freightliner inspiration tir masini autonome - floteauto 0
Home Administrare flote Tehnologie Freightliner Inspiration Truck – primul tir autonom omologat în SUA

Freightliner Inspiration Truck – primul tir autonom omologat în SUA

Deocamdată, Freightliner Inspiration Truck nu poate fi achiziționat de companiile interesate de a avea în flotă camioane care se conduc singure… Însă pentru Daimler, dar și pentru lumea transporturilor de marfă, este un moment crucial, care putem spune că marchează intrarea oficială în era camioanelor autonome.

freightliner inspiration tir masini autonome - floteauto 4
Freightliner Inspiration este conceput pentru a rula autonom pe autostrăzi

În cadrul unui eveniment ținut la circuitul Las Vegas Motor Speedway, din Nevada, guvernatorul Brian Sandoval a inaugurat, împreună cu Dr. Wolfgang Bernard, membru al board-ului diviziei Trucks & Buses din cadrul Daimler AG, primul tir autonom omologat pentru drumurile publice din SUA. Punctul culminant al ceremoniei a însemnat montarea plăcuței de înmatriculare, care garantează dreptul legal de a circula al prototipului Freightliner Inspiration.

Conform oficialilor Daimler, tehnologia lui Freightliner Inspiration Truck (care a fost testată intensiv pe un circuit din Germania în prealabil) va duce la reducerea drastică a riscurilor de accidente, va îmbunătăți economia de combustibil, în paralel reducând poluarea și va asigura un comportament exemplar al vehiculului în trafic.

freightliner inspiration tir masini autonome - floteauto 10
Rolul șoferului este de a interveni doar în situațiile de urgență

Pentru moment, funcțiile de conducere autonomă ale tirului Freightliner Inspiration Truck sunt limitate la utilizarea doar pe autostradă, iar șoferul este atenționat să intervină în anumite situații, pentru a prelua controlul vehiculului. De asemenea, camionul autonom nu e conceput pentru a depăși vehiculele mai lente sau pentru a face alte manevre, așa încât prezența șoferului rămâne necesară într-un grad foarte mare – însă sistemul de conducere autonomă va însemna scăderea gradului de oboseală a șoferului, deci posibilitatea de a parcurge mai mulți kilometri într-o zi.

Practic, sistemul Highway Pilot constă dintr-o serie de senzori și camere de filmat, care există deja pe mașinile actuale într-o formă sau alta. Combinând sisteme precum asistența la depășirea involuntară a benzii (Lane Stability) sau pilotul automat adaptiv (care controlează viteza și încetinește sau accelerează automat vehiculul, în funcție de vehiculele din față) cu sisteme de evitare a accidentelor, precum frânarea de urgență la identificarea unei situații periculoase sau identificarea semnelor de circulație, Highway Pilot vrea să demonstreze că tehnologia vehiculelor autonome de transport marfă este nu doar viabilă, ci aduce și multe avantaje.

De altfel, organismul guvernamental american National Highway Traffic Safety Administration a încadrat Freightliner Inspiration Truck în categoria ”Level 3” pentru vehicule autonome, ceea ce înseamnă un grad mare de siguranță al acestui tir autonom. Daimler dorește ca, în cadrul testelor în condiții reale, să demonstreze cât mai clar avantajele pe care noua tehnologie le va aduce din punct de vedere al costurilor totale de operare, fiind de așteptat ca tirurile autonome să aibe foarte curând un impact important asupra domeniului logisticii din SUA.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

mazda
CarburanţiTehnologie

Mazda pariază pe biodiesel: Proiectul carburantului din microalge primește sprijin guvernamental în Japonia

Constructorul auto Mazda demonstrează că motoarele diesel au încă un viitor în...

litiu-sulf
Tehnologie

O nouă eră pentru mașinile electrice? Cercetătorii au creat bateria litiu-sulf care stochează cu 58% mai multă energie

O echipă de cercetători de la Universitatea Vanderbilt și Universitatea din Maryland...

Sistemele de control vocal
Tehnologie

Sistemele de control vocal din mașini dau greș când vine vorba de siguranță. Teste în Germania

Asistenții vocali din mașinile moderne funcționează bine, în special pentru navigație, radio...

LG
Tehnologie

LG va furniza sistemul de cockpit pentru prima utilitară de tip SDV de la Renault

 LG Electronics va furniza un sistem de cockpit integrat pentru Noul Trafic...