Exporturile de mijloace de transport au scăzut cu 2,9% în ianuarie 2026, comparativ cu luna similară din 2025, valoarea FOB a acestora fiind de 3,1 miliarde de euro, arată datele publicate, joi, de Institutul Național de Statistică (INS). Totodată, importurile au scăzut cu 3,9%, la 3,3 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că în comerțul internațional cu mijloace de transport s-a înregistrat în prima lună a acestui an un deficit de aproximativ 200 de milioane de euro.
Din valoarea totală a exporturilor de mașini și echipamente pentru transport, 2,5 miliarde de euro au fost obținute în relația cu Uniunea Europeană, o valoare mai mare cu 0,4% comparativ cu rezultatul înregistrat în ianuarie 2025.
Conform INS, exporturile de mijloace de transport au avut o pondere de 45,3% în totalul exporturilor României, cel mai ridicat nivel pe grupe de produse.
În ceea ce privește importurile CIF de mașini și echipamente pentru transport, acestea au însumat, în ianuarie 2026, aproximativ 3,3 miliarde de euro, în scădere cu 3,9% față de luna similară de anul trecut. Din această valoare, 2,4 de miliarde de euro au fost bunuri importate din Uniunea Europeană, în scîdere cu 3,4% comparativ cu ianuarie 2025.
Datele Statisticii arată ca importurile de mijloace de transport au avut o pondere de 35,5% în totalul importurilor naționale.
Conform datelor INS, la nivelul întregii economii, în luna ianuarie 2026, exporturile FOB au însumat 6,9 miliarde de euro, iar importurile CIF 9,2miliarde de euro. Faţă de luna ianuarie 2025, exporturile au scăzut cu 4,7%, iar importurile, cu 7,7%. Astfel, deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în luna ianuarie 2026 a fost de 2,3 miliarde de euro, mai mic cu 425,1 milioane euro (-15,5%) decât cel înregistrat în ianuarie 2025.
Prețul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă prețul la frontiera țării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum și toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord.
Prețul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă prețul la frontiera țării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale prețului FOB, cât și costul asigurării și transportului internațional.
CITEȘTE ȘI:
Deschidere comenzi în România pentru Symbioz Eco-G 120 (GPL)
Ce au de făcut managerii de flote în perioade de volatilitate a prețurilor la carburanți?




Comentați?