Cum afectează industria auto retragerea SUA din Acordul de la Paris

Reprezentanţii puternicei industrii auto germane spun că Europa va trebui să-şi reevalueze standardele de mediu pentru a rămâne competitivă, după ce SUA au declarat că se vor retrage din Acordul de la Paris privind schimbările climatice.

Preşedintele Donald Trump a anunţat joi că va retrage Statele Unite din acordul global de referinţă pentru combaterea schimbărilor climatice, încheiat în 2015, provocând consternarea şi, implicit, dezacordul liderilor mondiali.

Acordul de la Paris a fost semnat de peste 190 de ţări din întreaga lume, iar SUA se angajaseră în baza acestuia să reducă emisiile gazelor cu efect de seră, până în 2025, cu 26 – 28%, faţă de nivelele din 2005.

„După anunţul regretabil din partea SUA, a devenit inevitabil că Europa trebuie să adopte o politică privind schimbările climatice eficientă şi rentabilă din punct de vedere economic, pentru a rămâne competitivă pe plan internaţional”, a declarat Matthias Wissmann, preşedintele VDA, un grup de lobby din industria auto germană.

„Menţinerea poziţiei noastre competitive este o condiţie prealabilă pentru o protecţie eficientă a climei. Această corelare este deseori subestimată”, a completat Wissmann, adăugând că decizia Statelor Unite a fost dezamăgitoare.

Reprezentanţii VDA spun că preţurile energiei electrice sunt deja mai mari în Germania decât în Statele Unite, punând statul european într-un dezavantaj clar.

VDA reprezintă mari producători de automobile, printre care se numără BMW, Volkswagen şi Daimler, producătorul Mercedes-Benz.

Avertizarea VDA survine declaraţiilor făcute de Angela Merkel, potrivit căreia nu va exista nicio modificare a  temenilor stabiliţi în 2015 în Acordul de la Paris, în pofida retragerii SUA. Cancelarul german este unul dintre cei
mai puternici susţinători ai pactului mondial pentru reducerea emisiilor de gaze care accelerează schimbările climatice.

Ca urmare a anunţului lui Donald Trump, fondatorul companiilor Tesla şi SpaceX, Elon Musk, şi-a confirmat plecarea din comitetul de consiliere al guvernului american. „Plec din consiliul prezidenţial. Schimbarea climatică
este reală. Abandonarea Acordului de la Paris nu este un lucru bun nici pentru SUA, nici pentru lume”, a scris Musk pe contul său de Twitter.

Elon Musk făcea parte din Comitetele de consiliere pe probleme de afaceri şi producţie înfiinţate de Trump la puţin timp după venirea sa la Casa Albă, pentru a analiza ideile şi a revigora economia americană.

Fondator al vehiculelor electrice Tesla şi companiei aeronautice SpaceX, Elon Musk insistase la întâlnirile sale cu Trump asupra necesităţii impunerii unei taxe asupra emisiilor de carbon pentru a impulsiona consumul şi investiţiile în energiile regenerabile.

MIT: Trump nu a înţeles nimic

Anunţul făcut de Donald Trump nu a şocat numai comunitatea internaţională, ci a exasperat şi comunitatea ştiinţifică. Cercetători de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) – cea mai importantă instituţie academică
din lume privind cercetarea tehnologică – au deplâns faptul că preşedintele Statelor Unite interpretează într-o manieră total eronată studiile pe care ei le-au efectuat cu privire la schimbările climatice.

În discursul în care a anunţat retragerea SUA din Acordul de la Paris, Donald Trump şi-a justificat decizia prin faptul că impactul punerii în aplicare a acestui document asupra creşterii temperaturii globale este minim, citând tocmai cercetările realizate de MIT.

”Chiar dacă Acordul de la Paris este pus în aplicare în întregime, cu implicarea tuturor naţiunilor, acest lucru nu ar duce decât la o reducere de două zecimi dintr-un grad Celsius a temperaturii globale până în 2100”, a declarat Trump, considerând astfel că este vorba de o ”scădere mică, mică”.

MIT a publicat în aprilie 2016 un studiu intitulat ”Ce diferenţă va face acordul de la Paris?”, în care estima că, dacă ţările îşi respectă angajamentele, încălzirea ar încetini cu 0,6 până la 1,1 grade până în 2100. Adică o scădere
semnificativă, care ar permite apropierea de obiectivul acordului de a limita creşterea temperaturii la 2 grade maxim până în anul 2100.

”Noi cu siguranţă nu sunt de acord cu retragerea Statelor Unite din acordul privind schimbările climatice’‘, a declarat Erwan Monier, cercetător în cadrul programului privind schimbările climatice la MIT. ”Dacă nu facem nimic, riscăm să vedem încălzirea globală crescând cu 5 grade sau mai mult, ceea ce ar fi catastrofal”, a declara, la rândul său, John Reilly, unul dintre conducătorii programului.

 

 

Adaugati comentariu