Advertisement

FGA
Home Infrastructură Contract reziliat cu Delta ACM pentru Centura Bucureşti. Prea târziu!

Contract reziliat cu Delta ACM pentru Centura Bucureşti. Prea târziu!

CNAIR a reziliat contractul pentru modernizarea Sectorului cuprins între A1 şi DN 7 al Centurii Bucureşti. Decizia a fost luată după ce reprezentanţii CNAIR au constatat că Asocierea Delta ACM 93 & Azvirt & Maxidesign a abandonat practic şantierul deschis încă din mai 2013. Ca de obicei, CNAIR este prinsă pe picior greşit. Delta ACM 93 şi-a cerut insolvenţa luna trecută. Adio bani!

„După mai multe întârzieri imputabile antreprenorului, progresul fizic în şantier a ajuns la 86,5 % în luna noiembrie a anului trecut, însă de atunci acesta nu a mai derulat nici o activitate. În plus s-a observant că lucrările efectuate în anii anteriori au început să se degradeze”, a anunţat CNAIR.

Compania i-a transmis antreprenorului nu mai puţin de 5 notificări, prin care a cerut acestuia să finalizeze lucrările restante.

Pentru a urgenta finalizarea proiectului, CNAIR s-a ocupat inclusiv de întocmirea documentaţiilor necesare exproprierii suprafeţelor de teren afectate de lucrări, deşi această obligaţie revenea antreprenorului, conform contractului.

După finalizarea procedurilor de reziliere, se va decide modalitatea de continuare a lucrărilor restante.

Potrivit CNAIR, ca urmare a rezilierii contractului antreprenorului – Asocierea Delta ACM 93 & Azvirt & Maxidesign – i se vor percepe penalităţi de întârziere, i se va reţine garanţia de bună execuţie, în cuantum de 10% din valoarea contractului şi i se va emite un certificat negativ, care nu îi va mai permite să mai participe la licitaţii publice în România sau în alt Stat Membru al Uniunii Europene, timp de 3 ani.

Ce bani speră să mai recupereze CNAIR este greu de estimat. Compania de construcţii Delta ACM, cumpărată anul trecut de Primăria Sectorului 3 din Bucureşti, şi-a cerut insolvenţa în luna mai 2019, pentru a obţine protecţie împotriva creditorilor care ar fi vrut să o execute pentru recuperarea datoriilor. CNAIR, deci, va trebui să se aşeze la coadă, dar nu are nicio garanţie că va mai apuca ceva.

Contractul pentru construcţia Sectorului Centurii Bucureşti, cuprins între A1 şi DN 7, în valoare de aproximativ 106,6 milioane lei, fără TVA, a fost semnat în luna noiembrie 2011, între CNAIR şi Asocierea Delta ACM 93 & Azvirt & Maxidesign, iar lucrările ar fi trebuit să fie finalizate încă din august 2014.

Proiectul cofinanţat din fonduri europene nerambursabile care are o lungime totală de 8,750 km, presupune configurarea la 4 benzi a acestui sector de drum naţional, reabilitarea a 2 poduri şi pasaje şi construcţia a 4 poduri şi pasaje noi.

Compania de construcţii Delta ACM, cumpărată, anul trecut, de Primăria Sectorului 3 din Bucureşti,şi-a cerut insolvenţa, în luna mai 2019, pentru a obţine protecţie împotriva creditorilor care ar fi vrut să o execute pentru recuperarea datoriilor. CNAIR, deci, va trebui să se aşeze la coadă.

 

CITEŞTE ŞI:

Noul Fiat Ducato Euro 6D și viitorul Ducato Electric

Start pentru proiectarea şi construcţia pasajului Olteniţa din Capitală

Spectacol, tehnologie și afaceri la Auto Total Business Show 2019 (ATBS 2019)

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Caransebeş - Lugoj
Infrastructură

Câștigător desemnat pentru proiectarea drumului de mare viteză Caransebeş – Lugoj

CNAIR a desemnat, miercuri, câştigătorul contractului pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru...

Podul peste Prut
Infrastructură

Constructor desemnat pentru Podul peste Prut de la Ungheni, parte din Autostrada Unirii A8

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a desemnat societatea Ness Proiect...

Craiova - Filiaşi
Infrastructură

Primul lot al Autostrăzii Craiova-Filiaşi va fi scos la licitație

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis, luni, la...

București - Giurgiu
Infrastructură

CNIR pregătește licitația pentru proiectarea drumului de mare viteză București – Giurgiu

Caietul de sarcini pentru Autostrada/Drum Expres București – Giurgiu, etapa studiului de...