Prețul combustibililor și lubrifianților pentru transportul personal în Uniunea Europeană a crescut cu 20,7% în luna mai 2026 comparativ cu aceeași perioadă din 2025, după un avans de 12,9% în martie și de 20,8% în aprilie, arată datele publicate, luni, de Eurostat.
Comaparatic cu perioada similară de anul trecut, în luna mai 2026 prețurile combustibililor și lubrifianților au crescut în toate țările UE, iar în patru din statele membre creșterile de prețuri au fost de peste 30%: Bulgaria (33,9%), Luxemburg (32,2%), Lituania (30,8%) și România (30,4%). Cea mai mică majorare anuală de prețuri a fost înregistrată în Ungaria (3,5%), iar în restul țărilor creșterile de prețuri au variat între 12,7% în Polonia și 29,2% în Franța.
Pe categorii de carburanți, motorina s-a scumpit cu 29% în luna mai 2026 comparativ cu luna mai 2025, în timp ce prețurile la benzină au crescut cu 16,2%. În luna aprilie 2026, prețurile la motorină s-au majorat cu 33,7%, iar cele la benzină au crescut cu 13,6%.
Cu toate acestea, de la o lună la alta, prețurile la motorină în UE au scăzut cu 5,8%, în timp ce prețurile la benzină au crescut cu doar 0,8%. În luna mai 2026 comparativ cu luna precedentă, prețurile la motorină au crescut doar în România (1,6%) și au scăzut în restul țărilor UE. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Germania (minus 11,9%), Grecia (minus 8,5%), Estonia (minus 8,4%) și Irlanda (minus 8,1%), în timp ce scăderile cele mai mici au fost consemnate în Bulgaria (minus 0,7%), Ungaria (minus 0,9%) și Cipru (minus 1,5%).
La benzină, prețurile au urcat în 23 de țări UE între aprilie și mai 2026, creșterile variind de la un avans de 6,9% în Italia la unul de 0,1% în Croația și Ungaria. În România, prețurile la benzină au înregistrat un avans de 6,2%, a doua cea mai mare scumpite, după Italia. Pe de altă parte, în trei țări membre UE prețurile la benzină au scăzut în luna mai față de luna precedentă: Germania (-5,6%), Irlanda (-2%) și Suedia (-0,7%).
CITEȘTE ȘI:
Pe segmentul flotelor din Europa, Stellantis a înmatriculat, anul trecut, peste 1,3 mil. vehicule
Fabrica Audi din Ungaria începe producția noului sistem de propulsie electrică MEBeco








Comentați?