsoanelor 1 şi 4 din Autostrada Buzău – Focşani, parte din A7, a fost transmis în sistemul de achiziţii publice – SICAP, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„Astăzi a fost transmis spre SICAP Anunţul de Participare la licitaţia pentru construcţia tronsoanelor 1 şi 4 – Tronsonul 1 (4,60 km): Buzău – Vadu Paşii, Tronsonul 4 (10, 94 km): Mândreşti Munteni – Focşani Nord. Autostrada Buzău – Focşani este una din secţiunile Autostrăzii Moldova (A7) şi face parte din Coridorul 3 – Bucureşti – Regiunea NE (Moldova) (OR3). Cele două tronsoane vor fi construite în 20 de luni de la data semnării contractului cu finanţare prin PNRR”, a precizat Sorin Grindeanu.

Potrivit acestuia, documentaţia pentru celelalte două tronsoane, 2 şi 3, se află la ANAP, pentru verificare, iar în cel mai scurt timp va fi transmis spre SICAP și anunţul de participare la licitaţiile destinate lor. Cele două secțiuni reprezintă Tronsonul 2 Vadu Paşii – Râmnicu Sărat, în lungime de 30,80 km, respectiv Tronsonul 3 Râmnicu Sărat – Mândreşti Munteni, în lungime de 36,10 km.

Proiectul autostrăzii Buzău – Focşani are o valoare de 7,26 miliarde de lei (inclusiv TVA), este finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), fiind prevăzut în Master Planul de Transport General.

Potrivit proiectului, pe tronsonul Buzău – Focșani (82,44 de km) vor fi construite 41 de poduri, pasaje și viaducte, precum și 6 noduri rutiere, cu o lungime totală a bretelelor de aproximativ 38 km. Vor fi amplasate șase parcări, dintre care două vor fi securizate, dotate cu sisteme de supraveghere video, conexiune la internet, iluminat și utilități, în care au fost prevăzute spații comerciale disponibile pentru concesionare: magazin, restaurant, benzinărie, service auto, hotel. Pe sectorul Buzău – Focșani vor mai fi amplasate și 22 de stații de încărcare pentru autoturisme electrice.

Proiectul Autostrăzii A7 Moldova este împărțit în patru secțiuni: Ploieşti -Buzău; Buzău – Râmnicu Sărat – Focşani; Focşani – Mărăşeşti – Adjud – Bacău şi Bacău – Roman – Paşcani.

Autostrada A7, împreună cu cele două drumuri expres Paşcani – Suceava și Suceva – Siret şi cu tronsonul Bucureşti – Ploieşti (parte din autostrada A3), va completa ruta Coridorul IX Pan European pe teritoriul românesc.

 

CITEȘTE ȘI:

Pentru călătoriile în interiorul UE, certificatele de vaccinare au o perioadă de acceptare de 270 de zile

Sondajul BEI privind clima: 81% dintre români vor să cumpere mașini electrice sau hibride

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...

Boița - Cornetu
Infrastructură

Autostrada Sibiu – Pitești. Pe secțiunea Boița – Cornetu pot fi realizate doar 45% dintre lucrări

Pe secțiunea 2 Boița – Cornetu, asocierea Mapa – Cengiz din Turcia...

nod rutier A1 – Cugir
Infrastructură

17 oferte depuse pentru construcția noului nod rutier A1 – Cugir

Nu mai puțin de 17 oferte au fost depuse pentru proiectarea și...