Rabla Auto 2025
Home Administrare flote Asigurări Gothaer Asigurări Reasigurări devine Allianz-Țiriac Unit Asigurări

Gothaer Asigurări Reasigurări devine Allianz-Țiriac Unit Asigurări

Gothaer Asigurări Reasigurări și-a schimbat denumirea în Allianz-Țiriac Unit Asigurări, modificarea având loc în condițiile în care societatea a fost preluată de către Allianz-Țiriac Asigurări.

Aceasta este prima achiziție realizată de Allianz-Țiriac și reflectă angajamentul său pentru piața de asigurări și economia românească.

„Noua etapă în care pășește compania noastră ne oferă oportunitatea de a fi identificați ca parte a unuia dintre cei mai mari și cunoscuți asigurători din România, Allianz-Țiriac Asigurări și ne va ajuta să ne integrăm mai ușor în structura acestuia. Cu toate acestea, până la momentul integrării, vom continua să funcționăm ca o entitate independentă de acționarul nostru, păstrând aceeași abordare de afaceri axată pe înțelegerea nevoilor și așteptărilor clienților noștri, oferindu-le acestora produse și servicii de asigurare de calitate. Activitatea companiei se va desfășura în continuare normal, ca și până acum, dar beneficiind de susținerea unui acționar puternic”, precizează Ciprian Pop, CEO Allianz-Țiriac Unit.

Menținerea standardelor înalte de calitate a serviciilor, dezvoltarea portofoliului de clienți și îmbunătățirea profitabilității reprezintă în continuare principalele axe care ghidează activitatea Allianz-Țiriac Unit Asigurări în România.

În 2021, compania a înregistrat o creștere de 16,26% a subscrierilor față de anul anterior, până la 90,5 milioane de lei. Creșterea a fost generată preponderent de segmente precum:

  • Asigurări de călătorie (+52%) completate de asigurări Storno cu o creștere de aproape 186%,
    datorată cu precădere atenției mai mare acordate călătoriilor efectuate în contextul pandemiei.
  • Asigurări CARGO (asigurări pentru activități de transport) – creștere de aproape 98%.
  • Asigurări CAR (pentru lucrări de construcții sau montaj) – creștere de aproape 80%.
  • Asigurările CASCO – creștere de 39%.
  • Asigurările pentru IMM-uri (întreprinderi mici și mijlocii) – creștere de 21%.

În ceea ce privește activitatea din această etapă, reprezentanții Allianz-Țiriac Unit Asigurări precizează că redenumirea companiei nu influențează în niciun fel relația cu clienții și partenerii de afaceri sau contractele de asigurare aflate în vigoare. Beneficiile oferite, condițiile contractelor de asigurare și datele de contact rămân neschimbate în perioada următoare.

 

CITEȘTE ȘI:

RAR nu emite certificatul de agreare taxi dacă maşinile au folii pe geamuri

Contribuabilii europeni vor plăti 12 mld. euro pentru reducerea taxelor pe carburanți, în beneficiul bogaților

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Dallbog
Asigurări

Societatea de asigurări Dallbog și-a pierdut autorizația de funcționare

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat că autoritatea similară din Bulgaria...

asigurare de călătorie
Asigurări

Despăgubiri de peste 81 mil. lei, plătite de asigurători, în 2025, în baza polițelor de călătorie

Asigurătorii din România au plătit anul trecut în baza polițelor de călătorie...

tarifele de referință RCA
Asigurări

Noile tarife de referință RCA. Creștere de 12,3% pentru autoturismele persoanelor fizice și de 9,9% pentru cele ale companiilor

Tarifele de referință RCA pentru persoanele fizice au crescut, medie, cu 12,3%...

casco
Asigurări

Piața asigurărilor Casco a urcat cu 9% în 2025, la 4,45 miliarde de lei

Valoarea totală a primelor brute subscrise de societățile supravegheate de ASF și...