A13
Home Infrastructură Finanțare europeană pentru Studiul de Fezabilitate al Autostrăzii Brașov – Bacău A13

Finanțare europeană pentru Studiul de Fezabilitate al Autostrăzii Brașov – Bacău A13

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a depus aplicația de Finanțare pentru proiectul „Elaborare studiu de fezabilitate autostrada Brașov – Bacău”, în vederea obținerii finanțării nerambursabile în cadrul Programului Transport 2021-2027, Prioritatea 1 – Îmbunătățirea conectivității primare rutiere, Obiectiv Specific RSO 3.1 Dezvoltarea unei rețele TEN-T, reziliente la schimbările climatice, inteligente, sigure, durabile și intermodale.

Obiectivul proiectului îl constituie realizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Brașov – Bacău, inclusiv activități conexe, precum realizarea auditului de siguranță rutieră. Solicitarea de finanțare a fost depusă la Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Transporturilor o valoare totală estimată de 97,1 milioane de lei (inclusiv TVA), din care contribuția Uniunii Europene din FEDR este de 32.653.387,89 lei, reprezentând 40% din valoarea eligibilă a acestuia, diferența de 64.428.612,43 lei reprezentând contribuția de la bugetul de stat (compusă din cota de 60% din valoarea eligibilă, precum și TVA).

Contractul de finanțare pentru acest proiect va putea fi semnat ulterior parcurgerii etapelor de
evaluare si selecție, în conformitate cu prevederile Ghidului Solicitantului pentru Programul
Transport (PT 2021 – 2027).

Contractul pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate al Autostrăzii Brașov – Bacău, câștigat de compania Consitrans, are o valoare de 81 milioane lei și o durată de 24 de luni, calculată de la data începerii activităților, septembrie 2024.

Studiul de fezabilitate include :

  • Studiu și Proiect Geotehnic,
  • Studiu Topografic,
  • Studiu Arheologic,
  • Documentație de Mediu (Acord de Mediu).

Studiul de fezabilitate este necesar pentru stabilirea traseului final al viitoarei autostrăzi și a costului estimat pentru etapa ulterioară de proiectare și execuție.

Sectorul Brașov – Bacău (162 km) al Autostrăzii A13 se va conecta cu viitoarea Autostrada Sibiu – Făgăraș – Brașov printr-un nod de mare viteză în zona localității Codlea, iar în zona Bacăului, la Răcăciuni cu Autostrada Moldovei A 7.

Proiectul face parte din coridorul de conectivitate ,,Carpatia” și este inclus în Planul Investițional al României 2021-2030.

 

 

 

CITEȘTE ȘI 

 

Anul financiar 2024: Bosch a fost afectată de evoluția pieței

 

Autostrada București – Alexandria. Primii pași pentru emiterea Acordului de Mediu

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Drumul Expres Focșani - Brăila
Infrastructură

Drumul Expres Focșani – Brăila. Din 2 decembrie începe etapa de proiectare

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a emis, vineri, Ordinul de Începere...

Autostrada Sibiu - Pitești
Infrastructură

Autostrada Sibiu – Pitești. Circulația pe secțiunea 4 ar putea fi deschisă în 2026

Stadiul fizic al lucrărilor pe secțiunea 4 Curtea de Argeș – Tigveni,...

A1 Sibiu - Pitești
Infrastructură

Autostrada Sibiu – Pitești. Împrumul BEI pentru cofinanțarea investiției, aprobat de Guvern

Guvernul a aprobat un împrumut de 500 de milioane de euro acordat...

Autostrada Transilvania
Infrastructură

Cristian Pistol, CNAIR: Anul viitor se va circula pe 170 km din Autostrada Transilvania

Odată cu finalizarea secțiunii Suplacu de Barcău – Chiribiș, în lungime de...