Advertisement

renault-kadjar-suv-floteauto
Home Piaţa auto Autoturisme Flotă polivalentă. Renault Kadjar – SUV aşteptat

Flotă polivalentă. Renault Kadjar – SUV aşteptat

Renault este o marcă aflată mereu în atenţia managerilor de parcuri auto, principalele atuuri fiind legate de costuri. De curând, marca franceză a lansat un SUV, acoperind de acum un segment care este important şi în cazul flotelor.

Kadjar este tipicul automobilului dorit în România lui 2015. Un SUV nici foarte mare, nici mic, un interior încăpător, o
ţinută de drum orientată spre confort, un motor care să nu atenteze foarte des la cardul din portofel, venit de la un constructor cu care mulţi români au o relaţie specială. La toate astea se adaugă şi un preţ decent; sigur, mai toate automobilele au sărit calul în ceea ce priveşte preţul de listă, deci 27.750 euro, cu taxe, pretinşi pentru modelul din test, bine echipat, nu sunt chiar de speriat.

renault-kadjar-suv-floteauto
Foto: Bogdan Paraschiv

Impactul vizual al noului SUV Renault a fost pregătit, parcă, de alte modele apărute înaintea sa, de la care preia linii care fac din marca franceză una din ce în ce mai simpatizată. Proporţiile caroseriei sunt bune, iar ochiul avizat poate descoperi destul de simplu tiparul Nissan care stă dedesubt, ambele modele (Kadjar şi Qashqai) utilizând platforma C-MF a Alianţei. Oficial, se evită pe cât posibil această trimitere. La interior găseşti o atmosferă prietenoasă, o planşă de bord ce are ca element central ecranul tactil, dar şi o selecţie de materiale relativ ciudată – în sensul că sunt zone unde e foarte probabil să pui des mâna, iar finisajele să fie prea dure, iar alte locuri în care ar fi trecut neobservate acestea sunt îmbrăcate în texturi moi, plăcute tactil.

renault-kadjar-suv-floteauto
Kadjar este proponderent confortabil, dar nu refuză escapade moderate în teren semi-accidentat. Interiorul este ergonomic, dar unele materiale au fost selectate cu neatenţie. E loc de ceva mai multă calitate. Cartela de acces şi pornire este futuristă.

De spaţiul disponibil pentru toţi pasagerii nu te poţi plânge, însă de faptul că în funcţionare există zgomote parazite nedorite în habitaclu, da; ceva mai multă atenţie la îmbinările unor suprafeţe nu ar fi stricat. Portbagajul are o capacitate de 472 litri şi, mai important, are un element mobil prin intermediul căruia îl poţi compartimenta inteligent, în funcţie de nevoi. Tot la interior aş mai remarca scaunele, confortabile şi poziţia la volan, mai joasă decât cele cu care ne-a obişnuit Renault, în ciuda faptului că de la un SUV se cere, des, să-ţi ofere un tron de pe care să veghezi traficul. Am apreciat acest aspect, mai cu seamă că sunt producători cu pretenţii mai mari care nu îţi oferă o poziţie la fel de bună.

 renault-kadjar-suv-floteautoConfiguraţia din test era, la rândul ei, una ideală pentru pretenţiile româneşti.Un diesel de 1,6 litri,  transmisie manuală şi sistem de tracţiune integrală (n-o să mai spunem nimic de expertiza Nissan,  promitem). Motorul este unul foarte reuşit, pentru care cei de la Renault au tot adunat laude. Cei 130  CP sunt suficienţi pentru a-i imprima un comportament destul de agil lui Kadjar, în limitele pe care ţi  le permite setarea sistemului de suspensie, care nu uită, în primul rând, că un client de Renault  apreciază confortul. De aici şi ruliul destul de pronunţat, atunci când nu eşti foarte cuminte în banca  ta. Pe de altă parte, deşi eram obişnuit cu sisteme de direcţie asistate excesiv, cel de pe Kadjar este  bun.

 renault-kadjar-suv-floteauto
Spaţiul pentru pasagerii din spate este foarte bun

Transmisia manuală păstrează o aură clasică, într-un moment în care suntem copleşiţi de automate, iar cifra oficială de consum mixt, 4,7 l/100 km, este un pic cam optimistă (consumul mediu obţinut  de noi, fără a ţine morţiş să fim cei mai eco, s-a situat în jurul valorii de 7 l/100 km). Mari escapade nu vei face în off road, sunt mai mult decât convins, totuşi, la nevoie, sistemul de tracţiune integrală te poate purta cu uşurinţă peste limitele anvelopelor de stradă. Cam aşa atacă Renault un segment extrem de dinamic în Europa. Şi, cu mici scăpări, lecţiile au fost făcute bine.Iar dacă îl radiografiem din perspectiva managerilor de flote auto, Kadjar are avantaje solide – în primul rând este produs de o marcă foarte bine reprezentată pe teritoriul României, cu o reţea solidă de service-uri, deci mentenanţa este facilă. Mai mult, costurile întreţinerii unui model Renault sunt decente, în ton cu preţurile de achiziţie ce pot fi negociate cu atenţie.

VERDICT

Renault Kadjar poate fi un jucător important în cazul flotelor de SUV-uri, în principal datorită costurilor bune, atât de achiziţie cât şi de exploatare. Un alt atu al mărcii din Hexagon este prezenţa în mai toate colţurile ţării, existând service-uri de marcă la îndemâna oricui. Dacă despre sistemul de tracţiune integrală putem spune că uneori este un moft pentru o flotă, motorul dCi de 1,6 litri ţine cu conturile managerilor.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Autoturisme

Klass Wagen își ia șef de marketing de la Wizz Air

Klass Wagen, grup românesc specializat în închirieri auto, îl numește pe Remus...

Bigster
Autoturisme

Dacia Bigster. Lucruri mărețe

Duster nu vi se pare suficient de mare? Ei bine, a sosit...

Mercedes-Benz
Autoturisme

Descoperă versatilitatea SUV-urilor Mercedes-Benz pentru familii și exploratori

Într-o eră în care confortul și performanța sunt la fel de importante...

Autoturisme

Top SUV-uri de lux: BMW X5 și Audi Q8

BMW X5 și Audi Q8 sunt SUV-uri de lux remarcabile prin performanțe,...