Interviu cu Frederic Banco, director general ALD Automotive România
Care ar fi un Top al avantajelor leasingului operaţional, indiferent de mărimea flotei utilizate?
Leasingul operaţional oferă o multitudine de avantaje, care pot fi sintetizate sub umbrela termenului „confort”. Printre cele mai importante se regăseşte asigurarea cashflow-ului, pentru că o soluţie de leasing operaţional cu servicii incluse înseamnă o singură factură lunară. Concret, clienţii noştri ştiu de la bun început care sunt costurile aferente flotei de autovehicule, ratele fiind fixe, iar avansul zero. Astfel, vorbim despre bugete mai bine optimizate, banii nu sunt blocaţi, iar managerii au un grad mult mai ridicat de predictibilitate la nivel de investiţii.
Un alt beneficiu, esenţial pentru IMM-uri, de exemplu, este posibilitatea de a asigura maşini de înlocuire oricând este nevoie. Astfel, afacerea nu stă pe loc, iar clienţii beneficiază de mobilitate în business-ul lor.
La acestea se adaugă alte avantaje importante, precum gestionarea activităţii administrative. Concret, noi, compania de leasing operaţional, ne ocupăm de tot ceea ce înseamnă proces de înmatriculare a autovehiculelor, plata taxelor, gestionarea documentelor şi putem merge până la asigurarea şi achiziţionarea rovinietei şi a RCA-ului. Astfel, leasingul operaţional le oferă clienţilor siguranţa că flotele lor sunt gestionate de profesionişti.
Autoturismele cu motorizări diesel sunt în continuare preferate sau începeţi să remarcaţi o migrare spre motorizări pe benzină sau chiar spre maşini „verzi”?
Ultimii ani ne arată că există un interes tot mai ridicat pentru flotele „verzi”, chiar dacă numărul lor este, încă, redus faţă de cele pe combustie tradiţională. De aceea, anul trecut am lansat programul „ALD Electric”, primul produs de leasing operaţional cu servicii incluse, cu scopul de a îi încuraja pe clienţi să migreze spre flote „verzi”.
Printre cele mai importante beneficii pe care le oferim clienţilor care aleg acest program se regăsesc instalarea de staţii de încărcare la sediile companiilor şi furnizarea unui autovehicul convenţional pentru 20 de zile pe an, pentru deplasări lungi sau în zone unde nu există staţii de încărcare.
Pe măsură ce infrastructura de staţii de încărcare se dezvoltă, iar autonomia noilor modele de autovehicule electrice creşte, suntem convinşi că şi dorinţa managerilor de flote va fi de migrare spre modele hibrid şi chiar full-electric. ALD Automotive îi încurajează activ în acest demers, pentru că suntem unii dintre promotorii conceptului de înverzire a parcului auto şi promovăm constant mijloacele alternative de transport.
În acest sens, organizăm, în parteneriat cu Academia Titi Aur, evenimente dedicate clienţilor pentru ca aceştia să testeze cele mai noi modele de vehicule electrice şi hibride, disponibile pe piaţa locală. Promovăm aceste tehnologii tocmai pentru a veni în sprijinul dorinţei companiilor de a-şi reduce amprenta de carbon în ceea ce priveşte utilizarea flotelor, prezentându-le în acelaşi timp şi o alternativă viabilă de reducere a costurilor.
În ce condiţii este eficientă, din punctul de vedere al costurilor, o flotă „eco”? Diferenţa de preţ a unei maşini noi, pe combustie tradiţională, şi una „verde” este justificabilă?
Dacă vorbim despre flote care sunt utilizate, cu preponderenţă în regim urban, consumul a ajuns aproape identic între motoarele pe benzină şi cele diesel. Saltul tehnologic făcut, însă, de producători cu modelele „verzi” a transformat autovehiculele hibrid şi chiar cele full-electric într-o alternativă tot mai căutată de către clienţii noştri. Autonomia unui autovehicul electric poate depăşi 300 de kilometri, iar bateriile acestora pot fi alimentate chiar la sediul companiei, prin intermediul staţiilor de încărcare pe care le furnizăm în cadrul produsului „ALD Electric”.
Putem discuta despre o diferenţă în cazul utilizării extra-urbane, dar mai trebuie luate în calcul şi alte costuri, precum cele de mentenanţă, care pot înclina balanţa. Astfel, nu doar motorizarea convinge un manager de flotă ce maşini să aleagă. TCO-ul este principalul argument, iar acesta include mulţi factori, precum deprecierea, rata lunară, rulajul agreat şi durata contractului. Astfel, la final există posibilitatea ca maşina cu cel mai mic preţ de achiziţie să nu fie, neapărat, şi cea mai ieftină soluţie.
Care ar fi un top al brandurilor ce compun flotele administrate de ALD Automotive?
În ceea ce priveşte IMM-urile, autovehiculele cele mai căutate sunt cele din clasa medie, dar şi câteva modele din zona premium, pentru managementul companiei. Companiile mari încep să se îndreapte şi spre zona de hibride şi electrice, ale căror preţuri au devenit tot mai accesibile în ultima perioadă.
Dacă vorbim în procente generale, atunci trioul Dacia-Renault-Nissan rămâne cel mai căutat când vine vorba despre clienţii corporate. 4 din 10 autovehicule utilizate în leasing operaţional furnizat de către ALD Automotive fac parte din aceasta categorie. Grupul german VAG este şi el foarte căutat, cu autovehiculele din gama Volkswagen, Skoda, Audi şi Seat, urmat de Peugeot şi de Ford.
Ce loc ocupă digitalizarea în relaţia cu clienţii? Ce soluţii dezvoltaţi pentru a veni în sprijinul utilizatorilor vehiculelor?
ALD Automotive a fost, întotdeauna, o companie care a investit în soluţii moderne, digitale, care să vină în sprijinul clienţilor noştri. Încă din 2013, le oferim platforme online şi aplicaţii care le furnizează informaţii 24/7, precum şi statistici complete despre flotele din administrare.
Aplicaţia My ALD a fost lansată în 2017 şi este disponibilă pentru dispozitivele mobile, putând fi descărcată gratuit din Apple App Store iOS şi Google Play Android. Prin intermediul ei, utilizatorii autovehiculelor au acces la o resursă comună în care găsesc, în timp real, informaţii despre contractul şi autovehiculul pe care îl conduc.
De exemplu, My ALD deschide aplicaţia GPS instalată pe telefonul utilizatorului şi afişează traseul de navigaţie până la adresa indicată.
My ALD include, în plus, o funcţie de comandă pentru platforma de tractare destinată clienţilor în cazul imobilizării autovehiculului. Mai mult, pentru administrarea rapidă a contractului, utilizatorii primesc notificări personalizate şi au acces la formulare de solicitare servicii de asigurare şi mentenanţă.
Aplicaţia include şi o funcţie de localizare a parcărilor sau a staţiilor de combustibil din proximitate, care le permite utilizatorilor de autovehicule să identifice şi să contacteze direct din aplicaţie furnizorii de servicii, în funcţie de marca autovehiculului.
Care sunt industriile din care provin clienţii dvs? Aţi observat, în ultimul timp, noi domenii de activitate care au generat solicitări de finanţare în leasing operaţional?
Dacă vorbim despre clienţi corporate, cu flote de peste 50 de autovehicule, atunci discutăm despre echipe mari de agenţi de teren, reprezentanţi de vânzări sau servicii clienţi. Industriile predominante, sunt cea farmaceutică, serviciile financiare, FMCG, materiale de construcţie, telecom sau producţie.
În acelaşi timp, am remarcat un interes crescut din partea IMM-urilor, pe care, de altfel, le susţinem prin consultanţă şi recomandări de contracte personalizate conform necesităţilor.
(Articol publicat în revista Flote Auto, mai 2018)
Comentați?