Advertisement

A7
Home Infrastructură Guvernul a aprobat costul de 7,26 miliarde de lei pentru Autostrada Buzău-Focșani

Guvernul a aprobat costul de 7,26 miliarde de lei pentru Autostrada Buzău-Focșani

Guvernul a aprobat astăzi indicatorii tehnico-economici ai autostrăzii Buzău-Focșani, parte din proiectul Autostrăzii Moldova A7, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Proiectul, în valoare de 7,26 miliarde de lei (inclusiv TVA), este finanțat prin Planul Național deRedresare și reziliență (PNRR) și este prevăzut în Master Planul de Transport General.

”Din acest moment intră în linie dreaptă lansarea în licitație a contractului pentru construirea celor82,44 de km ai celui de al doilea segment al Autostrăzii Moldova A7”, a precizat ministrul Grindeanu.

Traseul Autostrăzii Buzău – Focşani începe din dreptul Municipiului Buzău (km 0+000 – km45+460 sector aferent judeţului Buzău) şi se termină în apropierea Municipiului Focşani (km45+460 – km 82+440 sector aferent judeţului Vrancea). Șoseaua de mare viteză va trece pe lângă localitățile Vadu Paşii, Cochirleanca, Ziduri, Valea Râmnicului, Râmnicelu şi municipiul Râmnicu Sărat, localităţi ce aparţin judeţului Buzău şi pe lângă localitățile Sihlea, Gugeşti, Slobozia Ciorăşti, Milcovul, Răstoaca, Vânători, Câmpineanca, oraşul Odobeşti şi municipiul Focşani, din judeţul Vrancea.

Parte a rețelei TEN-T Centrală pe aliniamentul Giurgiu-Bucuresti-Ploiești-Siret, Autostrada Buzău-
Focșani este formată din 4 loturi:

  • Lotul 1: (Buzău – Vadu Pașii) – 4,60 km
  • Lotul 2: (Vadu Pașii – Râmnicu Sărat) – 30,80 km
  • Lotul 3: (Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni) – 36, 10 km
  • Lotul 4: (Mândrești Munteni – Focșani Nord) -10,94 km

Pe traseul autostrăzii vor fi construite 6 noduri rutiere, 23 de poduri pe autostradă, 3pasaje peste calea ferată, 15 structuri peste autostradă, un Centru de Întreținere și Coordonare, unCentru de Informare și Monitorizare, 2 parcări de scurtă durată și 4 spații de servicii.

Viteza de proiectare este de 140 km/h, iar pentru nodurile rutiere de tip B, de 60 km/h.

Autostrada Buzău – Focșani, parte din Coridorul IX Pan-European

Autostrada A7 Ploieşti – Paşcani, cu o lungime de aproximativ 330 km, va fi realizată din patru tronsoane: Ploieşti-Buzău; Buzău-Râmnicu Sărat-Focşani; Focşani-Mărăşeşti-Adjud-Bacău şi Bacău-Roman-Paşcani. De aici se vor desprinde alte două tronsoane, în lungime totală de 120 km, Paşcani-Vereşti-Suceava şi Suceava-Siret-graniţa cu Ucraina.

Împreună cu sectorul Bucureşti-Ploieşti, parte din Autostrada A3 Transilvania, viitoarea Autostradă A7 Ploieşti – Paşcani va completa ruta Coridorului IX Pan-European pe teritoriul românesc.
Centrele urbane conectate pe acest coridor sunt: Bucureşti, Ploieşti, Mizil, Buzău, Râmnicu Sărat, Focşani, Mărăşeşti, Adjud, Bacău, Roman, Paşcani, Suceava şi Siret.

Stadiul realizării Autostrăzii Moldova A7

– Autostrada Ploiești – Buzău: 63,250 km Se află în faza finală de evaluare a ofertelor depuse pentru construcția acestui tronson.
– Autostrada Buzău – Focșani: 82,44 km – Proiectul Tehnic a fost aprobat și poate începe elaborarea documentației pentru c execuția lucrărilor să fie lansată în licitație.
– Autostrada Focșani – Bacău: 95,90 km Proiectului Tehnic este aproape de finalizare, iar anul acesta vo fi demarată licitația pentru execuție.
– AutostradaBacău – Pașcani: 77,28 km. Proiectul Tehnic este în curs de revizuire ca urmare a observațiilor emise de către CNAIR. Termenul de finalizare al documentației și demararea licitației pentru construcție este 2022.
– Autostrada Pașcani – Suceava: 61,86 km și Autostrada Suceava – Siret: 56,17 km. Potrivit ministrului Transporturilor, ”ritmul este nesatisfăcător din cauză că prestatorul nu se mobilizează suficient. În acest moment sunt calculate penalizări de întârziere”.

 

Sursa foto: Ionel Irinel Scrioșteanu/Facebook

 

 

CITEȘTE ȘI:

Curtea de Conturi își cumpără autoturism de 90.000 euro. Pentru delegații oficiale

Roadhill Automotive va prelua unele activități ale Colina Motors

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

DN 73C
Infrastructură

Opt oferte pentru modernizarea Lotului 1 Curtea de Argeș – Tigveni al DN 73C

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a primit, marți, opt oferte...

Sărăţeni - Joseni
Infrastructură

Autostrada A8. Zece oferte pentru supervizarea lucrărilor pe Lotul 1C Sărăţeni – Joseni

Zece oferte au fost depuse la contractul pentru supervizarea lucrărilor de proiectare...

Cernica - Pantelimon
Infrastructură

Autostrada A0. Lotul Cernica – Pantelimon poate fi gata în 2025 dacă sunt îndeplinit 3 condiții

Cei 4,47 kilometri ai lotului 4 Cernica – Pantelimon, parte din Autostrada...

Satu Mare
Infrastructură

Constructor desemnat pentru Drumul Expres Satu Mare – granița cu Ungaria (Oar)

Antreprenorul român Construcții Erbașu a câștigăt licitația pentru construcția Drumului Expres Satu...