Preţul carburanţilor a explodat în toată Europa, ca urmare a incertitudinilor cauzate de războiul din Ucraina. În România, a fost depăşit pragul de 8 lei/litru, potrivit datelor publicate în Monitorul Preţurilor la Carburanţi.
Astfel, un litru de benzină premium costă deja 8,14 lei, iar unul de motorină se vinde cu8,08 lei la stațiile OMV din comuna Cornu şi MOL din Buşteni, pe DN 1.
Alte benzinării comercializează carburanţii la aproape 8 lei. De exemplu, un litru debenzină premium la staţia Rompetrol din Comarnic costă 7,91 lei, la Petrom Buşteni,7,85, iar la Lukoil Azuga, 7,92 lei.
Motorina premium se apropie de pragul de 8 lei/litru la stațiile Rompetrol, Lukoil şiPetrom.
Germania
Prețurile pentru benzina E10 și motorina standard la stațiile din Germania au depășit pentru prima dată pragul de 2 euro pe litru, a anunțat asociația auto ADAC. Prețul mediu la nivel național pe litru de benzină E10 a urcat cu 18 eurocenți în ultimele șase zile, la aproximativ 2 euro, iar cel al unui litru de motorină a crescut cu 28 de eurocenți, ajungând la o medie de 2,03 euro, devenind astfel mai scump decât benzina standard, în
pofida taxelor mai mici la motorină.
Potrivit ADAC, de la Crăciun, prețurile pentru benzina E10 și motorina standard au urcat în Germania cu 26%, respectiv cu 35%. Asociația auto a avertizat că prețul carburanților ar putea crește și mai mult ca urmare a crizei din Ucraina și a consecințelor asociate.
Șoferii germani plătesc o taxă suplimentară pe dioxid de carbon la benzină și motorină de la începutul anului 2021. Prețul CO2 în sectoarele de transport și locuințe este, în prezent, de 30 de euro/tonă, dar urmează să fie crescut treptat la 55 de euro/tonă până în 2025.
Italia
În Italia, prețurile benzinei au crescut, în ultima săptămână cu 8 eurocenți/litru, până la 1,953 de euro/litru, în timp ce la motorină au urcat tot cu 8 eurocenți/litru, până la 1,740 euro/litru, potrivit datelor anunțate de Ministerul Infrastructurii și Mobilității.
În replică, șoferii de camion vor începe din data de 19 martie o serie de proteste, prin care vor să atragă atenția nu numai în privința creșterii prețurilor la carburanți, dar și a inactivității Guvernului de la Roma în această privință.
Protestele, organizate de Unatras, vor avea loc pe toate șoselele din Italia, unde camioanele fie vor încetini, fie se vor opri, perturbând traficul rutier.
Franța
Și în multe zone din Franța, prețurile carburanților au depășit 2 euro pe litru. Prețul mediu al benzinei fără plumb a crescut cu peste 0,10 euro doar în ultima săptămână și cu peste 0,18 euro într-o lună. În același timp, prețul motorinei a crescut cu aproape 0,20 euro în ultimele șapte zile și cu peste 0,25 euro într-o lună.
Analiștii francezi estimează ca prețul carburanților va continua să crească, pe măsură ce efectele războiului din Ucraina și ale sancțiunilor UE devin tot mai evidente, anticipând un preț mediu la pompă de 2,50 euro pe litru.
Polonia
În Polonia, prețurile benzinei și motorinei au trecut de pragul de 6 zloți/litru (1,24 euro/litru), în pofida faptului că Guvernul de la Varșovia a redus taxele pe carburanți în luna februarie, în încercarea de a controla inflația. Drept urmare, prețurile benzinei standard și motorinei au revenit în intervalul de 5,20-5,30 zloți/litru (1,07-1,09
euro/litru).
O lună mai târziu, însă, efectele pozitive au dispărut, pe fondul creșterii cotației petrolului la peste 110 dolari/baril și a cursului zlot/dolar.
Ca atare, prețul carburanților a atins noi cote maxime, benzina standard fiind așteptată să se scumpească, săptămîna viitoare, la 6,33-6,49 zloți/litru (1,31-1,34 euro/litru), iar motorina, la 6,83-6,96 zloți/litru (1,41-1,43 euro/litru).
În Polonia, prețurile cu ridicata au crescut dramatic în ultimele zile, cu creșteri deseori mai mari de 10% față de săptămâna anterioară. Zlotul a scăzut cu peste 10% față de dolarul american în ultima lună, deoarece investitorii și-au redus implicarea pe piețele din Europa Centrală și de Est în favoarea monedelor și activelor sigure.
Marea Britanie
Și prețul carburanților din Marea Britanie a bătut noi recorduri, costul mediu al unui litru de motorină urcând la 1,61 lire sterline, iar al benzinei fără plumb, la 1,55 lire sterline, imediat ce cotația petrolului Brent a depășit nivelul de 139 dolari/baril, potrivit datelor Experian Catalist.
Analiștii avertizează că, în timp ce prețurile la benzină sunt importante pentru șoferi în general, scumpirea motorinei reprezintă o amenințare la adresa economiei naționale, pentru că afectează transporturile de marfă.
În urmă cu un an, prețurile la carburanți erau, în medie de 1,24 lire pentru litrul de benzină și de 1,27 lire pentru cel de motorină.
Mediul de afaceri britanic solicită Guvernului de la Londra reducerea TVA-ului pentru carburanți de la 20% la 15%, ceea ce ar reduce prețurile la pompă cu aproximativ 1,50 lire sterline/litru.
Preţurile petrolului au crescut cu peste 6%
Preţurile petrolului au crescut marţi cu peste 6%, după deciziile Statelor Unite şi Marii Britanii de a interzice importurile din Rusia, al doilea cel mai mare exportator de ţiţei din lume.
Preşedintele american Joe Biden a anunţat marţi interzicerea importurilor de petrol şi alte forme de carburanţi din Rusia, în timp ce Marea Britanie a declarat că va elimina treptat importurile de petrol şi produse petroliere ruseşti.
Drept urmare, preţul ţiţeiului Brent pentru luna mai a crescut marți seara cu 6,5%, până la 131,27 dolari/baril, iar Cotaţia petrolului american pentru livrare în aprilie a urcat cu 6,3%, la 126,94 dolari/baril.
Potrivit analiștilor norvegieni de la Rystad Energy, interdicţiile de import ar putea duce la creşterea preţurilor petrolului la nivel mondial la 200 de dolari/baril.
CITEȘTE ȘI:
Modificări în procedurile de control la frontiera cu Ungaria
Serviciile de poștă și curierat, marii câștigători ai crizei
Comentați?