Advertisement

Înmatricularea
Home Administrare flote Juridic Înmatriculare 2019 – ce formalități noi presupune înregistrarea unei mașini

Înmatriculare 2019 – ce formalități noi presupune înregistrarea unei mașini

Indiferent dacă ai cumpărat o mașină nouă sau una second-hand, dacă mașina a circulat doar pe teritoriul României sau a fost adusă din străinătate, nu ai cum să scapi de procesul de înmatriculare, care este obligatorie pentru orice autoturism care este condus pe drumurile publice. Și pentru că 2018 a adus câteva modificări în ceea ce privește legea care stabilește toate măsurile care trebuie îndeplinite pentru ca o mașină să circule în legalitate, ne-am gândit să îți spunem care sunt acestea și cum poți evita o amendă substanțială.

Există 4 situații în care te poți afla atunci când vrei să înmatriculezi mașina, așa că ți-am pregătit lista completă de acte necesare pentru înmatricularea auto pentru fiecare în parte.

  1. Dacă mașina a fost cumpărată din România sau dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene și este la prima înmatriculare, ai grijă ca dosarul tău să conțină:
  • cererea de înmatriculare;
  • fişa de înmatriculare completată cu datele proprietarului (se poate înscrie în fișă și o altă persoană, caz în care se vor completa și datele sale) şi având viza organului fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale;
  • cartea de identitate a vehiculului, în original şi copie;
  • documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului în forma prevăzută de lege la data dobândirii dreptului de proprietate, în original şi în copie;
  • actul de identitate al solicitantului, în original şi în copie;
  • dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice, în termenul de valabilitate a acesteia, cu excepţia autovehiculelor şi remorcilor noi;
  • copia contractului de asigurare de răspundere civilă auto (RCA), încheiat pe numele proprietarului vehiculului, în termenul de valabilitate al acestuia;
  • dovada plăţii contravalorii certificatului de înmatriculare (taxa diferă de la caz la caz);
  • dovada plăţii contravalorii plăcuţelor cu numărul de înmatriculare, în valoare de 40 lei, pentru număr la rând, respectiv 85 lei pentru număr preferenţial;
  • certificatul de autenticitate al vehiculului eliberat de Registrul Auto Român, cu excepţia vehiculelor noi, a autovehiculelor destinate competiţiilor sportive şi a vehiculelor istorice;
  • procura specială, în cazul în care documentele se depun de o altă persoană decât proprietarul vehiculului.
  1. În cazul în care mașina a fost deja înmatriculată în România, atunci va trebui să prezinți:
  • cererea de înmatriculare;
  • fişa de înmatriculare, semnată de fostul şi noul proprietar, vizată la organul fiscal teritorial competent (în locul vizei fostului proprietar se poate depune certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal teritorial competent);
  • cartea de identitate a vehiculului, în original şi copie;
  • documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului în forma prevăzută de lege la data dobândirii dreptului de proprietate, în original şi în copie;
  • actul de identitate al solicitantului, în original şi în copie;
  • dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice, în termenul de valabilitate a acesteia;
  • copia contractului RCA, încheiat pe numele proprietarului vehiculului, în termenul de valabilitate al acestuia;
  • certificatul de înmatriculare al fostului proprietar în care acesta a înscris transmiterea dreptului de proprietate;
  • plăcuţele cu numărul de înmatriculare, dacă fostul proprietar are domiciliul/sediul pe raza altui judeţ şi nu a optat pentru păstrarea numărului respectiv; dacă noul proprietar doreşte un număr preferenţial, acesta va trebui să predea şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare existente pe vehicul (acestea nu vor fi predate dacă fostul proprietar a optat şi achitat păstrarea numărului de înmatriculare respectiv);
  • dovada plăţii contravalorii certificatului de înmatriculare și a plății contravalorii plăcuţelor cu numărul de înmatriculare;
  • procura specială, în cazul în care documentele se depun de o altă persoană decât proprietarul vehiculului.
  1. Dacă mașina a fost înmatriculată în alt stat membru UE
  • cererea de înmatriculare;
  • fișa de înmatriculare;
  • cartea de identitate a mașinii (original și copie);
  • actul de identitate al solicitantului (original și copie);
  • dovada ITP-ului;
  • contractul de RCA în copie;
  • plata certificatului și a plăcuțelor;
  • certificatul de autenticitate al vehiculului eliberat de Registrul Auto Român, cu excepţia autovehiculelor destinate competiţiilor sportive şi a vehiculelor istorice;
  • documentele de înmatriculare eliberate de autorităţile străine, în original, precum şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare.
  1. În cazul în care mașina e cumpărată din afara Uniunii Europene

Dacă ai achiziționat un autoturism din Republica Moldova sau din oricare alt stat care nu este membru UE, va trebui să prezinți, suplimentar față de situația de mai sus, dovada efectuării formalităților vamale de import definitiv sau temporar pentru înmatriculare temporară în cazul autovehiculelor şi al remorcilor dobândite din străinătate, în cazurile prevăzute de lege, în original sau copie legalizată a acesteia.

Reguli noi

Ce aduce nou procedura de înmatriculare este faptul că, de la 20 mai 2018, fără Inspecția Tehnică Periodică, înmatricularea va fi nulă, iar șoferul prins la volan va risca amenzi uriașe. Totodată, dacă asigurarea obligatorie va ieși din termen, înmatricularea se va anula. În cazul în care mașina este surprinsă pe drumurile publice, șoferul acesteia este obligat să preda plăcuțele de înmatriculare.

Așadar, e important să ai ITP-ul valabil, iar dacă data de expirare se apropie, fă-ți o programare, dar nu înainte de a trece pe la mecanicul tău de încredere. Dacă acesta îți recomandă înlocuirea unei componente auto care te-ar împiedica să iei ITP-ul, comandă și tu piese auto pentru Dacia, Opel, Volkswagen, Fiar, Ford sau orice altă marcă de mașină conduci și asigură-te că ajungi la verificări cu autoturismul tău în perfectă stare de funcționare, ca să nu pierzi timp și bani.

 

CITIŢI ŞI:

Cum se poate afla istoricul unei maşini

Cum se obţine un nou certificat de ITP

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Săptămâna de muncă de 4 zile
Juridic

Săptămâna de muncă de 4 zile în România: cum se aplică și ce avantaje are

În domeniul dinamic al forței de muncă, căutarea echilibrului între viața profesională...

permisele de conducere
Juridic

Șoferii sunt anunțați prin SMS și e-mail când le expiră permisele de conducere

Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculari a lansat, în luna iulie...

2035
Flotă verdeJuridic

Comisia Europeană menține 2035 ca termen limită pentru interzicerea vânzărilor de mașini termice noi

După realegerea sa în funcția de președinte al Comisiei Europene, Ursula von...