Klaus Zellmer
Home Business Companii Klaus Zellmer, șeful Skoda, va prelua conducerea Volvo Cars din 2027

Klaus Zellmer, șeful Skoda, va prelua conducerea Volvo Cars din 2027

Consiliul de administrație al Volvo Cars a confirmat numirea lui Klaus Zellmer – până de curând președinte și director executiv al Skoda Auto – în funcția de viitor președinte și CEO al companiei.

Numirea urmează să intre în vigoare cel mai târziu la 1 octombrie 2027. Zellmer aduce o experiență de peste 30 de ani în industria auto, perioadă în care a ocupat poziții de conducere la Porsche și Volkswagen Autoturisme.

Actualul director executiv, Håkan Samuelsson, va colaborat cu consiliul de administrație pentru asigurarea tranziției. Samuelsson a condus Volvo Cars pe parcursul a două mandate, cel mai recent începând în aprilie 2025, când a revenit pentru a ghida compania printr-o perioadă dificilă pentru întreaga industrie.

Sub conducerea lui Zellmer, Skoda a înregistrat rezultate record în 2025, precum și un nivel istoric al livrărilor de vehicule electrice în prima jumătate a anului 2026. Anterior, acesta a coordonat activitățile de marketing, vânzări și post-vânzare ca membru al consiliului de administrație al Volkswagen Autoturisme, după o carieră de două decenii în cadrul Porsche.

Într-o declarație oficială, Eric Li, președintele Volvo Cars, a transmis: „Klaus Zellmer îmbină expertiza profundă din sectorul auto cu o vastă experiență de leadership internațional și un istoric solid în ghidarea organizațiilor prin perioade de transformare și piețe în schimbare. Experiența sa, acumulată atât în segmentul premium de înaltă gamă, cât și în zona mărcilor de volum, se potrivește perfect cu viziunea Volvo Cars. Consiliul de administrație este încrezător că, sub conducerea lui Klaus Zellmer, Volvo Cars își va consolida fundația puternică și va păși într-un nou capitol, având ambiția clară de a-și întări poziția de constructor de top pe piața auto premium”.

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Giganții BYD și CATL ar putea face parte din delegația lui Xi Jinping pentru vizita la Washington

 

Marja operațională a Volkswagen ar putea scădea la 1% în 2026, trasă în jos de Porsche

 

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

BYD
Companii

Giganții BYD și CATL ar putea face parte din delegația lui Xi Jinping pentru vizita la Washington

Washingtonul și Beijingul pun la punct lista finală a oamenilor de afaceri...

Volkswagen
CompaniiFinanciar

Marja operațională a Volkswagen ar putea scădea la 1% în 2026, trasă în jos de Porsche

Volkswagen și-a redus drastic prognozele financiare pentru anul 2026. Gigantul auto german...

volvo cars
CompaniiIndustrie auto

Volvo pregătește o ofensivă de 13 noi modele în tentativa de a-și dubla cota de piață

Volvo Cars plănuiește lansarea a 13 modele noi până în 2030, o...

sustenabilitate
Analize de piațăCompanii

Paradoxul tranziției verzi: 79% dintre companii nu dețin date fiabile despre sustenabilitate

Potrivit unui studiu realizat de Capgemini și Sweep, 94% dintre directorii de...