ENGIE Romania lansează o soluție pentru gestionarea ȋncărcărilor mașinilor electrice, recomandată atât companiilor ce dețin flote de mașini, inclusiv autovehicule în regim „car sharing”, servicii de taxi sau de livrări, cât și utilizatorilor finali ai stațiilor.
Pentru clienții business, prin platforma dedicată managementului flotelor de mașini, se poate gestiona în mod eficient infrastructura de mobilitate electrică a companiei. Utilizatorilor finali ai stațiilor, ENGIE Romania le pune la dispoziție aplicația e-XPLORE EV, care, pe lângă acces la informații despre locațiile stațiilor înrolate în rețea, permite monitorizarea datelor și setarea parametrilor de încărcare, precum limitări de timp sau energie.
ENGIE – Instrumentul ideal pentru managementul flotelor de mașini
Soluția oferită de ENGIE pune la dispoziția companiilor o platformă dedicată de management prin care se pot monitoriza, în timp real, informațiile despre flota de mașini. O parte dintre beneficiile pe care platforma le oferă sunt:
- Eficiență în gestionarea flotei de mașini: platforma oferă acces centralizat la informații despre mașinile electrice sau hybrid plug-in din flota companiei;
- Un management optimizat în cadrul echipei: poate fi vizualizat istoricul activității utilizatorilor de mașini;
- Vizibilitate asupra bugetului și plăților efectuate: din platforma de management se pot gestiona și monitoriza în timp real cardurile de încărcare și plată prin radiofrecvență (RFID);
- Monitorizarea în timp real a consumului flotei de mașini electrice: există opțiunea de a vizualiza istoricul autorizărilor, sesiunilor de încărcare și al sumelor debitate;
- Reducerea costurilor cu energia și autonomia: se pot administra în timp real propriile echipamente de încărcare, optimizând procesul de alimentare pentru flota de mașini;
- Suplimentarea veniturilor companiei: în platforma destinată managerilor există opțiunea de monetizare a propriilor echipamente de încărcare.
Management optimizat al flotelor de mașini electrice, pentru o afacere eficientă și sustenabilă
Fiind partenerul de încredere al clienților noștri în drumul lor spre decarbonizarea activităților, ENGIE vine în ajutorul acestora cu soluții concrete, adaptate nevoilor energetice, iar tranziția spre mobilitate electrică reprezintă o miză importantă în acest demers. Înlocuirea flotei de mașini convenționale cu vehicule electrice se transpune, pe termen lung, în reduceri semnificative ale costurilor asociate transportului.
Platforma poate fi accesată cu ușurință, fie prin intermediul versiunii web a aplicației e-XPLORE EV, fie prin adresa URL transmisă la crearea contului de utilizator. Aplicația mobilă e-XPLORE EV destinată utilizatorilor finali este disponibilă în Google Play și App Store.
Alege soluția de management al flotelor de mașini oferită de ENGIE, pentru o afacere sustenabilă!
Comentați?