încasarea taxei de pod
Home Infrastructură Siguranţă rutieră Cum va fi fluidizat traficul la încasarea taxei de pod de la Feteşti

Cum va fi fluidizat traficul la încasarea taxei de pod de la Feteşti

În perioada minivacanţei de Sf. Marie, numărul benzilor de circulaţie pe direcţia Bucureşti – Constanţa, la încasarea taxei de pod de la Feteşti, ar putea fi mărite în cazul în care se vor crea ambuteiaje în trafic determinate de aglomeraţie.

Potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), la încasarea taxei de pod de la Feteşti, în condiţiile în care, din cauza aglomeraţiei, pe sensul Bucureşti – Constanţa se creează ambuteiaje, va fi schimbat sensul de circulaţie pe una dintre benzile reversibile, traficul urmând a se desfăşura pe patru benzi în sensul Bucureşti – Constanţa şi pe două benzi în sensul Constanţa – Bucureşti. În condiţiile în care, din cauza aglomeraţiei pe banda de încasare în numerar a tarifului de trecere (dotată cu barieră) pe sensul Constanţa – Bucureşti se creează ambuteiaje, CNAIR va organiza un punct suplimentar de încasare, traficul urmând a fi dirijat şi prin spatele clădirii Agenţiei de Încasare Feteşti.

„Sistemul care gestionează plăţile efectuate de utilizatorii care achiziţionează serviciul (peaj) compară automat numerele de înmatriculare pentru care s-a plătit cu numerele care circulă efectiv pe drum, prin imaginile preluate de camerele video. În plus, procesul de verificare se efectuează ulterior şi manual, de agenţii constatatori care aplică sancţiunile contravenţionale”, arată reprezentanţii CNAIR.

De la introducerea achitării peajului prin sistemul informatic de monitorizare şi gestiune, în anul 2015, sancţiunile contravenţionale aplicate, au avut următoarele cauze:

  • neachitarea peajului de către utilizatori,
  • introducerea eronată a numărului de înmatriculare la achitarea tarifului
    şi neverificarea acestuia de către utilizator care nu observă eroarea atunci când semnează (la achiziţia prin puncte fizice) sau când transmite mesajul (la achiziţia prin SMS la munărul 7577),
  • nefinalizarea procesului la achiziţia prin SMS prin netransmiterea celui de-al doilea mesaj de confirmare cu răspunsul „DA”.

Reprezentanţii CNAIR precizează că valabilitatea unei treceri este de 12 luni de la data achiziţiei şi poate fi utilizată o singură dată oricând în această perioadă. Peajul poate fi achitat până la ora 00:00 a zilei următoare efectuării trecerii.

CITESTE ŞI: Cinci moduri de plată a taxei de pod

Pentru a facilita plata peajului şi a rovinietei de către utilizatori, CNAIR pune la dispoziţia acestora peste 1.250 de puncte de vânzare proprii şi ale partenerilor autorizaţi, inclusiv aplicaţia etarife, proprietatea CNAIR, disponibilă pe App Store, Play Store şi Marketplace, valabilă pentru toate sistemele de operare pe smartphone, fără comisioane de tranzacţionare sau alte costuri suplimentare.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

caniculă
Siguranţă rutieră

Ghid de supraviețuire pe timp de caniculă: Cum îți protejezi mașina și sănătatea în zilele fierbinți

Temperaturile sunt în creștere, iar odată cu ele apare și dorința de...

camere radar
Siguranţă rutieră

Decretul care a salvat vitezomanii. Sute de camere radar din Italia au fost scoase din funcțiune

Ministerul Italian al Transporturilor (MIT) a publicat în Monitorul Oficial noul decret...

siguranță rutieră
Siguranţă rutieră

Noi măsuri de siguranță rutieră în localitățile traversate de drumurile naționale

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) derulează, la nivel național,...

Centura Bacău
Siguranţă rutieră

Circulația va fi închisă pe Centura Bacău până la finalul lunii august

În perioada 15 iulie – 31 august, traficul rutier va fi închis...