Grupul WebEye Telematics Group din Ungaria împlineşte 10 ani de activitate în România, perioadă în care filiala locală a înregistrat o creştere a afacerii de la 200.000 de euro la peste 3 milioane de euro, având în prezent un portofoliu consolidat de peste 900 de clienţi, care deţin în total peste 11.000 de unităţi telematice active.
Compania locală, cu sediul la Oradea, mizează în continuare pe creşterea afacerilor, după ce anul acesta a reuşit să câştige clienţi importanţi în România şi să îşi diversifice oferta, în timp ce la nivel global, grupul s-a extins peste Ocean, deschizând un birou în SUA.
„Au fost ani intenşi, care mărturisesc că nu ştiu când au trecut. Îmi amintesc că acum zece ani, când WebEye a ales România ca punct de plecare pentru extinderea internaţională, clienţii noştri nu prea reuşeau să ne pronunţe numele. Astăzi trag speranţă că lucrurile stau mai bine pentru că, iată, WebEye a reuşit să îşi facă loc pe piaţa locală şi să crească an de an. Mă bucură că afacerea din România este cea mai performantă din grup, după Ungaria, şi am elemente care îmi dau motive să fiu optimist pentru cel puţin încă zece ani”, a spus Levente Gall, Directorul General al WebEye România.
Compania care oferă soluţii telematice transportatorilor a avut drept clienţi, la început, firme precum Rozoti Spedition, Proges/Pankarpathia, Stokker Logistics. A urmat, spre sfârşitul anului 2008, semnarea contractului cu Edy Spedition, care le vremea aceea avea o flotă de 800 de camioane.
„Este important să câştigi noi clienţi, mai ales astăzi când piaţa este saturată, majoritatea transportatorilor utilizând deja o soluţie telematică. Dar consider că este la fel de important să reuşeşti să îţi fidelizezi clienţii şi mă bucur că avem numeroşi clienţi cu care lucrăm din primul an, pe care i-am văzut dezvoltându-se odată cu noi”, a mai spus Levente Gall.
Deşi este lider de piaţă, WebEye consideră că succesul se atinge prin efort susţinut şi prin seriozitate în raport cu clienţii, pe care trebuie să fii capabil să îi asişti non-stop. Cu atât mai mult cu cât telematica este un domeniu extrem de competitiv, dependent în mod esenţial de avansul tehnologic şi de creativitate. Acestea din urmă au făcut posibilă astăzi trecerea la WebEye2, o platformă de servicii cu un design nou, WebEye dashboard, cu facilităţi noi, care oferă soluţii personalizate în funcţie de cerinţele fiecărui client. Practic, WebEye2 elimină vechiul sistem când clienţii trebuia să aleagă dintr-o gamă de pachete.
Portofoliul actual de clienţi al WebEye România include, printre altele, companiile Dianthus, Grifon, Ahead Logistics, BKN Tir Line, Corsaru Rosu, Geladi, Ice Age, LuxorComp, Agexim Spedition, Polach, Tabita Tour, MCA Invest, MVT Logistik, Naio Logistics, Ost Transport, Genova, Transolut, Luar, Speedline, Maracana, LPX Trans, Havi Logistic, Bontrans, Blue River, Eurolines/ Rombus.
WebEye are în prezent 50 de angajaţi în birourile sale din Oradea (2008), Timişoara (2010), Sibiu (2013), Bucureşti (2015), Suceava (2016), Cluj (2017) şi Braşov (2017).
WebEye, din 2008 până astăzi:
An | Cifră de afaceri (euro) | Număr de angajați |
2008 | 192.000 | 5 |
2010 | 1 milion | 10 |
2014 | 2 milioane | 24 |
2016 | 3,2 milioane | 45 |
Comentați?