Advertisement

Ford BlueCruise
Home Piaţa auto Industrie auto Conducere semiautonomă. Ford BlueCruise, cale liberă în Europa

Conducere semiautonomă. Ford BlueCruise, cale liberă în Europa

Sistemul Ford BlueCruise a fost aprobat de Comisia Europeană pentru utilizare în 15 țări europene printre care și România. Fără autostrăzi compatibile, românii pot folosi sistemul doar în afara țării.

Tehnologia de conducere semiautonomă Ford BlueCruise poate fi acum utilizată în 15 țări europene, în urma aprobării de către Comisia Europeană. Acest lucru permite accesul la mai mult de 133.000 de kilometri de autostrăzi desemnate din întreaga Europa, numite Zone Albastre. De exemplu, un client poate utiliza BlueCruise în șase țări într-o călătorie din Suedia până în Italia, acoperind aproape 3.000 de kilometri și petrecând peste 25 de ore conducând cu mâinile libere.

BlueCruise, sistemul avansat de asistență pentru șofer de nivel 2, este acum cel mai răspândit astfel de sistem din Europa. BlueCruise este disponibil pentru achiziție de către clienții tuturor vehiculelor noi Mustang Mach-E din 20 de țări la nivel global. În plus, proprietarii actuali cu vehicule Mustang Mach-E din anumite țări, inclusiv România, vor fi eligibili pentru a primi o actualizare de software în viitor pentru a activa BlueCruise.

BlueCruise poate fi achiziționat și în România, dar doar pentru a fi utilizat în alte state din Europa,la noi nefiind permisa utilizarea pe drumurile publice ca urmare a restricțiilor imperative ale legislației în vigoare în materia circulației pe drumurile publice.

Ford BlueCruise

În 2023, BlueCruise a fost primul sistem de acest gen care a obținut aprobarea atunci când a fost lansat în Marea Britanie, devenind astfel primul sistem avansat de asistență a șoferului care oferă în mod real posibilitatea de a conduce cu mâinile libere la viteze de autostradă în Europa. În Spania, Ford a fost, de asemenea, primul producător auto care a oferit clienților posibilitatea de a conduce cu mâinile libere pe autostradă.

„Credem că BlueCruise poate face condusul pe autostrada mai ușor si mai plăcut, indiferent de distanțe, iar disponibilitatea lui ne va permite să oferim unei plaje mai mari de clienți acces la BlueCruise în toată Europa. Extinderea disponibilității Zonelor Albastre dincolo de Marea Britanie, Germania și Spania este, de asemenea, o piatră de hotar uriașă pentru noi, permițând clienților să utilizeze BlueCruise pentru călătorii în mai multe țări”, a declarat Ashley Lambrix, director general BlueCruise, Ford Motor Company.

Când BlueCruise este activat, sistemul controlează direcția, accelerația, frânarea, poziționarea în banda de circulație și distanțele de siguranță față de vehiculul din față prin monitorizarea marcajelor rutiere, a limitelor de viteză și a condițiilor de trafic, de la viteze de autostradă până la oprirea completă în blocajele din trafic. Șoferii care folosesc BlueCruise în Zonele Albastre pot conduce fără a ține mâinile pe volan, atât timp cât continuă să acorde atenție drumului din față.

Pentru a se asigura că șoferii își păstrează ochii spre drum în timp ce mâinile nu sunt pe volan, o cameră orientată spre șofer, situată sub panoul de instrumente, verifică privirea și poziția capului șoferului – chiar și atunci când acesta poartă ochelari de soare.

Clienții se pot bucura de o perioadă de încercare gratuită de 90 de zile pentru a experimenta modul în care BlueCruise le poate face călătoriile lungi mai plăcute și mai puțin stresante. În urma perioadei de încercare gratuită, clienții pot activa un abonament anual sau lunar, pe care îl pot anula sau reînnoi oricând. Acest model de abonament lunar facilitează activarea BlueCruise la un moment care se potrivește planurilor lor de călătorie.

Există mai mult de 420.000 de vehicule echipate BlueCruise pe șosele la nivel global în vehiculele Ford și Lincoln. La nivel global, au fost parcurși folosind sistemul BlueCruise peste 342 de milioane de kilometri, totalizând peste 3,1 milioane de ore de condus.

 

(Articol publicat în revista Flote Auto, septembrie 2024)

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Lotul Poarta Sălajului – Zalău – Nuşfalău, cel mai mare contract de infrastructură rutieră, a fost atribuit constructorilor turci

 

Un pas înainte pentru Autostrada Timișoara – Moravița

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

china
Industrie auto

Eurostat: China a devenit, în ultimii ani, principalul partener al industriei auto din UE

China a fost, în 2022, cel mai mare consumator de vehicule produse...

stellantis
Industrie auto

Succesorul lui Carlos Tavares la Stellantis ar putea fi Luca Maestri, fost director financiar la Apple

De la plecarea lui Carlos Tavares din funcția de CEO al Stellantis,...

electrice
Industrie auto

Vor fi forțați constructorii auto să vândă mașini electrice ieftine?

Constructorii auto sunt între ciocan și nicovală. Pe de o parte, vânzările...

carlos tavares
BusinessIndustrie auto

Demisia surpriză a lui Carlos Tavares de la conducerea Stellantis

Carlos Tavares și-a prezentat demisia din funcția de director general al Stellantis,...