finanţarea
Home Piaţa auto Flotă verde Legea infrastructurii de alimentare pentru vehicule electrice, în dezbaterea deputaţilor

Legea infrastructurii de alimentare pentru vehicule electrice, în dezbaterea deputaţilor

Proiectul de lege privind asigurarea infrastructurii de alimentare pentru vehicule electrice a primit vot favorabil în Comisia pentru transporturi şi infrastructură.

Iniţiativa legislativă prevede ca, până la 31 decembrie 2020, autorităţile locale din localităţile cu peste 100.000 de locuitori să realizeze minim cinci puncte publice de reîncărcare, cu capacitate de alimentare de 4 maşini fiecare; fiecare sector al municipiului Bucureşti să realizeze minim zece puncte publice de reîncărcare în fiecare sector, cu capacitate de alimentare de 10 maşini fiecare; benzinăriile cu peste 16 pompe de alimentare să realizeze minim două puncte publice de reîncărcare cu capacitate de alimentare de 2 maşini fiecare.

În prima parte a anului, proiectul de lege a obţinut avizul favorabil al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi avizul nefavorabil al Comisiei pentru buget.

Conform procedurii parlamentare, proiectul de lege trebuie să mai primească avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi să fie dezbătut de Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor.

„Schimbarea pe piaţa auto este inevitabilă, dacă luăm în considerare că vânzările de maşini electrice şi hibride au crescut cu peste 60% în primele trei luni ale anului 2018, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme. Astfel, asigurarea infrastructurii alimentare pentru vehicule electrice trece de la „moft” la necesitate, iar proiectul de lege pe care l-am iniţiat vine în sprijinul acestui obiectiv”, spune deputatul Glad Varga.

Potrivit acestua, adoptarea proiectului de lege ar conduce nu numai la realizarea rapidă a infrastructurii necesare vehiculelor electrice, tot mai numeroase şi la noi, dar şi la soluţionarea unor probleme de mediu, pentru care România riscă infringement.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

electrificarea
Flotă verde

Tendințe în electrificarea flotelor. Interesul companiilor crește, însă adoptarea rămâne prudentă

32% dintre companii declară că au în plan trecerea către o flotă...

STB
Flotă verdeTransporturi

Aproape jumătate de miliard de lei pentru modernizarea și înverzirea flotei STB

Flota Societății de Transport București (STB) va beneficia de o infuzie de...

electrice
Flotă verde

Explozie de modele electrice sub 25.000 de euro, dar oferta de vehicule termice rămâne mai generoasă. Studiu T&E

Aproape 40 de modele electrice noi au fost lansate în prima jumătate...

încărcare
Flotă verde

Peste 10.000 de puncte publice de încărcare în România. Analiză Global Payments

La finalul trimestrului al treilea din 2026, România a depășit pragul de...