Consiliul Concurenței
Home Miscellanea Financiar Consiliul Concurenței a dat amenzi de aproape 4 mil. lei pe piața serviciilor de intermediere online a comenzilor de taxi

Consiliul Concurenței a dat amenzi de aproape 4 mil. lei pe piața serviciilor de intermediere online a comenzilor de taxi

Consiliul Concurenței a amendat cu 3,98 milioane lei (aproape 780.000 de euro) Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) și 18 companii de taximetrie, pentru participarea la o înțelegere anticoncurențială pe piața serviciilor de intermediere online, prin aplicații informatice, a comenzilor de taxi.

În cadrul investigației s-a constatat faptul că părțile implicate și-au coordonat comportamentul în vederea eliminării, din incinta aeroportului, a companiei Clever Tech SRL, care administra o aplicație agregatoare ce includea oferta mai multor șoferi de taxi.

Astfel, COTAR, FORT și companiile de taxi au solicitat Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) eliminarea aplicației agregatoare Clever de pe terminalele touch-screen prin care pot fi comandate taxiuri în incinta aeroportului.

Companiile de taxi sancționate sunt următoarele: Cristaxi Service SRL, Auto Cobălcescu SRL, Meridian Taxi SRL, As Taxi 2003 SRL, Compania de Taximetrie Speed Taxi SRL, D’Artex Star SRL, Autogeneral SA, Lion Quick Taxi SRL, Street Taxi SRL, Simbol Fly Consulting SRL, Speed Taxi SRL, Bageti Star SRL, Dinamic Taxi SRL, Dispecerat Perfect SRL, Fast Transport Auto SRL, Grand Auto Taxi SRL, Grant Taxi Service SRL și Grant Taxi Speed SRL.

Reprezentanții Consiliului Concurenței precizează că FORT, Auto Cobălcescu SRL, Meridian Taxi SRL, Cristaxi Service SRL și Grand Auto Taxi SRL au recunoscut săvârșirea faptei anticoncurențiale investigate.

Totodată, autoritatea de concurență a impus CNAB o serie de condiții menite să asigure accesul tuturor operatorilor interesați în incinta aeroportului, într-un mod transparent, nediscriminatoriu și predictibil. Ca urmare, CNAB și-a sumat o serie de angajamente care vizează identificarea și închirierea spațiilor pentru amplasarea terminalelor touch-screen fără a mai interveni asupra tipurilor de aplicații care rulează. În plus, CNAB va permite ca serviciile de transport persoane de la aeroport să fie derulate atât prin intermediul aplicațiilor agregatoare, cât și prin aplicații de ride-sharing, fără ca acestea să mai fie limitate exclusiv la transportul în regim taxi, respectiv la aplicațiile informatice ale companiilor de taxi.

Autoritatea de concurență menționează, totodată, că închirierea spațiilor pentru amplasarea terminalelor touch-screen se va atribui exclusiv prin licitație cu strigare organizată de Bursa Română de Mărfuri, iar companiile interesate vor putea depune oferte pentru mai multe spații, dar li se va atribui doar un singur spațiu în cadrul aceleiași proceduri de licitație, cu scopul de a asigura o prezență cât mai numeroasă a companiilor active pe piață și servicii diversificate pentru pasageri.

Potrivit Consiliului Concurenței, legea concurenței interzice orice înțelegeri între companii care împiedică, restrâng sau denaturează concurența pe piața românească.

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Renault a ajuns la un acord cu sindicatele din Spania pentru a menține producția în două fabrici

 

Șoferii care transportă mărfuri nu sunt obligați să le descarce sau să le încarce. Lege adoptată

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

xiaomi
Financiar

Divizia de vehicule electrice a Xiaomi a revenit pe pierdere în T1 2026, în pofida vânzărilor în creștere

Gigantul tehnologic chinez Xiaomi și-a mărit ușor veniturile în divizia sa de...

China
Financiar

De ce sunt mașinile electrice fabricate în China mult mai ieftine decât oriunde în altă parte?

China a devenit cel mai competitiv centru din lume din punct de...

Dacia
Financiar

Dacia rămâne cel mai valoros brand românesc și în 2026, pentru al patrulea an consecutiv. Raport Brand Finance Romania 50

Dacia rămâne cea mai valoroasă marcă românească în 2026, cu o creștere...

Jaguar Land Rover
Financiar

Jaguar Land Rover lansează un plan de reducere a costurilor pe fondul presiunii asupra rentabilității

Jaguar Land Rover (JLR) a anunțat un plan de reducere a costurilor...