Leasingul social
Home Finanţare Fonduri publice Franța lansează, de la 1 ianuarie 2024, Leasingul social de 100 de euro/lună pentru mașini electrice

Franța lansează, de la 1 ianuarie 2024, Leasingul social de 100 de euro/lună pentru mașini electrice

De la 1 ianuarie 2024, Franța va lansa oficial un program destinat închirierii de mașini electrice de către familiile cu venituri scăzute, în sistem de leasing operațional, cu o rată de 100 de euro pe lună. Programul, intitulat ”Leasingul social”, include o serie de condiții de eligibilitate, atât pentru solicitant, cât și pentru autovehicul.

Demararea programului a fost anunțată chiar de președintele Emmanuel Macron, printr-un video postat pe rețeaua X (fostă Twiter): „Din ianuarie, primele modele de mașini electrice în leasing vor fi disponibile la 100 de euro pe lună”, a spus acesta.

Durata contractului de închiriere trebuie să fie de minimum trei ani, cu un kilometraj de cel puțin 12.000 km/an.

Pe de altă parte, deși declarațiile Guvernului francez susțineau că rata va fi de 100 de euro (fără asigurare și alte servicii opționale, precum întreținerea), platforma de acces a programului (mon-leasing-electrique.gouv.fr) menționează că ratele lunare „sunt în general 100 de euro sau mai puțin, dar pot ajunge până la 150 de euro pentru modelele de familie”.

Totodată, depășirea kilometrajului stabilit prin contract va duce la costuri suplimentare.

Rezilierea înainte de termen va fi gratuită (cu excepția eventualelor costuri de reparație) în caz de deces, invaliditate sau pierdere a locului de muncă de către titular.

Pentru ca solicitantul să fie eligibil pentru leasingul social, trebuie să bifeze două condiții sine qua non. Astfel, venitul său fiscal de referință (RFR) este de maximum 15.400 de euro/an și locuiește la mai mult de 15 km de locul de muncă, utilizând mașina personală pentru a ajunge acolo.

Solicitantul poate fi eligibil pentru leasing social și dacă folosește mașina personală mai mult de 8.000 km pe an în cadrul activității sale profesionale.

Rezervarea mașinii se va face direct la firmele de închiriere agreate. Însă, pentru închirierea unui model nou pot fi rezervate doar mașini electrice care îndeplinesc criteriile de mediu și al căror preț de achiziție și greutate nu depășesc 47.000 euro și, respectiv, 2,4 tone.

Lista de mașini electrice disponibile pentru Leasingul social include, printre altele, Renault Mégane E-Tech, Peugeot e-208, Peugeot e-2008, Renault Twingo E-Tech, Citroën ë-C4, Opel Mokka Electric, Opel Corsa Electric și Fiat 500e.

Potrivit autorităților franceze, programul va fi extins, ulterior, la toate persoanele cu venit fiscal de referință este mai mic de 15.400 de euro, indiferent de distanța față de locul de muncă, dar în limita stocului disponibil de mașini.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

Afacerile din comerțul cu autovehicule, în creștere cu 13,3% în primele 10 luni

JEEP GLADIATOR. Reverența finală

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Spania
Fonduri publice

Spania mizează pe subvențiile pentru flote pentru a salva tranziția către utilitarele ușoare electrice

Spania a lansat o nouă ofensivă strategică pentru a menține în viață...

achizițiile publice
Fonduri publiceJuridic

Comisia Europeană propune noi reguli pentru achizițiile publice. Planul UE de a bloca gigantul BYD de la licitații

Comisia Europeană intenționează să reformeze legislația privind achizițiile publice pentru a facilita...

Primăria Sectorului 2
Fonduri publice

Primăria Sectorului 2 achiziționează 7 mașini hibride pentru Poliția locală

Primăria Sectorului 2 din Capitală a lansat licitația pentru achiziționarea unui număr...

Rabla Auto 2026
Fonduri publice

Programul Rabla Auto 2026. AFM a aprobat alte 1.662 de ecotichete

Administrația Fondului pentru Mediu a aprobat, miercuri, în cadrul ședinței Comitetului de...