CTP investeşte în infrastructura rutieră din zona CTPark Bucharest West

Compania CTP, dezvoltator şi administrator pe termen lung de parcuri industriale şi logistice premium din România şi Europa Centrală şi de Est, îşi consolidează statutul pe piaţa autohtonă, printr-o serie de investiţii în dezvoltarea CTPark Bucharest West, proiectat să devină cel mai mare parc logistic din Europa de Est şi cu cel mai accelerat ritm de creştere din România.



Potrivit reprezentanţilor companiei, investiţia totală în parcul logistic CTPark Bucharest West va depăşi suma de 150 milioane de euro, până în primul trimestru al anului următor.

În prezent, dezvoltatorul are 100.000 mp în construcţie, în cadrul CTPark Bucharest West, şi are planuri importante de a continua extinderea acestui parc. În acest scop, CTP a achiziţionat teren în zonă, astfel încât să poată ajunge la o suprafaţă construită de peste 700.000 mp până în 2020, cifră care ar face din CTPark Bucharest West, cel mai mare parc industrial din Europa de Est.

În colaborare cu autorităţile locale, CTP îşi propune să investească masiv în îmbunătăţirea infrastructurii din vecinătatea parcului de la kilometrul 23, precum şi în crearea unor drumuri de acces suplimentare şi a mai multor ieşiri de pe autostradă, pentru a uşura transportul mărfurilor pentru chiriaşii săi.

De asemenea, CTPark Bucharest West este singurul parc industrial din apropierea capitalei, unde chiriaşii nu trebuie să plătească taxă de proprietate.

Investiţiile viitoare vizează şi oferirea unor serii de facilităţi pentru clienţi, cum ar fi: servicii de catering, restaurante ce vor fi construite în incinta parcului, autobuze ce vor asigura transportul direct între parc şi oraş, precum şi clădiri de tip hotel, pentru cazarea angajaţilor companiilor chiriaşe.

În acest moment, în CTPark Bucharest West sunt 30 de chiriaşi.

CTP a achiziţionat CTPark Bucharest West în 2015, moment în care parcul avea aproximativ 130.000 mp suprafaţă construită (Bucharest West I şi Bucharest West II). Între timp au mai fost dezvoltaţi alţi 100.000 mp pentru clienţi ca: DSV, Quehenberger, Geodis, Cargo Partner, Gefco.

Odată cu lucrările actuale de extindere,se estimează că în parc vor lucra aproximativ 3.000 de persoane.

CTPark Bucharest West este poziţionat la 23 de kilometri vest de centrul capitalei şi are acces direct la autostrada A1, care face legătura între Bucureşti, oraşe importante cum sunt Piteşti şi Sibiu, şi Europa de Vest. Suprafaţa totală a parcului logistic este de aproximativ 150 de hectare, iar la finalizarea construcţiei celor două noi depozite, suprafaţa totală închiriabilă va fi de peste 300.000 mp, dispuşi în nouă depozite aşezate pe ambele părţi ale autostrăzii.

 

 

Adaugati comentariu