Timișoara - Moravița
Home Infrastructură Cum va ajunge viitoarea Autostradă Timișoara – Moravița până la Belgrad

Cum va ajunge viitoarea Autostradă Timișoara – Moravița până la Belgrad

Guvernul va dezbate, astăzi, un memorandum care vizează aprobarea negocierii şi semnării unui acord interguvernamental România – Serbia privind stabilirea conexiunii Autostrăzii Timișoara – Moravița cu drumul de mare viteză Belgrad – Vatin.

În martie 2019, a avut loc, la București, a 7-a rundă de consultări în format cvadrilateral Romania-Bulgaria-Grecia-Serbia. În marja discuțiilor au avut loc consultări bilaterale româno-sârbe în cadrul cărora a fost discutat și proiectul construcției de autostrăzi care să conecteze România cu Serbia.

Segmentul rutier Timișoara – Moravița face parte din rețeaua TEN-T centrală de pe teritoriul României și, conform Master Planului General de Transport al României (MPGT), urmează să se conecteze la coridorul IV Pan-European prin legătura acestuia cu Autostrada Transcarpatica A1 (Nădlac-Timișoara-București-Constanța). CNAIR a semnat cu Asociația Search Corporation – Egis România, în februarie 2020, contractul pentru realizarea Studiului de fezabilitate, care ar trebui finalizat în 16 luni. Finanțarea, în valoare de 10,8 milioane de lei, este asigurată din fonduri europene nerambursabile prin Fondul de Coeziune.

Legătura Timișoara – Moravița ar urma să conecteze partea de vest a țării cu Belgrad și
regiunea centrală din Serbia și, mai departe, cu sudul Europei (Croația, Slovenia, nordul Italiei, sudul Franței), prin Autostrada E70.

Pe partea sârbă, există o șosea de mare viteză, Autostrada E70, care conectează Belgrad de Vatin. Între Vatin și Moravița, însă, drumul are o singură bandă pe sens. Acest segment face obiectul Memorandumului aflat pe agenda Executivului de la București care dorește modernizat sa, pentru a se asigura, în viitor, un parcurs complet pe autostradă între București și Belgrad.

În acest context, autoritățile române intenționează să semneze un acord interguvernamental cu Serbia pentru ca la interconectarea tronsonului Autostrăzii Timișoara – Moravița cu tronsonul de drum mare viteză de pe teritoriul țării vecine să fie corelate atât tipul de platformă, cât și punctele de intersecție cu linia de frontieră.

Astfel, partea română a elaborat proiectul „Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Serbia privind stabilirea conexiunii Autostrăzii Timișoara – Moravița (RO) și drumul de mare viteză Belgrad – Vatin (RS)”.

Scopul Acordului este de a crea condițiile necesare asigurării unei legături directe prin racordarea Autostrăzii Timișoara – Moravița de pe teritoriul României cu drumul de mare viteză Belgrad – Vatin de pe teritoriul Republicii Serbia; de a stabili punctele de conexiune între cele două drumuri pe linia de frontieră comună româno-sârbă și de a reglementa condițiile tehnice de realizare a joncțiunii rutiere între cele două drumuri.

În baza Acordului, se va înființa un Grup de lucru la nivel de experți care se va reuni alternativ, pe teritoriile statelor părților contractante.

 

CITEȘTE ȘI:

În sectorul 5 al Capitalei vor fi construite 3 parcări supraterane

Doar 7% dintre românii care apelează la un broker de credite achiziţionează mașini

Cod portocaliu de ploi abundente în 12 judeţe

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...

Boița - Cornetu
Infrastructură

Autostrada Sibiu – Pitești. Pe secțiunea Boița – Cornetu pot fi realizate doar 45% dintre lucrări

Pe secțiunea 2 Boița – Cornetu, asocierea Mapa – Cengiz din Turcia...