Evoluție peste revoluție la Honda Civic X


Cea de-a zecea generație Civic a venit în România și se prezintă complet schimbată. Dacă generația anterioară (a IX-a) se baza pe o parte din platforma tehnică a generației VIII, cea de acum este complet nouă și se dorește a fi atât o berlină de familie în versiunea sedan cât și un vehicul tineresc în varianta hatchback de caroserie. Se știe că Honda nu prea are obiceiul de a utiliza platforme comune precum constructorii europeni. Cu excepția duetului Jazz – HR-V care împart elemente, Honda Civic și CR-V vin cu propriile lor platforme. Partea bună este că astfel există un cadru dedicat pentru o anume funcționalitate și categorie de mașină. Partea mai puțin bună este că în felul acesta este mai greu de amortizat platforma și, implicit, produsul final este mai scump. Dar este ca și diferența dintre a-ți cumpăra un costum de-a gata și a-ți lua unul făcut pe comandă. Primul este mai ieftin și relativ bun, al doilea vine ca turnat și este mai scump. Pentru test, colegii de la Quattroruote din Italia au avut la dispoziție o versiune cu transmisie cu variație continuă, CVT, iar noi am căutat o versiune manuală, mult mai solicitată de clienții din România. Modelul testat era în echiparea Sport Plus, ceea ce includea multe dotări de performanță, confort și aspect. Este prima versiune de echipare din gama actuală care a primit și suspensii ajustabile electronic. Tot din același pachet fac parte și trapa panoramică din sticlă și farurile full LED. Pentru a realiza această formă plonjată, Honda a apelat din nou la luneta divizată în două (prezentă prima oară pe sportivul CRX și ulterior pe Civic VIII). Dar a reușit, totuși, să mențină o vizibilitate bună spre spate. Modelul testat era dotat cu anvelope Michelin Pilot Premacy de 235/45 montate pe jante de 17 inch. Singura opțiune era culoarea exterioară White Orchid Pearl (alb perlat) în valoare de 468 de euro cu tot cu TVA.
Schimbări de interior
Cu un aspect exterior futurist, interiorul nu putea face notă aparte. Ei bine, și aici am întâlnit persoane cărora le-a plăcut și persoane care au votat împotrivă. Astfel, dacă în unele zone am găsit plastice mai de calitate decât în trecut, în altele am găsit materiale care nu
și-ar fi găsit locul în vreo Honda. Planșa de bord este acoperită cu un plastic plăcut la atingere. Versiunea Sport Plus are o inserție de imitație din fibră de carbon pe bord care, părerea mea, este că arată mai bine în poze decât în realitate. Același lucru l-aș putea spune și despre plasticul negru lucios de pe ecranul central al sistemului multimedia Honda Connect și din jurul schimbătorului. Atunci când este curat lacrimă, arată superb. Dar este un adevărat magnet de praf, scame și, mai ales, amprente. Consola centrală se continuă cu o cotieră generos dimensionată ce include un compartiment ce ar putea servi drept extensie a portbagajului. Acolo intră fără probleme schimburile pentru o zi dacă mergeți într-o scurtă deplasare. Probabil că trusa de bărbierit nu ar mai avea loc și ar trebui pusă în torpedo. Este ciudat că doar o parte din consolă se închide. În spatele schimbătorului de viteze rămâne un loc gol prin care aveți acces la obiectele mai sus menționate, iar o jumătate de capac rabatabil servește drept cotieră centrală.
Scaunele față nu mai sunt la fel de profilate ca la generațiile precedente și nici tapițeria de pe acestea nu mai este chiar de cea mai bună calitate. Tetierele active însă sunt excelente, reglabile sus-jos și față-spate. Pe banchetă pot sta foarte bine două sau trei persoane.
Ceasurile de bord au fost înlocuite cu trei ecrane LCD pe care se vede o animație frumoasă la pornirea mașinii. În mod interesant, nu sunt permise prea multe personalizări ale acestuia. Sistemul Honda Connect este dispus pe mijloc și poate fi accesat prin ecranul touchscreen. Sistemul permite
conectivitatea prin mufe USB (două, din care una dedicată unui smart-
phone) una HDMI sau prin bluetooth. Navigația se poate conecta la internet prin telefonul mobil și afișează date referitoare la trafic alegând rutele otpime de deplasare. Nu este chiar la fel de eficient ca Waze, dar oricum este mai bună decât o navigație clasică.
Pentru climatizare există un buton dedicat aflat la baza ecranului sistemului de infotainment și acesta poate fi accesat instant indiferent de programul afișat pe ecran (muzică, navigație, internet sau ecranul de pornire). La baza consolei se află, pe echiparea Sport Plus, și un sistem de încărcare wireless pentru telefoanele mobile.
Schimbătorul de viteze este scurt și are zonele de selectare a treptelor foarte apropiate. Prin urmare, este necesară o acomodare cu mașina pentru că altfel nu va fi greu ca în loc de treapta a șasea să selectați a patra.
Dar toată strădania japonezilor de a elimina butoane de pe consola centrală (reduse la doar câteva) s-a epuizat în momentul în care au ajuns la volan. Acesta conține mai multe butoane decât aveau modelele Honda Civic de acum trei generații. Pe partea stângă sunt butoane pentru selectarea afișărilor de pe tabloul de bord, pentru volumul instalației audio și încă trei pentru
telefonul mobil. Pe partea dreaptă sunt butoanele pentru pilotul automat adaptiv și butonul pentru activarea asistentului de bandă.
Turbo-tehnologii
Motorizarea testată pe noua Honda Civic este noua unitate, denumită VTEC Turbo, de 1,5 litri înrudită, oarecum, cu motorul de pe HR-V. Cei 182 CP sunt livrați la 5.500 rpm, iar cuplul maxim de 240 Nm este disponibil între 1.900 și 5.000 rpm. Atenție, însă, turbina va intra în funcțiune doar dacă este necesar. Dacă rulați la o viteză constantă la 2.000 rpm, aceasta nu va suplimenta puterea decât la o apăsare mai fermă a accelerației. Astfel, rezultatul este un motor foarte economic. Pe un parcurs cu drumuri montane, drumuri naționale, oraș și ceva autostradă am obținut un consum mediu de 7,8 l/100 km, în timp ce colegii italieni au înregistrat 7,23 l/100 km pentru versiunea cu CVT pe traseul lor de test. Atenție, însă, motorul nu este V-TEC.
La a zecea generație, Honda Civic a revenit la suspensii spate independente multibraț. Prin urmare, oferă mai mult confort pe drumuri denivelate decât generația precedentă și, atunci când se apasă butonul „Sport” al suspensiei adaptive, aceasta devine mai rigidă, moment în care ținuta de drum (foarte sigură) se îmbunătățește. Ca și comportament rutier, cu greu am reușit să inducem o subvirare, corectată prompt și eficient de ESP, fără să acționeze frânele de parcă s-ar termina drumul.
Recomandare de flote
Deși sunt puține companii care ar opta pentru o Honda Civic pentru flote, acestea ar trebui să știe că garanția extinsă, numeroasele dotări de siguranță incluse ca dotare standard și costurile mici de exploatare fac din Civic un vehicul excelent în multe situații. Cu un consum extraurban testat de 6 l/100 km rivalizează multe vehicule turbodiesel de pe piață. În plus, mulțumită portbagajului mare și a ampatamentului de peste 2,6 m, oferă mult confort pentru patru persoane adulte.
Avantaje
– Garanție mare
– Confort interior
– Portbagaj foarte încăpător
– Ținută de drum
– Consum decent de carburant
Dezavantaje
– Calitatea tapițeriei de pe scaune
– Prețul de pornire ridicat
Model | Honda Civic 1.5 VTEC Turbo Sport Plus |
---|---|
Motor/ nr. cilindri | L4 |
Cilindree (cmc) | 1.498 |
Putere maximă/turație | |
(CP/rpm) | 182/5.500 |
Cuplu maxim/turație | |
(Nm/rpm) | 240/1.900 - 5.000 |
Transmisie | față |
Cutie de viteze | 6 trepte, manuală |
L/l/h (mm) | 4.518/1.799/1.434 |
Ampatament (mm) | 2.697 |
Volum portbagaj (l) | 420 |
Masă la gol (kg) | 1.472 |
Accelerație 0-100 km/h (s) | 8,3 |
Viteză maximă (km/h) | 220 |
Consum mixt (l/100 km) | 5,8 |
Emisii CO2 (g/km) | 133 |
MĂSURĂTORI QUATTRORUOTE | |
Accelerații | |
0-60 km/h (s) | 3,8 |
0-100 km/h (s) | 7,8 |
0-130 km/h (s) | 12,5 |
0-160 km/h | 19,7 |
400 m cu start de pe loc | 15,7 |
1 km cu start de pe loc (s) | 278,6 |
Reprize | |
Repriză 70-90 km/h (s) (tr. V) | 3,3 |
Repriză 70-120 km/h (s)(tr. V) | 7,5 |
Frnare de la 100 km/h | |
La gol, rece (m)/s2 | |
decelerație (m/s2) | 38,1/1,03 |
Sarcină minimă la 160 km/h (m)/decelerație (m/s2) | 94,1 /1,07 |
Consum (tr. V) | |
La 90/100/130 km/h | |
(l/100 km) | 488/5,58/7,81 |
În oraș/drum național/autostradă (l/100 km) | 6,94/5,64/7,09 |
Consum în test (l/100 km) | 7,23 |
Autonomie (km) | 630 |
Masă și dimensiuni | |
Masă măsurată (kg) | 1.472 |
Volum portbagaj (l) | 436 |
Zgomot interior | |
la 50 km/h (dBA) | 57,3 |
În accelerare maximă (dBA) | 75,9 |
COSTURI & GARANȚIE (lei cu tva) | |
Preț de bază vehicul testat | 24.000 Euro cu TVA |
Opțiuni (vopsea White Orchid Pearl) | 468 Euro cu TVA |
Preț final vehicul testat | 24.468 Euro cu TVA |
Garanție | 5 ani / 160.000 km |
Interval revizii (km) | 25.000 |
Costuri de exploatare 3 ani (lei cu TVA) | |
Cost carburant 100.000 km | 36.500 |
Impozit pe an | 58 |
Rovignetă pe an | 124 |
RCA pe an | 885 |
CASCO pe an | 3.693 |
Cost revizii 100.000 km/3 ani | 3.800 |
Cost pe km | 0,60 |