Cotația petrolului Brent a depășit pragul de 95 de dolari pe baril pentru prima dată în ultimele șase săptămâni, în contextul în care intensificarea ostilităților din Orientul Mijlociu amenință să perturbe grav lanțurile globale de aprovizionare.
Cotația de referință a înregistrat o creștere bruscă miercuri, după ce tensiunile reaprinse dintre SUA și Iran în Strâmtoarea Ormuz au fost amplificate de amenințările rebelilor Houthi, care vizează navele ce transportă petrol saudit prin Strâmtoarea Bab el-Mandeb.
În luna aprilie, pe fondul ostilităților, petrolul Brent atinsese un vârf de 126 de dolari pe baril, scăzând ulterior până la 71 de dolari la începutul lunii iulie. Prețurile au explodat însă din nou odată cu reluarea violentă a conflictului din ultimele zile. Miercuri, cotația a atins un maxim de 95,24 dolari, stabilizându-se spre prânz la 94,40 dolari, ceea ce reprezintă o creștere de peste 3% față de ziua precedentă.
Sursa foto: tradingeconomics.com
Această apreciere vine după a 11-a noapte consecutivă de atacuri aeriene asupra Iranului. Schimburile de focuri au vizat hangare de avioane și depozite de drone, în ciuda eforturilor diplomatice de a salva un acord interimar de încetare a focului. Donald Trump a declarat că raidurile se vor intensifica, într-un conflict care a costat deja Statele Unite 37,5 miliarde de dolari.
Saltul din această lună reprezintă cea mai rapidă creștere a prețului petrolului de la primele atacuri arme americano-israeliene asupra Teheranului din luna martie, care blocaseră exporturile din Golf prin Strâmtoarea Ormuz.
Analiștii de la Goldman Sachs avertizează că piața s-ar putea îndrepta spre un preț de 120 de dolari pe baril până la sfârșitul anului, dacă exporturile prin Strâmtoarea Oormuz nu vor fi reluate de urgență.
Avertismentul Agenției Internaționale a Energiei
Fatih Birol, directorul Agenției Internaționale a Energiei (AIE), a subliniat marți că piețele globale au beneficiat până acum de o serie de „factori de amortizare”. Cu toate acestea, oficialul a avertizat că nu este loc de complacere în fața escaladării actuale.
Printre acești factori se numără eliberarea a aproximativ 400 de milioane de barili din rezervele de urgență ale membrilor AIE, dar și eforturile Arabiei Saudite și ale Emiratelor Arabe Unite de a continua exporturile prin rute alternative.
În plus, statele producătoare din Europa și cele două Americi și-au majorat volumele exportate. În același timp, marii consumatori precum China – cel mai mare importator mondial – și-au redus achizițiile de pe piața internațională.Aceste măsuri au prevenit atingerea unor recorduri de preț de care marii actori economici se temeau la debutul conflictului, catalogat de AIE drept cea mai mare perturbare a aprovizionării din istoria pieței energetice.
Scăderea volumelor de petrol achiziționate a determinat multe rafinării globale să își reducă activitatea. Această decizie provoacă deja îngrijorări majore privind stocurile de combustibili și produse chimice. Fatih Birol a explicat că, deși exporturile de țiței din Golf crescuseră pe perioada scurtului acord de încetare a focului, producția de carburanți pentru transport a rămas deficitară.
„Activitatea de rafinare și livrările de produse finite nu au ținut pasul cu livrările de țiței. Acest lucru înseamnă că piețele pentru produse rafinate, inclusiv motorina și benzina, sunt considerabil mai tensionate decât piața petrolului brut”, a declarat Birol.
Situația rămâne critică și pe segmentul gazelor naturale. Deși majorarea exporturilor din SUA și Canada a compensat aproximativ 70% din deficitul de gaz provocat de blocarea Strâmtorii Ormuz, disponibilitatea va rămâne extrem de limitată în perspectiva iernii. Presiunea crește pe măsură ce statele europene încearcă în ritm accelerat să își umple depozitele de gaze deja golite, a conchis directorul AIE.
Cum cresc prețurile în România?
Conform PretCarburant.ro, prețul mediu al benzinei standard 95 este, joi, 23 iulie 2026, de 8,93 lei/litru în creștere cu 0,03 bani comparativ cu miercuri, iar al motorinei standard de 9,74 lei/litru, în creștere cu 0,6 bani față de ziua precedentă.
În urmă cu o săptămână, prețul mediu al benzinei standard era de 8,65 lei/litru, cu 0,28 bani mai mic decât cel de astăzi, iar al motorinei standard, de 9,43 lei/litru, cu 0,31 lei/litru mai scăzut decât cel de astăzi.
În Capitală, potrivit Peco Online, Socar comercializa benzina standard de 95, joi dimineața, cu 8,84 – 8,89 lei/litru, Petrom, cu 8,87 lei/litru, OMV și Mol – 8,93 lei/litru, Lukoil – 8,97 lei/litru și Rompetrol – 8,98 lei/litru.
La rândul ei, motorina standard era vândută de Petrom cu 9,64 lei/litru, de Socar – 9,69 lei/litru, de OMV și Mol – 9,70 lei/litru, iar de Rompetrol și Lukoil, cu 9,80 lei/litru.
CITEȘTE ȘI:
În iunie, prețurile carburanților în UE au crescut cu 13,7%. În România, scumpirea a fost de 23,1%







Comentați?