Până la declanşarea pandemiei COVID-19, în România nu se producea niciunul dintre materialele medicale necesare combaterii ei. Totul era adus din import, fie din Polonia şi Italia, fie din Coreea de Sud sau alte state asiatice.
„În această perioadă apar tot felul de acuze legate de procedurile statului legate de achiziţiile pentru materiale de protecţie. Este foarte important însă să ştim că în România nu se producea absolut nimic înainte de această criză, din ceea ce este astăzi necesar sistemului medical. O să descriu acum situaţia principalelor produse şi ce s-a întâmplat în ultima perioadă pentru a face rost de acestea”, a scris pe Facebook, Tănase Stamule, consilier de stat în cancelaria premierului.
Acesta a prezentat o listă a materialeleor medicale necesare pentru combaterea crizei COVID-19 şi stadiul pregătirii pentru producerea lor în ţară.
„1. Biocide – aproape toate biocidele erau aduse din import, mai ales din Italia şi Polonia. Multe ţări au interzis exportul de biocide. Norocul nostru este că au fost stocuri destul de mari în România, iar producători precum Farmec şi Oltchim, dar şi alte companii mai mici au început producţia locală. La acest produs situaţia este aproape rezolvată.
2. Combinezoane – acestea au fost importate din Coreea şi din alte ţări asiatice. A început de câteva zile şi producţia în România şi se pare că în maxim o săptămână producţia internă va acoperi necesarul din piaţă.
3. Ochelari şi măşti – aici au apărut din ce în ce mai multe iniţiative de a le printa 3D şi estimarea este că în maxim zece zile se va acoperi necesarul pentru România.
4. Măşti cu trei pliuri (nechirurgicale) – şi aici a început producţia în Romania şi estimăm că în maxim o săptămână va fi un flux suficient de mare pentru a acoperi o mare parte din piaţa internă. Producătorii spun că au materie primă şi că vor creşte exponenţial numărul de măşti produse.
5. Măşti chirurgicale FPP2 şi FPP3 – acestea sunt marea urgenţă astăzi şi în aceasta direcţie se canalizează cele mai mari eforturi ale statului. Aceste măşti au o complexitate în producţie, iar materialul special se produce doar în câteva ţări. Există producători români care spun că vor începe în 2 săptămâni producţia lor, cu condiţia să găsească materia primă. Pentru aceste măşti se dă azi o luptă globală pentru achiziţie, iar de la 2-3 Euro/bucata preţurile au crescut şi la 5-6 Euro. Din informaţiile mele mai multe milioane de astfel de măşti sunt pe drum spre România”, a detaliat Tănase Stamule.
6. RT-PCR – aparatele de testare. La începutul crizei Covid-19, România avea doar 19 aparate funcţionale şi putea face 6-700 de teste pe zi. Astăzi avem peste 40 şi putem face aproximativ 2.000 de teste pe zi. Estimarea specialiştilor este că prin creşterea numărului de aparate achiziţionate, minim unul pentru fiecare judeţ ne vom duce în câteva săptămâni la o capacitate de 10.000 de teste pe zi, ceea ce ne va ajuta să gestionăm mai bine situaţia. Creşterea numărului de infectaţi de vineri este de fapt o reflecţie a creşterii capacităţii de testare a României. Şi la acest capitol situaţia se îmbunătăţeşte.
7. Ventilatoarele – aceste aparate sunt cele mai complexe din lista. Un aparat performant costă între 15.000 şi 40.000 de Euro şi sunt produse de câţiva producători la nivel mondial. Pentru acestea se dă astăzi cea mai mare luptă la nivel global, ţările mari contractând în avans toată producţia de la fabricile lor locale. Exista producători auto care încearcă azi să producă genul ăsta de ventilatoare şi este foarte probabil să reuşească, însă primele aparate vor ieşi doar peste o lună. Vestea bună este legată de demararea unei proceduri de achiziţie la nivelul Comisiei Europene de astfel de aparate şi România va avea o cotă parte. Noi astăzi avem în România aproximativ 1.500 de ventilatoare funcţionale în secţiile de ATI şi pentru moment sunt suficiente. O creştere exponenţială a cazurilor critice va pune însă presiune pe acestea şi e nevoie să cumpărăm urgent şi altele. Există deja contracte, însă durează livrarea”, precizează consilierul premierului Ludovic Orban.
CITEŞTE ŞI:
Fuziunea PSA-FCA, erodată de criza Covid-19? Capitalizarea bursieră, în cădere liberă
Cum poți completa Declarația pe proprie răspundere și Adeverința de la angajator direct pe telefon
CORONAVIRUS. Vrei sa te plimbi prin parcurile din București? Amendă de 5.000 lei
Comentați?