Advertisement

raiffeisen
Home Finanţare Leasing financiar Finanţările noi de la Raiffeisen Leasing au crescut cu 22%

Finanţările noi de la Raiffeisen Leasing au crescut cu 22%

Raiffeisen Leasing a încheiat al treilea trimestru din anul 2014 cu finanţări noi în valoare de 73,865 milioane de euro, în creştere cu 22% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Compania a continuat, de asemenea, trendul ascendent şi în termeni de contracte activate, înregistrând o creştere de 11% a numărului acestora, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2013.

Contribuţia Raiffeisen Bank în totalul de volume finanţate a fost de 69%.

Distribuţia pe tipuri de active finanţate a fost următoarea: 71% vehicule şi 29% echipamente.

Felix DaniliucÎn cel de-al treilea trimestru din acest an am reuşit să ne consolidăm atât poziţia în piaţă, cât şi rezultatele companiei, în termeni de volume finanţate şi număr de clienţi activi.

Pentru noi, este îmbucurător faptul că am continuat să ne întărim relaţia cu clienţii existenţi, care se reîntorc pentru finanţare.

După primele nouă luni ale anului, gradul de retenţie pe portofoliul existent a fost de peste 58%”, a declarat Felix Daniliuc, director general Raiffeisen Leasing.

Ponderea cea mai mare a finanţărilor acordate în al treilea trimestru din 2014 a fost deţinută de segmentul vehiculelor, dintre acestea majoritare fiind camioanele şi semiremorcile.

Pe domeniul echipamentelor, creşterea a fost susţinută de finanţarea echipamentelor agricole, al căror volum s-a dublat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Echipamentele finanţate cu preponderenţă au fost tractoarele, combinele şi utilajele de pregătit solul şi semănat.

Un alt tip de echipamente care au înregistrat o creştere semnificativă, au fost cele de prelucrare a lemnului, stivuitoarele şi echipamentele de manipulare a mărfurilor.

Raiffeisen Leasing este membră a grupului financiar austriac Raiffeisen şi activează pe piaţa romanească din anul 2002. Clienţii Raiffeisen Leasing sunt, în principal, persoane juridice, de la IMM-uri la corporaţii multinationale. Compania are reprezentare nationala, fiind prezentă în 15 mari oraşe din România. Raiffeisen Leasing oferă servicii de finanţare prin toate agenţiile Raiffeisen Bank. Raiffeisen Leasing este membră a Asociatiei Societăţilor Financiare din România (ALB) începând cu anul 2004.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

leasing financiar
Leasing financiar

Aproape 47.000 de vehicule au fost finanțate, anul trecut, în leasing financiar

Finanțările noi de vehicule în leasing financiar au rămas pe creștere și...

eBCR Leasing
Leasing financiar

eBCR Leasing, prima soluție din România de leasing financiar pentru microîntreprinderi, disponibilă 100% online

BCR Leasing lansează eBCR Leasing, prima soluție din România de leasing financiar...