Advertisement

MAI
Home Finanţare IGPR achiziționează, cu bani europeni, 300 de autospeciale pentru monitorizarea traficului rutier

IGPR achiziționează, cu bani europeni, 300 de autospeciale pentru monitorizarea traficului rutier

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) intenționează să cheltuiască 98 de milioane de lei pentru achiziționarea, prin licitație, a unor autospeciale noi, în cadrul proiectului finanțat din fonduri europene „Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulație”.

Valoarea totală estimată a Acordului-cadru este de 98 de milioane de lei, fără TVA, iar contractul nu este împărțit în loturi.

Potrivit Acordului-cadru, cantitatea minimă este de 300 de vehicule, iar cea maximă, de 600 de vehicule, durata contractului fiind de 24 de luni.

”Facem precizarea că, din cantitatea maximă pe acordul-cadru (600 cpl.), 300 cpl. vor fi finanțate din bugetul proiectului sus menționat, iar 300 cpl. vor fi finanțate din bugetul de stat”, a menționat IGPR.

În criteriul de atribuire, prețul are o pondere de 85%, iar garanția extinsă, de 15%.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 20 iunie 2022.

”În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică”, a mai anunțat IGPR.

Lansarea licitației pentru autospecialelor destinate monitorizării traficului rutier survine celei lansate la începutul lunii mai, în valoare de 300 de milioane de lei, pentru achiziția unor motociclete, maşini pentru misiuni speciale, microbuze şi autocare. Suma cea mai mare, 79,5 milioane de lei, este destinată autovehiculelor pentru transport efective şi intervenţie. Termenul limită pentru primirea ofertelor este data 7 iunie 2022.

 

 

CITEȘTE ȘI:

Pentru impozitarea mai drastică a vehiculelor second hand din import, Malta ajunge în fața Curții de Justiție a UE

Ecranul auto dezvoltat de Continental are un mod privat ce reduce distragerea atenției șoferului

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Business Lease
FinanţareRent a car

6 sfaturi de la Business Lease pentru închirierea mașinilor de companie

Aveți nevoie de mobilitate, dar perioada de timp pentru care aceasta este...

AsigurăriFinanţare

Porsche Finance Group România, finanțator auto cu 25 de ani experiență

Porsche Finance Group (PFG), unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții...

constructorii auto
Finanţare

Flotă de 9 mașini electrice pentru Protecția Consumatorilor, prin programul Rabla Plus

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Vest Timiș intenționează să achiziționeze 9...

abonamentele auto
Finanţare

Abonamentele auto vor depăși, în 5 ani, atât achiziția, cât și leasingul. Studiu PwC

În următorii cinci ani, aproape jumătate (49%) dintre consumatori spun că vor...