Două nume importante din tradiția Fiat au revenit: Scudo și Ulysse. La fel și colaborarea cu Grupul PSA, de această data sub umbrela Stellantis.
Istoria lui Scudo este legată de colaborarea italo-franceză. Inițial, a fost vorba despre Fiat și Peugeot, companiile conlucrând la acea vreme și-n domeniul vehiculelor comerciale de 3,5 tone. Însă, în momentul în care în acest din urmă segment s-a decis trecerea la un parteneriat cu Renault, Scudo a dispărut temporat. Ca nume, dar și conceptual. Lăsându-i locul lui Talento, un model dezvoltat pe baza lui Renault Trafic. Acum însă, Fiat și Fiat Professional sunt sub umbrela Stellantis. Iar acest lucru presupune, firesc, integrarea gamei în cadrul sistemului industrial al grupului. Și, implicit, o revenire la vechile rădăcini. Mai precis, Scudo, ca reprezentant al gamei Fiat Professional, și E-Ulysse, inclus în portofoliul Fiat, vor avea caracteristici, performanțe și capacități similare cu cele ale celorlalte produse ale mărcilor Citroën, Opel și Peugeot născute din programul Kappa Zero.
Bazat acum pe platforma autoutilitară Stellantis, noul Scudo este un vehicul modern și evoluat, disponibil cu un grup motopropulsor 100% electric și cu motor diesel de ultimă generație. Noul Scudo devine astfel al doilea vehicul comercial Fiat Professional disponibil și în versiune electrică, alăturându-se lui E-Ducato, lansat în aprilie 2021. O gamă mai largă de opțiuni pentru a răspunde nevoilor unei clientele variate, pentru care vehiculul este un instrument de lucru și o sursă de venit.
Full BEV fără compromis
Mărturie a abordării „fără compromisuri” a lui Scudo sunt caracteristicile versiunii Electric, care propune cea mai bună autonomie din clasă. Mai precis, până la 330 km în ciclul WLTP, valoare ideală pentru cei care lucrează în oraș și suburbii. Versiunea cu zero emisii se mândrește și cu o flexibilitate unică din perspectiva misiunii clientului, cu două dimensiuni de baterie – 50 și 75 kWh, o capacitate de încărcare AC de până la 11 kW și până la 100 kW în DC, pentru a încărca cea mai mare dintre baterii la 80% în doar 45 de minute. Capacitatea de încărcare nu schimbă indiferent de grupul motopropulsor, iar sarcina utilă este de până la 6,6 m3 volum spațiu de încărcare, sarcină utilă de până la peste 1 t și, la fel, o capacitate de remorcare de 1 t.
Utilizare profesională, comportament de automobil
Publicul țintă este reprezentat de profesioniștii care își folosesc vehiculul timp de 8 ore sau mai mult pe zi. Motiv pentru care un alt aspect luat în considerare cu cea mai mare atenție în faza de proiectare a fost confortul. Scopul noului Scudo este de a oferi o experiență fără stres la locul de muncă, prin diferite măsuri, cum ar fi o poziție de conducere asemănătoare celei dintr-un automobil, izolare fonică de cel mai înalt nivel, dar și minimizarea șocurilor și vibrațiilor.
Dimensiunile exterioare compacte, lungimea mai mică de 5 metri pentru versiunea de bază și înălțimea de 1,9 m fac din Scudo un model potrivit pentru utilizarea universală, asigurând agilitatea necesară în mediul urban.
Ținuta de drum, confortul și filtrarea suspensiei sunt asigurate în toate condițiile de conducere datorită celor patru suspensii independente (axă față McPherson întărită cu bară antiruliu și brațe de tracțiune oblice pentru puntea spate) care potențează rigiditatea variabilă a arcurilor, care beneficiază de sistemul de amortizare variabilă adaptivă (AMVAC), care variază amortizarea în funcție de înălțimea vehiculului. Pentru a oferi performanțe optime și tracțiune îmbunătățită în toate condițiile, cum ar fi zăpadă, noroi sau nisip, Scudo poate fi echipat cu sistemul Grip Control.
O treaptă ergonomică facilitează accesul în cabină. Acolo unde descoperi poziția de conducere asemănătoare cu cea dintr-un automobile, care asigură un nivel excelent de confort, în timp ce poziția ridicată a scaunului asigură o vizibilitate optimă pe drum. În plus, afișajul head up permite accesul la informații cheie fără ca șoferul să-și ia privirea de la drum. atenției șoferului și reducând atenția stres.
Modularitate ingenioasă
Noul Scudo are o înălțime de 1,90 metri, astfel că spațiul de depozitare este la un nivel perfect accesibil. Combinat cu o lungime de 5 m și până la 5,3 m în versiunea Maxi, modelul este unul care poate „transporta orice și poate merge oriunde”. De asemenea, disponibilă – pentru nevoi specifice din oraș – este și versiunea exclusivă „S”, care reunește toate avantajele Scudo în doar 4,6 metri. Volumele de încărcare de 4,6, 5,3 sau 6,1 m 3 în funcție de ampatament și capacitatea de până la 1,4 t asigură capabilitățile fără compromisuri ale Noului Scudo.
De asemenea, Scudo dispune de un tip special de modularitate a cabinei datorită sistemului exclusiv Moduwork , care transformă scaunul pasagerului într-o stație de lucru, dar și o extensie a compartimentului de încărcare, pentru a transporta articole cu lungimea de până la 4 metri (versiunea Maxi) și pentru a crește volumul. cu 0,5 m3 , la o capacitate totală de până la 6,6 m3 . Vehiculul este așadar suficient de flexibil
pentru toate cerințele și toate tipurile de clienți, de la operatorii hidraulici și constructorii de nave până la nevoile profesioniștilor în livrări la domiciliu.
Configurații și motorizări
Noul Scudo este disponibil în patru configurații (Van, Crew Cab, Cab cu platformă și Combi M1), trei niveluri de echipare (Easy, Business și Lounge), și patru motorizări diesel care se alătură versiunii electrice de 100 kW (136 CP) disponibilă pentru întreaga gamă.
Variantele pe motorină sunt: 1,5 litri în versiunea de 102 CP sau 120 CP, cu transmisie manuală în 6 trepte, 2.0 litri într-o versiune manuală sau automată cu 8 trepte și 145 CP respectiv 177 CP, din nou asociat cu transmisia automată eficientă cu 8 trepte. O astfel de ofertă largă ridică, prin urmare, atractivitatea Noului Scudo pentru transportul de pasageri, pentru echipamente și pentru piața vehiculelor de agrement, unde Fiat Professional este lider în Europa.
Dotări
Noul Scudo oferă un set complet de caracteristici de siguranță și ADAS (sisteme avansate de asistență a șoferului), toate cele 14, cum ar fi:
- recunoaștere automată a semnelor rutiere;
- frânare automată de urgență, declanșată atunci când există un risc mare de coliziune;
- Avertizare de părăsire a benzii de rulare;
- Blind Spot Alert, care oferă notificări cu privire la orice vehicul ascuns în unghiul mort
al oglinzii exterioare la depășire. - Head-Up Display, care oferă, la manevrele de parcare, o imagine reconstruită, de sus, la 180°, a zonei din spate.
Vehiculul vine, de asemenea, cu sisteme de notificare prealabilă a obstacolelor din sensul de mers, avertizare de coliziune frontală și cameră spate care oferă o vedere panoramică de 180°, pentru a facilita parcarea.
(Articol publicat în revista Flote Auto, aprilie 2022)
CITEȘTE ȘI:
Se pregătește semnarea contractelor pentru primele două loturi ale Autostrăzii Ploiești-Buzău
Restricții de circulație. Lucrări la podul peste Topolog, pe DN 7, între Râmnicu Vâlcea și Pitești
Comentați?