Advertisement

motorină
Home Administrare flote Carburanţi Consiliul Concurenței va analiza modul de calcul al preţului combustibililor la pompă

Consiliul Concurenței va analiza modul de calcul al preţului combustibililor la pompă

Consiliului Concurenţei va demara o analiză privind modul de calcul al preţului combustibililor la pompă și influența cotațiilor barilului de petrol, a anunțat joi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Horia Constantinescu.

Potrivit acestuia, „este clar că atunci când apar majorări ale preţului barilului în piaţă, se simte imediat acest lucru şi la pompă”, dar „nu acelaşi lucru se întâmplă şi în momentul în care apar scăderi”. Ca atare, la inițiativa președintelui Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, vor avea loc o serie de întâlniri pe acest subiect cu operatorii economici din domeniu.

„Acest lucru trebuie lămurit, plecând de la modul de calcul al preţului la pompă. Avem situaţii în care ni se atrăgea atenţia că sunt stocuri la preţ redus în depozit, dar şi că pe următoarele le vor achiziţiona la preţ mare şi atunci sunt nevoiţi să majoreze preţul. Undeva, există acest blestem al preţului mare pe care vrem să-l lămurim foarte clar. Iniţiativa aparţine domnului Bogdan Chiriţoiu, de la Consiliul Concurenţei, să solicităm cum se calculează preţul litrului de combustibil la pompă şi să vedem fiecare dintre autorităţi, acolo unde răspunde conform competenţelor, ce s-a modificat şi cum evoluează în funcţie de fluctuaţiile barilului”, a explicat şeful ANPC.

Acesta a mai arătat că va fi analizat și modul în care fluctuația barilului de petrol majorează sau diminuează preţurile carburanților la pompă.

„Am discutat atât cu reprezentanţii Consiliului Concurenţei, cât şi cu cei ai celorlalte structuri, pentru ca, punând cap la cap informaţiile gestionate de oricare dintre instituţiile cu atribuţii financiare, în mod complementar, să putem demara o acţiune de evaluare a modului în care lucrurile s-au petrecut în ultima vreme. Cum s-a calculat, de exemplu, preţul final al litrului de combustibil? Să înţelegem dacă se respectă sau nu acelaşi algoritm, dacă depinde sau nu de preţul barilului şi în cât timp de transmite fluctuaţia în sensul majorării sau diminuării preţurilor. Urmează să avem un calendar clar al întâlnirilor şi, mai mult decât atât, să avem o comunicare clară cu operatorii economici, să ştie ce vor răspunde aceştia”, a precizat Horia Constantinescu.

La jumătatea lunii aprilie, ANPC anunţa că a aplicat amenzi de 6,720 de milioane de lei pentru un număr de 608 operatori economici din sectorul distribuţiei de carburanţi, pentru practici comerciale incorecte.

 

 

CITEȘTE ȘI:

CNAIR așteaptă ofertele pentru construcţia Autostrăzii Focşani – Bacău până la 22 septembrie

60% dintre vehiculele comerciale ușoare din Europa pot fi înlocuite cu alternative electrice

 

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

biodiesel
CarburanţiFiscalitate

După mașinile electrice, Comisia Europeană va taxa și biodieselul importat din China

După ce a introdus taxe vamale suplimentare pentru vehiculele electrice chinezești, Comisia...

motorină
CarburanţiTransporturi

Pentru transportatori, subvenția destinată accizei la motorină crește la 20 de bani/litru

În ședința de Executivului de miercuri, a fost aprobată Hotărârea de Guvern...

acciza
CarburanţiFiscalitate

Ministerul Finanțelor propune creșterea subvenției la acciza pentru combustibil pentru transportatori și distribuitori

Ministerul Finanțelor a publicat în transparență un proiect de act normativ prin...

zero emisii
Carburanţi

Agenția Internațională pentru Energie ajută flotele să compare emisiile de CO2 ale vehiculelor

Un instrument interactiv lansat de Agenția Internațională pentru Energie (IEA) oferă managerilor...