Bacău-Pașcani
Home Infrastructură Contracte semnate pentru construcția celor 3 loturi ale Autostrăzii Bacău-Pașcani

Contracte semnate pentru construcția celor 3 loturi ale Autostrăzii Bacău-Pașcani

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat, miercuri, cu Asocierea Spedition UMB – SA&PE Construct – Tehnostrade, contractele pentru proiectarea și execuția celor 3 loturi ale secțiunii Bacău-Pașcani, parte din Autostrada A7 Moldova.

Cele trei loturi însumează 77,4 km, iar valoarea totală contractelor este de 4,68 miliarde lei (fără TVA):

  • Lotul 1 (30,3 km) – 1.64 miliarde de lei (fără TVA)
  • Lotul 2 (18,99 km) – 1.28 miliarde de lei (fără TVA)
  • Lotul 3 (28,09 km) – 1.77 miliarde de lei (fără TVA)

Traseul Autostrăzii Bacău-Pașcani are o lungime totală de aproximativ 77,4 km, după cum urmează:

„Odată cu semnarea acestor trei contracte, reuşim să ajungem la 305 kilometri din 320 din A7 contractaţi. Vorbim de FIDIC roşu, deci direct execuţie. (…) Munca nu trebuie să se oprească aici, pentru că la fel de importante sunt şi celelalte proiecte şi anume de a merge de la Paşcani în sus către Suceava şi Siret şi sunt cât se poate de optimist că anul acesta vom reuşi să scoatem la licitaţie pe FIDIC galben şi aceste tronsoane şi de asemenea A8”, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Potrivit CNAIR, sursa de finanțare a celor trei contracte încheiate este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Durata fiecărui contract este de 150 luni, din care 30 luni sunt dedicate perioadei de execuție a lucrărilor și 120 de luni, perioadei de garanție a lucrărilor.

Autostrada Bacău-Pașcani va mai avea și următoarele dotări:

Lotul 1 (km 0+000 – km 30+300) Bacău (Săucești) – Trifești

– Pe traseu vor fi construite: 3 noduri rutiere, 10 poduri și 66 podețe.
– Parcare de scurta durată la km 25+300;
– Spațiu pentru servicii Tip S1 la km 6+900, încluzând și dotarea cu stații de încărcare a autoturismelor electrice;
– Perdele forestiere pentru protecția căilor de comunicație și de transport, respectiv de apărare a acestora, împotriva înzăpezirilor.

Lotul 2 (km 30+300 – km 49+299) Trifești – Gherăești

– Pe traseu vor fi construite: 3 noduri rutiere, 5 poduri și viaducte și 50 podețe.
– Centru de întreținere și coordonare (CIC), inclusiv Centru de Monitorizare și Informare (CMI) – km 34+815 (Roman)
– Perdele forestiere pentru protecția căilor de comunicație și de transport, respectiv de aparare a acestora, împotriva înzăpezirilor.

Lotul 3 (km 49+299 – km 77+393.70) Mircești – Pașcani

– Pe traseu vor fi construite: 3 noduri rutiere, 7 poduri, 2 pasaje și 32 podețe.
– Parcare de scurtă durată la km 65+300, incluzând și dotarea cu stații de încărcare a autoturismelor electrice;
– Spațiu pentru servicii S3 km 52+300 (dreapta, stanga), incluzând și dotarea cu stații de încărcare a autoturismelor electrice;
– Perdele forestiere pentru protecția căilor de comunicație și de transport, respectiv de apărare a acestora, împotriva înzăpezirilor.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

ASF a sancționat în ianuarie două societăți de pe piața de asigurări

CNAIR a încheiat 6 noi parteneriate cu autoritățile locale pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

parcare
Infrastructură

Parcare SMART de tip Puzzle în sectorul 6 al Capitalei

Zona Valea Roșie – Prelungirea Ghencea din sectorul 6 al Capitalei va...

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...