Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a solicitat prestatorului, Ingenieria Especializada Obra Civil e Industrial, completarea/revizuirea documentaţiei transmise pentru Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ în cel mai scurt timp posibil, astfel încât finanţarea acestui obiectiv din fonduri europene nerambursabile să nu fie pusă în pericol.
„Astăzi, 31.08.2021, la sediul CNAIR, a avut loc şedinţa săptămânală de progres pentru proiectele de investiţii derulate în regiunea Moldova, în cadrul căreia, pentru obiectivul Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ, reprezentanţii Companiei au solicitat Prestatorului completarea/revizuirea documentaţiei transmise în cel mai scurt timp posibil, astfel încât finanţarea acestui obiectiv din fonduri europene nerambursabile să nu fie pusă în pericol. Având în vedere propunerea finanţării segmentelor de capăt prin PNRR, pentru accelerare, s-a decis împărţirea autostrăzii pe tronsoane, astfel încât acestea să poată fi promovate prin contracte de tip proiectare şi execuţie”, a anunțat CNAIR.
Pentru aceste segmente, studiul geotehnic este avizat în cadrul CNAIR, urmând ca prestatorul să retransmită Studiul de Fezabilitate revizuit până la finele lunii octombrie.
Termenul estimat de obţinere a Acordului de mediu pentru secţiunile propuse a fi finanţate prin PNRR este luna martie 2022, iar pentru sectorul montan, luna iulie 2022.
Conform CNAIR, Prestatorul a înaintat livrabilul Studiul de fezabilitate, încadrându-se în termenul contractual, respectiv data de 9 august 2021.
„În vederea asigurării unui nivel ridicat de calitate pentru Studiul de Fezabilitate, care să corespundă rigorilor de finanţare specifice accesării finanţării din Fonduri Europene Nerambursabile, CNAIR SA a mobilizat resurse importante pentru analizarea livrabilului transmis, identificând şi elaborând observaţii/clarificări atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ, care au fost înaintate Prestatorului în data de 30.08.2021”, au explicat reprezentanții companiei de drumuri.
Totodată, confom CNAIR, pentru zona montană este necesară finalizarea investigaţiilor geotehnice care vor sta la baza fundamentării soluţiilor tehnice propuse, cât şi o reanalizare a soluţiilor prezentate în cadrul documentaţiei transmise.
Autostrada Tg. Mureș (Ungheni) – Tg. Neamț (Moțca), parte din Autostrada Unirii A8 are o lungime de 211 km, valoarea contractului de revizuire a Studiului de Fezabilitate fiind de 17,6 milioane de lei (fără TVA).
CITEȘTE ȘI:
Austria va dubla amenzile pentru depășirea vitezei
Un drum de pământ va fi modernizat pentru a conecta Moldova de Transilvania
Comentați?