Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 37% în august 2026 față de luna similară a anului trecut, iar cele de autoturisme “electrificate”, cu 31%, înregistrând o cotă de piață de 65%, arată datele transmise, marți, de Asociația Producătorilor și Importtatotirlor de Automobile (APIA).
Potrivit organizației, înmatriculările de autoturisme mild-hybrid (MHEV) au consemnat, în august, o diminuare cu 43%, cu o cotă de piață de 21,5%, cele full-hybrid (FHEV), una tot de 43%, cu o cotă de piață de 21%. În același timp, înmatriculările de autoturisme plug-in hybrid (PHEV) au avut o creștere de 48,8%, cu o cotă de piață de 15.5%, dar cele de autoturisme pur electrice (BEV) au scăzut cu 29,7%, cu o cotă de piață de 7%.
În august 2026 comparativ cu luna similară de anul trecut, vehiculele comerciale ușoare plus minibus au crescut cu 5%, iar cele grele plus bus au avansat cu 17%.
„Scăderea cu 37% a înmatriculărilor de autoturisme noi, în luna august, confirmă fragilitatea pieței auto din România, într-un an marcat de incertitudine și de lansarea târzie a principalului program destinat înnoirii parcului auto. Chiar și în acest context, autoturismele electrificate reprezintă 65% din piață, iar evoluția tehnologiilor este relevantă: segmentul plug-in hybrid crește cu aproape 49%, în timp ce automobilele pur electrice, deși scad cu 29,7% în volum, își majorează cota de piață de la 6,3% la 7%.
Programul Rabla Auto, lansat doar pentru persoanele fizice abia pe 20 iulie, a oferit și el un semnal clar privind opțiunile consumatorilor: bugetul destinat automobilelor pur electrice și plug-in hybrid s-a epuizat în doar 10 zile. Cu toate acestea, la redistribuirea fondurilor pentru cea de a 2-a sesiune începută pe 25 august 2026, peste 70 de milioane de lei din aproximativ 94 de milioane au fost direcționate către categoria motoare termice și hibride și doar aproximativ 20 de milioane către PHEV și BEV.
Noi, la APIA, considerăm că un program de mediu eficient trebuie să susțină atât înnoirea parcului auto, cât și tranziția către tehnologii cu emisii cât mai reduse, iar alocarea fondurilor ar trebui să reflecte inclusiv cererea reală din piață. Cu atât mai mult cu cât România se îndepărtează de tendința europeană: în timp ce piața UE era în creștere cu 5,7% după primul semestru din 2026 (conform datelor ACEA), piața românească ajunge după primele opt luni la -10,4%. Avem nevoie de politici predictibile, lansate la timp și coerente, cu obiectivele de modernizare și decarbonizare a parcului auto, care țin cont atât de realitățile industriei pe plan internațional, cât și de preferințele și nevoile consumatorilor români”, a arătat președintele APIA, Dan Vardie
I. Autoturismele (care reprezintă aproximativ 85% din total piață) au înregistrat, în luna august 2026, un volum de 9.473 unități, cu 37% mai puțin față de luna similară din 2025.
Segmentarea pe clase: În luna august 2026, față de aceeași lună a anului trecut, observăm o evoluție mixtă a segmentelor în care sunt încadrate autoturismele, după cum urmează:
În ceea ce privește cota de piață, segmentul SUV este pe prima poziție, cu o cotă de 57%, urmat de Clasa C cu o cotă de 25% și Clasa B cu o cotă de 11%.
În funcție de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în luna august a acestui an, față de perioada similară din 2025, motorizările pe benzină* înregistrează o scădere de 43%, ajungând la o pondere de 30%, în timp ce motorizările pe motorină înregistrează o scădere de 54%, ajungând la o pondere de 4,7%.
În ceea ce privește autoturismele echipate cu motoare mild-hybrid, acestea înregistrează, în luna august 2026, o scădere de 43%, ajungând la o pondere de 21,5% din totalul pieței de autoturisme. Este de menționat că, din totalul motorizărilor mild-hybrid, 70% sunt motorizări pe benzină, în timp ce 14% sunt motorizări pe GPL si 16% sunt motorizări pe motorină.
Pe de altă parte, autoturismele “electrificate“, respectiv cele electrice (care pot fi încărcate din sursă externă de electricitate – BEV și PHEV), precum și cele mild-hybrid și full hybrid (care dispun și de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă de electricitate) dețin, în luna august a anului 2026, o cotă de piață de 65%, fiind cel mai important segment de pe piața românească, care depășește cota deținută de motorizările pe benzină și motorină.
Autoturismele full electrice dețin o cotă de 7% din piață, în luna august a anului 2026, față de august 2025, când reprezentau 6,3%, în timp ce autoturismele plug-in hybrid dețin o cotă de piață de 15,5%, față de august 2025, când reprezentau 6,5%.
Top Mărci – ELECTRICE
În anul 2026, primele 3 cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt: Tesla Model Y cu 873 unități și o creștere de 273% față de anul precedent, Tesla Model 3 cu 670 unități și BYD Dolphin Surf cu 614 unități.
Top Mărci – PLUG-IN HYBRID
În ceea ce privește autoturismele plug-in, top 3 modele din 2026 este condus de: BYD Seal U DM-i cu 977 unități, Toyota RAV4 cu 769 unități si Chery TIGGO9 cu 558 unități.
Top Mărci – FULL HYBRID
Autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc din top 3 din 2026: Toyota Corolla cu 3420 unități și o creștere de 20% față de anul precedent, urmat de Toyota Yaris Cross cu 1888 unități și Dacia Duster cu 1540 unități.
Top Mărci – MILD HYBRID
Autoturismele mild hybrid au pe primul loc din top 3 în anul 2026: Dacia Duster cu 2010 unități si o scădere de 56.6%, urmat de Skoda Octavia cu 1238 unități și Dacia Bigster cu 1068 unități.
II. Vehiculele comerciale ușoare și minibus înregistrează, în august 2026, o creștere ușoară de 5% față de august 2025, din care vehiculele comerciale ușoare fără minibus înregistrează o creștere de 21%.
Pe de altă parte, vehiculele comerciale ușoare electrice au scăzut, în primele opt luni ale anului 2026, la un volum de 392 unități, față de 424 unități în aceeași perioadă a anului trecut.
III. Vehiculele comerciale grele și bus înregistrează, în august 2026, o creștere de 17% față august 2025, din care vehiculele comerciale grele de peste 16 tone plus autotractoarele înregistrează o creștere de 14%.
CITEȘTE ȘI:
Producătorii auto din SUA pun presiune pentru interzicerea totală a mașinilor chinezești
Dieselgate: Stellantis trimis în judecată la Paris pentru înșelăciune agravată. Ce sancțiuni riscă?
Toyota Motor vizează o majorare de aproximativ 40% a profitului operațional generat...
•Flote Auto8 septembrie 2026Producătorii auto din China vând vehicule deja „echipate complet”, oferind foarte puține...
•Ada Ștefan7 septembrie 2026În luna iulie, vânzările de mașini electrice și hibride plug-in din China...
•Flote Auto14 august 2026Potrivit raportului anual Automotive Performance Report, realizat de Center of Automotive Management...
•Flote Auto12 august 2026
Comentați?