lotul Biharia-Borş
Home Finanţare Leasing financiar Finanţările noi în leasing financiar au crescut cu 21%, la peste 1 mld.euro

Finanţările noi în leasing financiar au crescut cu 21%, la peste 1 mld.euro

Piaţa de leasing financiar a crescut cu 21% în primele nouă luni faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la aproximativ 1,18 miliarde euro, tendinţă de creştere care se va păstra până la sfârşitul anului.

„Este cel mai bun rezultat al trimestrului trei din ultimii patru ani înregistrat în piaţa de leasing. Ne aflăm pe un trend pozitiv, în care perspectivele economiei sunt, de asemenea, foarte bune pentru perioada care urmează. Aşteptările pe care le avem cu privire la ritmul anual de creştere a pieţei de leasing sunt de circa 15% – 20% pe următorii trei ani, dacă economia în ansamblu va raporta creşteri anuale de 3%-4%”, a afirmat preşedintele Asociaţiei Societăţilor Financiare ALB România, Felix Daniliuc, cu ocazia celei de-a XI-a editii a Conferintei „Viitorul serviciilor financiare la confluenţa tehnologiilor inteligente cu creditarea responsabilă”, organizată de Asociaţia Societăţilor Financiare – ALB România.

Potrivit datelor ALB România, în totalul pieţei, autoturismele şi vehiculele comerciale au avut o pondere de 75,2% (887 milioane euro), echipamentele au reprezentat 22,2% (261 milioane euro), iar sectorul imobiliar a atras 2,6% (31 milioane euro).

Preşedintele ALB România estimează că piaţa de leasing financiar va ajunge în 2015 la aproximativ 1,6 miliarde euro, de la 1,32 miliarde euro anul trecut, cu o creştere de aproximativ 21%.

Potrivit datelor prezentate joi, în primele nouă luni, pe segmentul vehiculelor, ponderile au rămas constante faă de primele nouă luni din 2014, autoturismele reprezentând 47% din totalul volumului finanţat pe acest sector, urmate de vehiculele comerciale grele (41%) şi comerciale uşoare (11%).

Potrivit ALB România, companiile au atras 98% dintre finanţările în leasing financiar, majoritatea fiind IMM-uri.

Contractele de leasing sunt încheiate cel mai mult pe perioade de 4-5 ani (31%), urmate de 3-4 ani (23%), 2-3 ani (17%), 5-7 ani (12%), 1-2 ani (8%), 7-15 ani (5%, pentru finantari imobiliare) si 1 an (4%).

Companiile de leasing subsidiare băncilor au cea mai mare cotă de piaţă, de 80%, restul revenind firmelor captive producătorilor auto (14%) şi celor independente (6%).

ALB România reprezinta 86% din piaţa de leasing financiar local.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Fernando Badia
BusinessMiscellaneaPiaţa auto

Fernando Badia, noul Head of Sales Europe and International la Volkswagen

Fernando Badia preia conducerea diviziei de Vânzări Europa și Internațional. El aduce...

Mercedes
Administrare floteAutoturismePiaţa autoTehnologie

Mercedes întoarce foaia. Ce se schimbă în viitoarele modele ale mărcii

Mercedes-Benz pregătește o schimbare importantă în filosofia de proiectare a habitaclurilor. Constructorul...

Jeep
AutoturismePiaţa auto

Episodul 2 al mini-seriei Jeep® Capability Stories

În cel de-al doilea episod al seriei Jeep® Capability Stories, explorarea continuă...

Marco Polo
MiscellaneaPiaţa autoVehicule comerciale uşoare

Marco Polo, mai mult confort, producție integrată și tehnologii noi pentru segmentul premium al vehiculelor recreaționale

Mercedes-Benz continuă dezvoltarea gamei dedicate vehiculelor recreaționale prin lansarea unei versiuni actualizate...