restricţionarea deplasărilor
Home Opt zile libere pentru angajaţi în 2015

Opt zile libere pentru angajaţi în 2015

În anul 2015, din totalul celor 12 zile de sărbătoare legală, 4 coincid cu zilele de repaus săptămânal (sâmbătă şi duminică), ceea ce înseamnă că în acest an angajaţii beneficiază doar de 8 zile libere, spre deosebire de 9 zile cât au fost efectiv libere în 2014, se arată într-o analiză a companiei de consultanţă Accace.

Pe lângă zilele libere declarate oficial sărbători legale, potrivit Legii nr. 91/2014, angajaţii care au copii pot beneficia anul viitor şi de o zi lucrătoare liberă dedicată îngrijirii sănătăţii copilului, iar familiile cu 3 sau mai mulţi copii beneficiază de 2 zile libere pe an, consecutive sau separate, după cum decide angajatorul”, arată Andreea Păun, Payroll Supervisor Accace.

zile_libereAstfel, angajatorii sunt obligaţi să acorde ziua lucrătoare liberă pentru îngrijirea sănătăţii copiilor.

Această zi liberă se acordă la cererea unuia dintre părinţi, la alegere, justificat ulterior cu acte doveditoare din partea medicului de familie al copilului, din care să rezulte controlul medical efectuat.

În plus, conform legii, persoanele aparţinând altor culte religioase decât cele creştine, beneficiază de două zile libere pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale

„Trebuie subliniat însă faptul că, legea nu prevede şi obligativitatea angajatorului de a plăti drepturile salariale aferente. Prin urmare, angajatorul este cel care va decide dacă îi va plăti salariatului ziua liberă sau nu”, conchide Andreea Păun.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

DieselIndex
Carburanţi

UNTRR a lansat platforma DieselIndex, care prezintă prețurile medii ale motorinei în România și în Europa

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) anunță lansarea platformei digitale...

Gotion
Industrie auto

Chinezii de la Gotion vor construi, anul viitor, două unități industriale pentru baterii în Spania

Producătorul chinez de baterii Gotion High-Tech, împreună cu Ministerul Industriei din Spania,...

carburanților
Carburanţi

Consiliul Concurenței monitorizează evoluția prețurilor carburanților. De la 1 iulie, motorina s-a scumpit cu aproape 36 bani/litru

Consiliul Concurenței monitorizează evoluția prețurilor carburanților, în contextul expirării perioadei de plafonare...