Advertisement

Home Miscellanea Financiar Hödlmayr Logistics România extinde parteneriatele cu Dacia și Ford

Hödlmayr Logistics România extinde parteneriatele cu Dacia și Ford

Hödlmayr Logistics România, filiala Hödlmayr din punctul de lucru Bascov, anunță extinderea a două noi contracte. Companiile Dacia și Ford, ambele deja clienți pe termen lung, au ales Hödlmayr și pentru alte servicii de transport.

Producătorul român de automobile Dacia, parte a concernului Renault din 1999, va derula pe viitor toate transporturile de vehicule către Atena (Grecia) cu sprijinul Hödlmayr Logistics România. Producătorul american Ford, care din 2008 dispune și de un centru de producție în România, mizează, în cazul transportului vehiculelor sale noi pe teritoriul României, tot pe Hödlmayr.

„Perfecționarea constantă a locației logistice din România pentru oferirea de servicii integrate a contribuit hotărâtor la vizibilitatea companiei noastre în cadrul licitațiilor cu acest ordin de mărime“, declară Tamer Sen, administrator al Hödlmayr Logistics România. Însă un rol important îl joacă și proximitatea geografică în plan strategic față de ambii producători de automobile și conexiunea optimă la rețeaua de căi ferate. „Avem convingerea că punctul nostru de lucru va prelua pe termen mediu poziția de Hub internațional, din care se vor putea distribui automobile din Vest și Est“, afirmă Tamer Sen.

Hödlmayr Logistics România

Hödlmayr Logistics România este considerată a doua cea mai mare companie de logistică auto din România și are în prezent 210 angajați. Flota de vehicule se compune în total din 100 de transportoare speciale. Sediul din Bascov include o capacitate de garare de circa 3.000 de vehicule și asigură – pe lângă soluțiile de transport, și lucrări de service, îmbunătățire și asigurare a calității. Cifra de afaceri a filialei Hödlmayr s-a situat în 2020 la 30 milioane de euro.

Hödlmayr International AG. Hödlmayr International AG este o companie de familie cu activitate la nivel internațional, din Schwertberg (Austria). Compania are competența principală în domeniul logisticii auto. Astfel, compania este specializată pe întregul lanț de aprovizionare, de la preluarea vehiculelor din fabrică/portul de intrare până la livrarea către comerciantul auto/posesorul flotei.

Anual se livrează cca. 1,75 milioane de vehicule. Grupul (și filialele sale din 16 țări) are 1.625 de angajați. În total, concernul dispune de peste 630 de transportoare speciale pentru vehicule, de 15 sisteme de tracțiune complete și de o suprafață de depozitare pentru cca. 55.000 de vehicule. Cifra de afaceri a companiei s-a situat, astfel, în ultimul an la 250 de milioane de euro.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

mașină rulată
Auto rulateFinanciar

Românii alocă aproximativ 15 salarii medii pentru a-și cumpăra o mașină rulată, peste media europeană

O mașină este o achiziție destul de costisitoare, așa că orice șofer...

renault
Financiar

7 proiecte de investiții ale Grupului Renault au primit ajutoare de stat de 644,55 mil. lei

Ministerul Finanțelor a finanțat 7 proiecte de investiții pentru cele 3 societăți...

Exporturile de mijloace de transport
Financiar

Exporturile de mijloace de transport, în creștere cu 4,1% în primele 7 luni din 2024

Exporturile de mijloace de transport au crescut cu 4,1% în primele 7...

finanțări nerambursabile
Financiar

Investitorii consideră accesul la finanțări nerambursabile un factor decisiv pentru a investi

Majoritatea investitorilor (72%) consideră că disponibilitatea finanțărilor nerambursabile este un factor decisiv...